Pentru cei care doresc să se vindece de supărări, ranchiune și traume

 

Pentru cei care doresc să se vindece de supărări, ranchiune și traume: https://www.youtube.com/watch?v=55m64QfiVxk . Acest EDMR video te va ajuta să te vindeci și să mergi mai departe. Pentru cei ce nu știu ce este EDMR și la ce ajută , se pot uita mai  întâi la acest video: https://www.youtube.com/watch?v=hKrfH43srg8 .

”Nu putem schimba ceea ce ni s-a întâmplat, dar putem alege ceea ce dorim să devenim!” 😊

De ce ne e frică să fim abandonați?

 

De ce ne e frică să fim abandonați?

 

Foarte important video, de pe https://www.schematherapyonline.com/abandonment/ scris și realizat de Dr. Christine Askew:

Numesc schema “Abandonului”, “executorul dragostei” pentru că face ravagii în relațiile noastre interpersonale, în special în relațiile noastre romantice.

Constă din gândurile și credințele că:

- oamenii nu vor fi acolo pentru mine atunci când voi avea nevoie de ei

-oamenii nu vor fii alături de mine pe termen lung

- nu vor fi în măsură să îmi îndeplinească nevoile

 -oamenii nu sunt credincioși/fideli

Așadar, atunci când te afli într-o relație, începi sa fii îngrijorat de faptul că:

- sentimentele persoanei de lângă tine se schimba

- persoana de lângă tine te înșală/este necredincioasă

 - persoana de lângă tine îmi ascunde informații

 - persoana de lângă tine nu este sinceră cu tine

Ai tot felul de gânduri în jurul ideii că relația se va termina sau cu privire angajamentul partenerului față de tine si referitor la sentimentele partenerului

Iar, aceste gânduri generează multă nesiguranță și anxietate.

Asta presupune ca ,ori de câte ori ajungem să avem o relație, încep sa apară sentimentele de nesiguranță și anxietate. Totodată încep să apară și  sentimente de furie atunci când percepi că ai putea fii înșelat, sau abandonat, sau persoana de lângă tine ar putea să te mintă.

Stresul pe care îl avem în urma acestor gânduri, ne determină să acționăm în moduri de a încerca să atenuăm stresul, astfel încât , începem să cerem reasigurare excesivă de la partenerul nostru: „mă iubești ?” ” ești sigur că mă iubești ? ”  , ”ești sigur că sentimentele tale față de mine nu se schimbă?”.

In acest fel ,in mod excesiv ne chestionăm partenerii noștri.

De asemenea, începem să adoptam  un comportament în care dorim să controlam totul în viața partenerului, astfel încât ajungem să monitorizăm comportamentului partenerului.

Totodată, ne așteptăm să ne contacteze  cât mai des, dacă nu răspund la mesaj-text sau un apel într-o anumit interval de timp, începem să intrăm în panică și să credem că ne părăsesc.

Astfel încât, comportamentul nostru poate fi fii foarte sufocant pentru cealaltă persoană.

De asemenea, una dintre modalitățile prin care noi încercăm sa gestionam acest lucru este că, atunci când suntem într-o relație și începem să simțim anxietate și stresul devine prea mult pentru noi, ne vom retrage din relația respectiva sau o vom sabota sau o vom încheia prematur sau evităm relațiile cu totul ,ori le păstrăm la un nivel superficial, astfel încât am putea avea doar o mulțime de fel de aventuri sau aventuri de o noapte.

Deci, ideea fundamentală a acestei scheme a ”abandonului”, este un gând care se învârte în jurul credinței că, oameni nu va fi acolo pentru tine, ei o să te părăsească, ai sentimente de gelozie, sentimente de nesiguranță, furie, ai comportamente care sunt destul de excesiv axate pe doar pe partener sau pe sabotarea și evitarea relației.

Foarte important de reținut despre această schemă este modul în care se manifestă la nivel biologic:

-atunci când nu ești într-o relație s-ar putea să constați că te simți foarte bine, simți că ai control asupra emoțiilor, te simți bine în legătură cu tine însuți.

-ÎNSĂ atunci când începi o relație, întreaga ta percepție se modifică și te simți ”scăpat de sub control” , te simți că ești o persoana diferită, IAR motivul pentru acestea este ”amigdala ta”, care are dimensiunea undei migdale ,avem 2, una în spatele fiecărei urechi, și una dintre particularitățile amigdalei este, că, aceasta detectează amenințările, la fel ca un radar, deci,  dacă crede că percepe o amenințare, declanșează ”răspunsul la stres”: răspunsul de a lupta, răspunsul de a-ți ”lua zborul”, sau răspunsul ”de a îngheța”, astfel încât, atunci când acest ”răspuns la stres” devine activat, vom achiziționa o mulțime de energie pentru că ne pregătim pentru luptă sau pentru zbor și acest lucru poate se poate simți ca fiind anxietate (anxietatea nu este de fapt emoție este un răspuns declanșat de ”un nivel de stres ridicat”).

Acest lucru se întâmplă datorită lucrurilor care s-au întâmplat în copilăria ta (sau în perioada ta de adolescență, Jeffrey, Young, 2015) ca de exemplu, din cauza comportamentului inconsecvent de parenting al părinților/figurii părintești (Jeffrey, Young, 2015) sau din cauza faptului ca ai fost abandonat de un părinte/figura părinteasca, sau de ambii părinți => amigdala ta a ajuns să asocieze relații strânse/relații de atașament,  cu instabilitatea, astfel încât, de îndată ce o persoană începe să se apropie de tine, pentru că de-a lungul timpului, amigdala ta a asociat relațiile strânse/relațiile de atașament cu instabilitatea/nesiguranța, amigdala ta declanșează automat răspunsul la stres”: răspunsul de a lupta, răspunsul de a-ți ”lua zborul”, sau răspunsul ”de a îngheța”, practic activează sistemul de atașament.

Astfel încât, foarte important de reținut este că, atunci când acest răspuns declanșat la stres devine foarte mare, pierdem accesul la cortexul nostru prefrontal, care se ocupă cu rațional logic, asta presupune că, nu putem vedea lucrurile în mod clar.

Iar atunci când răspunsul la stres este activat biologic, suntem programați să ne concentrăm exclusiv asupra amenințării sau să căutăm amenințarea.

Asta înseamnă că, atunci când răspunsul nostru la stres devine activat, devenim  hiper concentrați pe partenerii noștri și începem să căutăm semne că sunt pe cale să ne părăsească .

Așadar atunci când acest răspuns biologic devine activat, noi devenim hiper vigilenți si atenția noastră se muta asupra partenerului, așa că s-ar putea să le verificați în mod constant expresiile faciale sau când suntem cu partenerul suntem alertă maximă, si toate acestea datorita faptului că, cu trecerea timpului cu ajutorul neuroplasticității amigdala noastră a devenit hipersensibilă la astfel de situații.

PRIN URMARE ESTE ESENTIAL să înțelegem că felul în care ne simțim în acele momente este de fapt un răspuns biologic, și atunci când acest ”răspuns la stres” este activat , din punct de vedere biologic, gândurile noastre devin negative, deoarece, pentru că evident, suntem programați să ”căutăm pericolul”.

Așadar, acesta este probabil motivul pentru care ai sentimentul că ”te pierzi în relații”, iți pierzi ”simțul de sine” în propria putere, pentru că ești la mila acestui tip de ”răspuns la stres” .

Sunt moduri diferite în care aceasta schema debutează. Întotdeauna începe în copilăria timpurie, atunci când creierul este în curs de dezvoltare și poate debuta din mai multe motive, nu trebuie să fie tocmai abandon real, pentru că una dintre cauze de care oamenii nu sunt conștienți, însă care este, probabil, cel mai frecvent factor în dezvoltarea schemei abandonului este următoarea:

Atunci când suntem copiii avem nevoie un comportament consecvent  și previzibil de parenting, adică de ”satisfacere nevoilor emoționale” avem nevoie de o persoană care este în mod constant la dispoziția noastră  din punct de vedere emoțional, să ne  calmeze, să ne liniștească, și dintr-o varietate de motive, ceea ce se întâmplă de multe ori,  părinții sunt imprevizibil în sprijinul lor emoțional,  astfel încât aceștia ar putea să îți îndeplinească nevoile emoționale pentru un anumit timp și apoi  dintr-un anume motiv, cum ar fi, evenimentele care se întâmplă în viața lor sau din cauza depresiei ,ori din cauza stresului sau a dependențelor/drogurilor sau din cauza a oricărui alt motiv, părinții devin din punct de vedere emoțional indisponibili pentru tine, ei nu îți mai satisfac nevoile emoționale. Iar acest lucru declanșează ca amigdala să fie în alertă pentru că, în trecutul îndepărtat, în zilele când oamenii trăiau  în sălbăticie/când vânau, dacă îngrijitorii lor primari nu le-ar fi satisfăcut nevoile, erau în pericol  de a muri, și creierul nostru încă funcționează exact în același mod, creierul nostru nu s-a schimbat de mii de ani, doar  societatea noastră s-a schimbat rapid, ceea ce este o problemă.

Așadar, dacă ați avut un părinte care a fost instabil, sau din punct de vedere emoțional imprevizibil sau indisponibil, atunci este foarte probabil să se dezvolte această schemă de abandon, deoarece aceasta schemă se dezvoltă atunci când are loc imprevizibilitatea.

Aceasta schemă se mai poate dezvolta și dacă de exemplu, atunci când ai fost un copil ai fost spitalizat pentru o anumită perioadă de timp,  sau dacă  nu ai avut  posibilitatea să fi aproape de părinții tăi pentru o perioadă semnificativă de timp, sau în cazul în care părinții tăi au fost bolnavi, atunci când nu ai avut posibilitatea ca nevoile tale emoționale să fie satisfăcute pentru o anumită perioadă de timp, acest lucru determina ca, din punct de vedere biologic, să se activeze ”răspunsul nostru la stres”.

Astfel, dacă nu avem posibilitatea să reducem acest „răspuns la stres” , amigdala noastră devine hiper sensibilă.

Așadar, poate în copilăria voastră „schema de abandon„ a debutat din faptul că: ați fost literalmente abandonat, ori ați fost abandonat din punct de vedere emoțional, ori din cauza faptului că ați fost spitalizat, ori a-ti fost separat de părinți .

Pe măsură ce îmbătrânim, atunci când intrăm în relații începem să acționăm/ne comportăm în moduri care împiedică relațiile să devină mai profunde sau mai semnificative sau să dezvoltăm o legătură puternică de încredere și cu cât relațiile noastre devin insuccese, acest lucru întărește și mai mult credința ”amigdalei” că relațiile nu sunt fiabile/stabile, astfel încât cu cat avem mai multe relații, cu atât este mai probabil să fim afectați de ”schema abandonului”.

Implicațiile acestei scheme sunt uriașe:  astfel încât, atunci când nevoile dumneavoastră emoționale nu sunt satisfăcute, biologic suntem programați să experimentam emoții incomode, cum ar fi singurătatea și tristețea și din cauza acestor probleme nu ne putem conecta cu alții, astfel că noi experimentăm de multe ori aceste emoții incomode. Totodată experimentam anxietatea, iar anxietatea în sine este extrem de inconfortabilă.

Așadar, pentru că nu avem o modalitate de a gestiona acestea, ne îndreptam atenția asupra surselor externe pentru a încerca să păstram această anxietate, tristețe și singurătate la un nivel scăzut, astfel că, devenim vulnerabil la ”adicții”/dependente, așa că ajungem să lucrăm într-un mod excesiv, sau ne supra-alimentăm, ori facem exerciții fizice în exces, bem în exces ori ne drogăm, sau orice alt lucru, doar pentru a încerca să ne calmăm, să ne relaxam.

Prin urmare, aceste consecințe ale acestei scheme, ne împiedică să avem relații de succes, pentru că, de exemplu, dacă vom ajunge să ne supra-alimentam, ne simțim rău față de noi înșine pentru că ne-am îngrășat și nu suntem mulțumiți de modul în care arătăm, și vom intra în relații cu un sentiment de rușine sau disconfort . Dacă de exemplu lucrăm mult, știm că nu suntem disponibili pentru parteneri.

În aceasta fel, această auto-perpetuare  a ”schemei de abandon”  este cea care cauzează problemele .

Totodată, foarte important de reținut, este că, atunci când avem această schemă, avem tendința de a fi atrași de parteneri care sunt indisponibili emoțional, deoarece  este acest lucru este familiar pentru noi/suntem obișnuiți cu asta. Acest lucru se numește ”atracția/chimia  schemei de abandon ”, atunci când simțiți această atracție intensă pentru cineva indisponibil emoțional.

Astfel încât, putem ajunge să avem relații în care partenerul este emoțional evitativ, emoțional indisponibil,  este imprevizibil sau ar putea fi infidel,  iar acestea reafirmă din nou credința că relațiile nu sunt de încredere/stabile.

Schema de abandon, este una dintre schemele care se dezvolta cel mai devreme în viață, aceasta dă naștere la alte scheme, cum ar fi ”schema standardelor înalte” mai ales atunci când știm că trebuie să  păstram aceste ”standarde înalte” astfel că vom ajunge  să lucrăm excesiv  pentru a încerca să compensăm pentru unele dintre tipurile de sentimente cu care ne luptăm .

De asemenea, aceasta schema dă naștere la ”schema sacrificiului de sine”, pentru că începem să credem că trebuie să oferim mult în relație pentru a nu fi abandonat/ă.

Astfel încât, unele dintre tipurile de scheme, denumite ”scheme secundare” se dezvoltă din ”schema abandonului” , ca de exemplu ”schema subjugării” care se caracterizează prin faptul că ”dacă nu spun nimic, nu mă exprim, nu mă vor părăsi”.  

Așa că, avem tendința de a face o mulțime de lucruri pentru a încerca să păstrăm o persoană lângă noi, care acestea declanșează probleme, sau apariția alte scheme. (totul ce este scris mai sus este realizat de Dr. Christine Askew, 2018 de pe site-ul ei personal https://www.schematherapyonline.com/abandonment/ ).

 

Arta de a iubi - Don Miguel Ruiz

Arta de a iubi



                                                                                     de Don Miguel Ruiz
MINTEA RANITA :


Poate ca nu v-ati gandit niciodata la acest lucru, dar pe un nivel sau altul suntem cu totii maestri.
Suntem maestri pentru ca avem puterea de a crea si de a ne conduce propriile vieti asa cum dorim.

La fel cum civilizatiile si religiile lumii isi creeaza mitologii incredibile, noi ne cream propriile noastre mitologii, populate cu eroi pozitivi si negativi, cu ingeri si demoni, cu regi si cersetori.

Noi cream in mintea noastra o intreaga populatie, inclusiv diferite personalitati ale noastre, dupa care ne folosim de o imagine sau alta, in functie de circumstantele in care ne aflam.

Devenim astfel adevarati artisti dramatici, proiectand in exterior diferite imagini ale noastre si controland cine si ce dorim sa fim. Atunci cand ne intalnim cu alte persoane, le clasificam imediat, atribuindu-le un rol sau altul in viata noastra.
Cream astfel o imagine a lor, in functie de rolul pe care li-l atribuim. Iar acest proces se repeta cu absolut toate persoanele din jurul nostru.

Noi avem puterea de a crea. Aceasta putere este atat de mare, incat tot ceea ce credem se transforma pentru noi in realitate. Noi ne cream pe noi insine si devenim cei care credem ca suntem.

Suntem ceea ce suntem pentru ca asta credem noi despre noi insine.




Intreaga noastra realitate este in intregime creata de noi insine !

Aceeasi putere o au insa si ceilalti oameni.

Singura diferenta dintre noi si o alta persoana consta in felul in care folosim aceasta putere, in destinatia pe care o dam puterii noastre creatoare. Chiar daca semanam cu unii sau cu altii, nu exista totusi nimeni in intreaga lume care sa isi traiasca viata exact la fel ca noi.

In acest fel, noi jucam de-a lungul intregii vieti un anumit rol, pe care am ajuns sa-l jucam atat de bine incat am devenit maestrul propriei noastre realitati.

Ajungem astfel sa ne controlam personalitatea, convingerile, fiecare actiune, fiecare reactie a noastra. Dupa ce am practicat ani de zile, am ajuns maestrii propriei noastre lumi subiective, a propriei noastre realitati.

Daca veti ajunge sa intelegeti ca fiecare om este propriul sau maestru, veti intelege si tipul de control pe care il exercitati personal.

De pilda, atunci cand suntem copii si cineva ne creeaza probleme, noi ne suparam pe el sau pe ea.

Intr-un fel sau altul, mania noastra face ca problema sa dispara (cel mai adesea in subconstient); in acest fel, noi atingem rezultatul dorit (problema a disparut).
Cand situatia se repeta, noi stim deja cum trebuie sa reactionam - prin manie - pentru ca problema sa dispara. Si astfel, noi continuam sa practicam arta maniei, pana cand devenim adevarati maestri ai ei.

In mod similar, noi invatam sa devenim maestri ai geloziei, ai tristetii, ai lipsei de incredere in sine.

Toata drama noastra existentiala, toate suferintele noastre, se invata prin practica.

Noi facem un legamant cu noi insine si continuam sa practicam acest legamant pana cand atingem un control absolut asupra lui.

Felul in care gandim, in care simtim si in care actionam devin atat de rutiniere incat nu mai avem nevoie sa fim atenti la ceea ce facem. Comportamentul nostru a devenit un tipar, o reactie de acelasi fel la stimulii exteriori.

Ca sa devenim maestri ai iubirii, noi trebuie sa practicam arta de a iubi. La fel ca si orice alta manifestare, arta relatiilor interumane se invata prin practica, iar cei care practica suficient de mult pot atinge un control perfect asupra ei. Asadar, controlul unei relatii de cuplu sau de prietenie tine de actiune, nu de cunoastere sau de teoretizare. Totul este legat de actiune.

Evident, pentru a intra intr-o actiune este necesar sa dispunem de o anumita cunoastere, sau cel putin de constientizarea felului in care functioneaza oamenii.


Imaginati-va ca traiti pe o planeta ai carei locuitori sufera de o boala de piele. Timp de doua sau de trei mii de ani, locuitorii acestei planete au suferit cu totii de aceeasi boala: corpurile lor sunt acoperite de rani infectate, care dor daca sunt atinse. Evident, dupa atata vreme ei au ajuns sa creada ca aceasta este fiziologia normala a pielii. Chiar si cartile lor medicale descriu aceasta boala ca fiind starea normala a pielii.

Cand oamenii se nasc, pielea lor este sanatoasa, dar in trei-patru ani incep sa apara primele rani. Cand copilul atinge varsta adolescentei, trupul lui este deja complet acoperit cu rani.

Cum credeti ca vor actiona acesti oameni unii fata de ceilalti? Pentru a stabili o legatura cu alte persoane, ei vor trebui sa-si protejeze cu cea mai mare atentie ranile. Ei nu vor atinge niciodata pe nimeni, caci atingerea este foarte dureroasa pentru ei. Daca cineva atinge din greseala pielea altei persoane, aceasta va simti o asemenea durere incat se va infuria imediat si se va razbuna atingand la randul ei pielea primeia. Chiar si asa, instinctul de a iubi este atat de puternic incat toata lumea va fi dispusa sa plateasca un pret ridicat numai pentru a intra in relatii cu alte persoane.

Imaginati-va acum ca intr-o buna zi se petrece un miracol: va treziti complet vindecat. Pe trupul dumneavoastra nu mai exista rani, iar atingerea nu mai este dureroasa pentru dumneavoastra. Mai mult, daca cineva va atinge pielea sanatoasa, senzatia este minunata, caci pielea a fost special creata pentru atingere. Va puteti imagina cu o piele sanatoasa intr-o lume in care toti ceilalti sufera de o boala ingrozitoare a pielii? Dumneavoastra nu-i puteti atinge pe cei din jur, caci acest lucru le provoaca dureri, si nimeni nu indrazneste sa va atinga, pornind de la premisa ca acest lucru v-ar provoca aceleasi dureri.

Daca va puteti imagina aceasta viziune, veti intelege cu siguranta ce ar simti un vizitator de pe o alta planeta care ar veni sa vada cum traiesc oamenii.

Pielea noastra nu este insa acoperita cu rani... Ceea ce ar descoperi vizitatorul de pe o alta planeta ar fi o minte acoperita cu rani, iar boala de care sufera ea este teama. La fel ca in descrierea de mai sus, referitoare la pielea infectata, corpul nostru emotional este acoperit cu rani, care sunt infectate de otrava emotiilor negative.

Printre manifestarile acestei boli a fricii se numara:
mania
ura
tristetea
invidia
ipocrizia Rezultatele acestei boli sunt toate acele emotii care ii fac pe oameni sa sufere.
Toti oamenii de pe planeta noastra sufera de aceeasi boala mentala.


Nu am gresi cu nimic daca am afirma ca aceasta lume este un spital de nebuni. Dar tulburarile psihice de care sufera oamenii exista de atatea mii de ani incat toate cartile medicale, de psihologie si de psihiatrie au ajuns sa considere boala ca fiind starea de normalitate. Ele o considera ceva normal, dar eu afirm ca nu este deloc normal.

Oamenii traiesc cu teama continua de a nu fi raniti, iar acest lucru creeaza o drama uriasa, pe care o regasim oriunde ne-am afla.


Felul in care comunicam unii cu ceilalti este atat de dureros din punct de vedere emotional incat fara nici un motiv aparent noi ne infuriem, ne intristam, devenim gelosi sau invidiosi.


Chiar si a spune "Te iubesc" poate fi ceva inspaimantator. Totusi, chiar daca ne temem atat de tare de interactiunea emotionala, noi continuam sa incercam, cream relatii de cuplu, ne casatorim si facem copii.


Pentru a-si proteja ranile emotionale si pentru a nu fi raniti, oamenii creeaza in minte un sistem foarte sofisticat al negarii. Acest sistem ii transforma in niste mincinosi perfecti. Oamenii au ajuns sa minta atat de perfect incat se mint chiar si pe ei insisi, ba chiar ajung sa creada in propriile lor minciuni.

Ei nici nu-si mai dau seama ca mint, sau chiar daca isi dau seama, gasesc pretexte si scuze pentru minciunile lor, numai pentru a se proteja de durerea pe care le-ar putea-o provoca zgandarirea ranilor lor.


Acest sistem al negarii seamana cu un perete de ceata asezat in fata ochilor nostri, care ne impiedica sa vedem adevarul. Noi purtam o masca sociala, caci este prea dureros sa ne afisam asa cum suntem sau sa-i lasam pe altii sa ne vada asa cum credem noi ca suntem. Sistemul negarii ne face sa pretindem ca toata lumea crede ceea ce dorim noi ca ei sa creada despre noi insine.

 Noi ridicam aceste bariere pentru protectie, pentru a ne feri de ceilalti oameni, dar aceleasi bariere ne restrictioneaza propria noastra libertate, ne impiedica sa mai iesim in exterior. Oamenii se acopera cu tot felul de straturi protectoare, iar atunci cand cineva spune: "Nu ma mai presa", el se refera la atingerea unei rani din mintea sa, la care reactioneaza pentru ca il doare.


Daca ati inteles faptul ca toti cei din jurul dumneavoastra au rani emotionale
infectate cu otrava emotiilor negative, veti intelege cu usurinta relatiile interumane
din ceea ce toltecii numesc visul iadului. in viziunea tolteca, tot ceea ce credem despre noi insine si tot ceea ce cunoastem despre lumea in care traim nu este altceva decat un vis. Daca priviti descrierile religioase ale iadului, veti constata ca acestea nu difera deloc de societatea umana, de felul in care visam noi. Iadul este un loc al suferintei, al fricii, al luptelor si violentelor, al judecatilor si al injustitiei, un loc al pedepsei care nu se sfarseste niciodata.

Oamenii se lupta cu oamenii intr-o jungla a pradatorilor; ei sunt plini de prejudecati, de vinovatie, de resentimente, de otrava emotiilor negative: invidie, manie, ura, tristete, suferinta. Noi cream singuri toti acesti demoni in mintile noastre, caci ne-am obisnuit sa visam iadul in propria noastra viata.


Fiecare om isi creeaza propria sa drama personala in care isi desfasoara viata, dar oamenii care au trait inaintea noastra au creat impreuna un mare vis exterior, visul societatii umane. Visul exterior, Visul Planetei, este Visul colectiv creat de miliardele de visatori.


Marele Vis include toate regulile sociale, toate legile, religiile, culturile, toate manierele in care traiesc astazi oamenii. Toate aceste informatii inmagazinate in mintile noastre seamana cu o mie de voci care ne vorbesc simultan.

Toltecii numesc acest proces: mitote.

Realitatea dinlauntrul nostru este iubire pura; noi suntem Viata. Sinele nostru real nu are nimic de-a face cu visul, dar procesul de mitote ne impiedica sa vedem cine suntem cu adevarat. Atunci cand privim Visul din aceasta perspectiva, constienti ca suntem cine suntem, ne dam imediat seama de comportamentul prostesc al oamenilor, care devine chiar amuzant.

Marea drama devine astfel o comedie. Ne dam seama ca oamenii sufera pentru lucruri practic lipsite de importanta, unele dintre ele chiar ireale. Nu avem insa de ales. Ne-am nascut in aceasta societate, am crescut in ea si am invatat sa ne comportam la fel ca ceilalti, intr-un nonsens generalizat.


Imaginati-va ca puteti vizita o alta planeta, in care locuitorii au o minte
emotionala diferita de a noastra. Ei comunica unii cu ceilalti prin iubire, prin fericire,
prin pace. Imaginati-va ca dupa ce ati stat o vreme acolo, va treziti din nou pe planeta
noastra, dar nu mai aveti nici un fel de rani pe corpul dumneavoastra emotional. Nu va mai este teama sa fiti cel care sunteti.

 Orice v-ar spune altcineva, orice ar face, nimic nu va mai poate afecta personal, si deci nu va mai poate rani. Practic, nu mai aveti nevoie de protectie. Nu va mai este teama sa iubiti, sa va impartasiti sentimentele, sa va deschideti inima. Dar nimeni din cei din jur nu seamana cu dumneavoastra.


Cum ati putea stabili relatii de comuniune cu oameni care sunt raniti din punct
de vedere emotional si care sunt bolnavi de teama?


La nastere, mintea emotionala a omului este perfect sanatoasa. Primele rani pe corpul sau emotional apar in jurul varstei de 3-4 ani, cand copilul se infecteaza pentru prima oara cu otrava emotiilor negative. Observati insa copiii cu varste cuprinse intre doi si trei ani: ei nu fac altceva decat sa se joace tot timpul, sa rada tot timpul.


Imaginatia lor este extrem de puternica si ei isi traiesc visul ca pe o aventura a explorarii. Cand intalnesc un obstacol, ei reactioneaza si se apara, dar apoi uita si traiesc la fel de intens momentul urmator, isi reincep jocul, explorarea si amuzamentul. Ei traiesc in permanenta in clipa prezenta. Nu se rusineaza de trecutul lor, nu sunt ingrijorati de viitor. Copiii mici exprima exact ceea ce simt si nu se tem sa iubeasca.


Cele mai fericite momente din viata noastra sunt cele in care ne jucam la fel ca si copiii mici, cand cantam si cand dansam, cand exploram si cream diferite lucruri numai pentru a ne amuza. Aceasta stare de fericire maxima care caracterizeaza comportamentul de copil este fireasca, intrucat ea exprima mintea umana normala.


Copiii sunt inocenti si este firesc ca ei sa exprime iubirea. Ce s-a intamplat insa cu
noi? Ce s-a intamplat cu intreaga lume in care traim?


Necazul este ca adultii din jurul copiilor sunt deja bolnavi din punct de vedere mental, iar boala lor este extrem de contagioasa. Ei capteaza atentia copiilor si ii invata pe acestia sa se comporte exact ca ei. Acesta este mecanismul prin care boala lor le este transmisa copiilor. Asa ne-am infectat si noi pe vremea cand eram copii, de la parintii nostri, de la profesori, de la rudele mai mari, de la toti acesti oameni bolnavi. Ei ne-au captat atentia si ne-au transmis informatiile lor prin repetitie. Acesta este procesul prin care invata omul: programarea mintii sale.


Mecanismul nu poate fi schimbat, programul insa da. Prin captarea atentiei lor, noi ii invatam pe copii o anumita limba, cum trebuie sa citeasca, cum trebuie sa se comporte, cum trebuie sa viseze. in acest fel, oamenii sunt domesticiti la fel cum am domestici un caine sau un alt animal, prin mecanismul pedepsei si al recompensei. Acest lucru este intru totul normal.

Ceea ce noi numim educatie nu este altceva decat o domesticire a fiintei umane.


La inceput copiii se tem sa nu fie pedepsiti, iar mai tarziu invata sa se teama inclusiv de faptul ca nu isi vor primi recompensa, ca nu sunt suficient de buni pentru mama sau pentru tata, pentru fratele mai mare sau pentru profesor. S-a nascut astfel nevoia de a fi acceptati. inainte, nu le pasa daca erau acceptati sau nu. Opiniile celorlalti oameni nu contau pentru ei, pentru ca ei nu doreau altceva decat sa se joace si sa traiasca in prezent.


Teama de a nu primi recompensa asteptata se transforma treptat in frica de a fi respinsi. Teama ca nu sunt suficient de buni pentru altcineva ii face sa incerce sa se schimbe, sa isi creeze o imagine pe care o proiecteaza in exterior, in functie de ceea ce asteapta altii de la ei. Copiii fac acest lucru numai pentru a fi acceptati, pentru a-si primi astfel recompensa.

 Ei invata sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt, si continua sa joace acest rol, numai pentru a fi suficient de buni pentru mama sau pentru tata, pentru profesor, pentru a corespunde religiei, pentru o mie de motive.


Prin practica, ei ajung sa se identifice din ce in ce mai bine cu modelul ales, cu imaginea pe care si-au creat-o si pe care o controleaza acum perfect.
in curand, ei uita cine sunt in realitate si incep sa traiasca in conformitate cu imaginea aleasa. Mai mult, ei isi creeaza imagini diferite, in functie de grupurile diferite de oameni cu care se asociaza.


Astfel, ei isi creeaza o anumita imagine pentru acasa si o alta pentru scoala, iar cand mai cresc, isi creeaza noi si noi imagini.

Acelasi mecanism se petrece si in relatiile dintre barbati si femei. Femeia are o imagine exterioara pe care incearca sa o proiecteze asupra celor din jur, dar o cu totul alta imagine atunci cand ramane singura.

Barbatul are si el o imagine exterioara si una interioara. Cand devin adulti, imaginile lor devin atat de diferite incat cu greu mai pot fi suprapuse. Asa se face ca in relatia dintre un barbat si o femeie exista cel putin patru imagini. Cum ar putea cei doi sa se cunoasca reciproc in aceste conditii? Este imposibil. Tot ce pot face ei este sa incerce sa isi inteleaga reciproc imaginile.

Mai exista insa si alte imagini. Atunci cand un barbat intalneste o femeie, el isi creeaza o anumita imagine despre ea din perspectiva lui, in timp ce femeia isi creeaza o anumita imagine despre barbat din perspectiva ei. Apoi, barbatul incearca sa incadreze femeia in imaginea pe care si-a facut-o despre ea, iar femeia incearca sa-l incadreze pe barbat in imaginea pe care si-a facut-o despre el.


Iata asadar ca avem de-a face nu cu patru, ci cu sase imagini. Nu este de mirare ca in cupluri exista atatea minciuni, chiar daca partenerii nu-si dau intotdeauna seama de faptul ca se mint reciproc. Relatia lor este bazata pe teama; temelia ei este minciuna. Ar fi si greu sa aiba la baza adevarul, caci mintile lor sunt invaluite in ceata.
in cazul copiilor mici nu exista nici un fel de conflict cu imaginile de sine pe care le concep acestia.


Aceste imagini nu sunt cu adevarat puse la incercare decat atunci cand copiii incep sa interactioneze cu lumea exterioara si cand nu mai beneficiaza de protectia parintilor. Asa se explica de ce varsta adolescentei este atat de dificila. Chiar daca pana atunci se simteau pregatiti sa isi apere imaginea de sine, atunci cand incearca pentru prima oara sa o proiecteze asupra lumii exterioare, aceasta riposteaza.

Lumea exterioara incepe sa le demonstreze, nu in particular, ci public, ca ei nu sunt ceea ce pretind ca sunt.

Sa luam exemplul unui adolescent care pretinde ca este foarte inteligent. El participa la scoala la un seminar, iar un coleg mai destept sau mai bine pregatit decat el castiga dezbaterea si il face sa para ridicol in ochii celorlalti. Evident, adolescentul va incerca sa isi justifice imaginea in ochii celor apropiati. El le va face mici favoruri, incercand sa-si salveze astfel imaginea, desi stie perfect ca minte. in schimb, cand ajunge acasa si se trezeste singur in fata oglinzii, el izbucneste si sparge oglinda.


Simte ca se uraste, ca este un prost, ca este cel mai rau dintre toti.


Discrepanta dintre imaginea lui interioara si cea pe care incearca sa o proiecteze in lumea exterioara devine astfel uriasa. Cu cat aceasta discrepanta va fi mai mare, cu atat mai dificila va fi adaptarea lui la Lumea Visului si cu atat mai putina iubire va simti el fata de sine.

Intre imaginea de sine pe care o proiecteaza in exterior si cea interioara se acumuleaza astfel din ce in ce mai multe minciuni. Culmea este ca ambele imagini sunt la fel de rupte de realitate; ele sunt false, dar el nu-si da seama de acest lucru. Poate ca cei din jur pot vedea acest lucru, dar el este complet orb.


Sistemul lui de negare incearca sa il protejeze de rani, dar aceste rani sunt reale si au aparut tocmai din cauza faptului ca a incercat din rasputeri sa apere o anumita imagine care nu era conforma cu realitatea.

Copiii invata inca de mici ca opiniile celor din jur conteaza si isi acordeaza viata in functie de aceste opinii. O simpla opinie aruncata in treacat de altcineva ne poate transforma viata intr-un cosmar, chiar daca nu are nimic de-a face cu adevarul:
"Ce urat(a) esti! Gresesti! Esti un prost (o proasta)!"


Opiniile exterioare au o mare putere asupra comportamentului prostesc al oamenilor care traiesc in iad. Acestia simt in permanenta nevoia sa auda ca sunt frumosi, buni, destepti, ca ceea ce fac ei este bine. "Cum arat? ti-a placut cum am
vorbit? Esti de acord cu ceea ce fac?"


Noi simtim nevoia sa auzim opiniile celorlalti tocmai pentru ca suntem domesticiti si putem fi manipulati in functie de aceste opinii. De aceea, noi cautam in permanenta recunoasterea din partea altor persoane. Avem nevoie de un sprijin
emotional din partea lor.




Simtim nevoia sa fim acceptati de catre Visul exterior, prin intermediul altor persoane. Asa se explica de ce adolescentii beau alcool, iau droguri sau incep sa fumeze; nu pentru ca si-ar dori cu adevarat sa faca aceste lucruri, ci numai pentru a fi acceptati de catre alte persoane (care au asemenea obiceiuri), pentru a intra in "gasca" lor.


Atat de multi oameni sufera din cauza acestor imagini false pe care incearca sa le proiecteze despre sine... Ei pretind ca inseamna ceva foarte important, dar in sinea lor cred ca nu inseamna nimic, si isi dau atata osteneala sa insemne ceva in aceasta societate a Visului, sa fie recunoscuti si aprobati de ceilalti... Ei incearca sa fie importanti, faimosi, puternici, bogati, sa fie niste invingatori, sa isi exprime visul personal si sa isi impuna acest vis in fata celor din jurul lor. De ce? Deoarece ei cred ca Visul este real si il iau foarte in serios.


PIERDEREA INOCENTEI :


Prin insasi natura lor, oamenii sunt niste fiinte foarte sensibile. Ei au o viata
emotionala exceptional de intensa, deoarece percep totul prin intermediul corpului lor emotional.


Corpul emotional are o componenta, la fel ca un sistem de alarma, care ne
avertizeaza atunci cand ceva nu merge bine. Corpul fizic are si el o asemenea componenta care ne avertizeaza atunci cand ceva nu functioneaza corect in interiorul lui. Noi numim aceste semnale durere. Durerea nu inseamna altceva decat un semnal de alarma ca ceva nu merge bine in interiorul corpului, iar noi trebuie sa reparam mecanismul.


Sistemul de alarma al corpului emotional este teama.

Teama indica intotdeauna faptul ca ceva nu merge bine, de pilda, ca suntem in pericol sa ne pierdem viata.


Corpul emotional percepe emotiile, dar nu prin intermediul ochilor. Copiii simt emotiile, dar nu le interpreteaza cu ajutorul mintii rationale si nu isi pun intrebari legate de ele. Asa se explica de ce copiii ii accepta pe unii oameni si ii resping pe altii. Cand nu au incredere in cineva, ei resping persoana respectiva, caci simt emotiile pe care le proiecteaza ea. Copiii percep imediat daca cineva este furios, iar sistemul lor de alarma genereaza o senzatie de teama care ii avertizeaza sa se fereasca de persoana in cauza. Iar ei isi urmeaza instinctul si se feresc.


Corpul nostru emotional se modeleaza in functie de energia emotionala care
predomina in casa noastra si de reactia noastra personala la energia respectiva.
Asa se explica de ce fratii reactioneaza diferit in functie de felul in care au invatat sa se apere si sa se adapteze la diferitele circumstante. Daca parintii se cearta in permanenta, daca exista dizarmonie, lipsa de respect si minciuni, copiii invata intr- o maniera emotionala sa se poarte la fel ca parintii lor. Chiar daca parintii ii invata sa nu se comporte in acel fel, de pilda sa nu minta, energia emotionala a familiei in care cresc ii invata pe copii sa perceapa lumea la fel.

Altfel spus, energia emotionala care exista in casa noastra ne invata sa ne racordam la frecventa ei.

Putem vedea cu usurinta cat de usor pot fi distruse iubirea si libertatea daca ii privim pe copii.


Imaginati-va un copilas de doi sau trei ani care alearga si se joaca prin parc. Mama il supravegheaza pe micut si se teme sa nu cada si sa nu se loveasca.


La un moment dat, ea doreste sa-l opreasca, dar copilul crede ca mama se joaca cu el, asa ca incearca sa alerge mai rapid decat ea. Pe strada din apropiere trec masini, lucru care o sperie si mai tare pe mama, care reuseste in cele din urma sa-l prinda. Copilul se asteapta ca mama lui sa se joace cu el, dar ea il plesneste la fund.
Bum! Ce soc! Fericirea copilului era expresia iubirii care se manifesta prin el,
si el nu intelege de ce mama sa se poarta astfel. in timp, acumularea acestor socuri
submineaza iubirea lui pana la disparitie. Desi nu intelege inca cuvintele, copilul
poarta in el o intrebare: "De ce?"


Alergarea si joaca sunt expresii ale iubirii, dar ele nu mai reprezinta o sursa de siguranta, caci parintii il pedepsesc pentru maniera in care isi exprima iubirea.
Ei il trimit in camera lui, si copilul nu mai poate face ceea ce doreste. Parintii ii spun ca nu a fost un copil cuminte, iar acest lucru il demoralizeaza; inseamna ca este pedepsit.
in acest sistem al pedepsei si al recompensei exista un simt al dreptatii si al nedreptatii, al corectitudinii si al incorectitudinii. Acest simt este ca un cutit care taie in carne vie in corpul emotional al copilului, creand acolo o rana. in functie de reactia noastra la injustitia comisa, aceasta rana se poate infecta cu emotii negative. De ce? Sa luam un alt exemplu.


Oamenii se folosesc de teama pentru a-i domestici pe alti oameni, iar teama noastra creste odata cu fiecare noua experienta a injustitiei

Simtul nedreptatii este cutitul care taie si raneste corpul nostru emotional. Otrava emotionala este creata de reactia noastra la ceea ce consideram a fi o nedreptate. Unele rani se vor vindeca, dar altele vor ramane infectate si vor acumula din ce in ce mai multa otrava. Atunci cand nivelul otravii creste prea mult, noi simtim nevoia sa ne eliberam de ea, trimitand-o altei persoane. Cum? Prin captarea atentiei respectivei persoane.


Sa luam exemplul unui cuplu obisnuit. Dintr-un motiv sau altul, sotia este suparata. Ea a acumulat foarte multa otrava emotionala din cauza unei nedreptati comise de sotul ei. Sotul nu este acasa, dar ea isi aminteste de nedreptatea comisa, iar furia creste in interiorul ei. De indata ce sotul se intoarce, primul lucru pe care il cauta ea este sa ii capteze atentia, caci in acest fel otrava ei se va descarca asupra lui,
iar ea se va simti eliberata.

De indata ce ii spune acestuia cat de rau, de prost si de nedrept este, otrava din interiorul ei este transferata asupra lui


Ea continua astfel sa vorbeasca pana cand ii capteaza atentia. in cele din urma, sotul reactioneaza si se enerveaza, iar ea se simte deja mai bine. Dar acum otrava curge prin el, iar barbatul simte nevoia sa se razbune. El doreste sa-i capteze acum ei atentia si sa se elibereze de otrava, cu diferenta ca de data aceasta este vorba nu numai de otrava transferata de la ea, ci si de propria lui otrava. Daca veti examina cu atentie acest tablou, veti constata ca cei doi isi ating reciproc ranile si joaca un adevarat ping-pong cu otrava emotionala. Otrava continua sa creasca astfel in spirala, pana intr-o zi, cand unul dintre ei va exploda.


Acesta este felul in care comunica intre ei majoritatea oamenilor.


Prin captarea atentiei, energia trece de la o persoana la alta. Atentia este un
instrument extrem de puternic al mintii umane. Toti oamenii din lume se straduiesc sa le capteze atentia celor din jur. in acest fel, ei isi creeaza canale de comunicare. Visul se transfera astfel de la unul la altul, la fel si puterea, dar si otrava emotionala.


De regula, noi eliberam otrava noastra emotionala asupra persoanei despre care credem ca este responsabila de nedreptatea comisa asupra noastra, dar daca aceasta este prea puternica si nu putem sa ne descarcam asupra ei, suntem dispusi sa o descarcam asupra oricarei alte persoane, numai sa scapam de ea.

De multe ori o trimitem asupra copiilor, care sunt prea lipsiti de aparare in fata noastra, si astfel se nasc relatiile abuzive. Oamenii mai puternici abuzeaza de cei mai slabi, care au mai putina putere, caci simt nevoia sa se elibereze de otrava lor emotionala. Toti oamenii simt nevoia sa scape de aceasta otrava, si nu mai urmaresc intotdeauna dreptatea; tot ce vor ei este sa scape de otrava. Asa se explica de ce oamenii vaneaza tot timpul puterea, caci cu cat sunt mai puternici, cu atat mai usor le vine sa scape de otrava lor emotionala in defavoarea celor mai slabi decat ei, care nu se pot apara.
Unicul lucru care conteaza este sa devenim constienti de existenta problemei.

 Numai astfel putem avea sansa de a ne vindeca mintea emotionala si de a opri suferinta in care ne complacem. Fara constientizare nu putem face nimic, decat sa continuam sa suferim din interactiunea cu alti oameni, dar si cu noi insine, caci de multe ori noi ne atingem singuri aceste rani numai pentru a ne pedepsi.


Inca din copilarie, in mintea noastra se produce o diviziune. O anumita parte a
mintii se obisnuieste sa judece continuu. Ea este Judecatorul interior, care judeca tot
ceea ce facem sau nu facem, tot ceea ce simtim sau nu simtim


Noi ne judecam singuri in permanenta, la fel cum ii judecam si pe cei din jur, in functie de ceea ce credem noi si de simtul dreptatii si al nedreptatii format in copilarie. Evident, de multe ori ne consideram vinovati si dorim sa ne auto-pedepsim. Cealalta parte a mintii noastre, care primeste judecata si simte nevoia sa fie pedepsita, este Victima. Ea spune: "Bietul de mine! Nu sunt suficient de bun. Nu sunt suficient de puternic.
Nu sunt suficient de inteligent. De ce sa mai incerc?"

Pe vremea cand erati copil, nu aveati libertatea de a alege ce sa credeti si ce sa nu credeti. Judecatorul si Victima au la baza toate acele credinte false pe care nu le- ati ales singur, ci v-au fost impuse.
Cand informatiile respective au patruns in mintea dumneavoastra, erati inca inocent. Credeati tot ce vi se spunea. Sistemul de Convingeri v-a fost inoculat ca un fel de program de catre Visul exterior. Toltecii numesc acest program Parazitul.

 Mintea umana este bolnava din cauza acestui Parazit interior care ii fura energia vitala si ii rapeste bucuria de a trai. Parazitul reprezinta toate acele convingeri care ne fac sa suferim. Aceste convingeri sunt atat de puternice, incat chiar ani mai tarziu, cand invatam noi concepte si dorim sa luam propriile noastre decizii, constatam ca ele inca ne mai guverneaza viata.

Uneori, copilul mic care continua sa existe in interiorul fiecaruia dintre noi iese la lumina; el este eul nostru real, care a ramas la varsta de doi sau trei ani. Traim atunci clipa prezenta si ne distram, dar ceva din interiorul nostru ne trage inapoi; cineva dinlauntrul fiintei noastre nu se simte vrednic sa fie fericit.
O voce interioara ne spune ca aceasta stare de fericire este prea frumoasa ca sa fie adevarata, ca nu este bine sa fii prea fericit. Toata vinovatia acumulata, toata otrava din corpul nostru emotional iese atunci la iveala, incercand sa ne traga inapoi in lumea dramei.


Parazitul se raspandeste ca o boala contagioasa, trecand de la bunicii la parintii nostri, apoi la noi, care o raspandim mai departe la copiii nostri. Noi transferam aceste programe asupra copiilor nostri, la fel cum am dresa un caine. Oamenii sunt animale domesticite, iar aceasta domesticire reprezinta poarta de intrare in visul iadului, unde continua sa traiasca in teama.

 Hrana Parazitului sunt toate emotiile nascute din teama. inainte sa fi fost infestati cu acest Parazit, ne bucuram de viata, ne jucam, eram fericiti, asa cum numai copiii mici stiu sa fie. Dupa ce toate aceste gunoaie sunt aruncate in mintea noastra, noi uitam ce este fericirea. invatam rapid ca noi avem dreptate si incercam sa-i facem pe toti ceilalti sa creada ca au gresit.

Nevoia de "a avea dreptate" este rezultatul dorintei noastre de a ne proteja imaginea pe care dorim sa o proiectam in exterior. Noi simtim nevoia sa ne impunem felul de a gandi, nu numai asupra celor din jur, dar chiar si asupra propriei noastre fiinte.



Constientizarea ne ajuta sa intelegem cu usurinta de ce nu merg relatiile noastre - cu parintii, cu copiii, cu prietenii, cu partenerul de viata, inclusiv cu noi insine. De ce nu merge relatia cu noi insine? Pentru ca suntem raniti si purtam in noi toata acea otrava emotionala, careia nu-i mai putem face fata. Suntem plini de otrava pentru ca am crescut cu o imagine a perfectiunii care nu este reala, care nu exista si care nu este corecta.


Am vazut deja cum se creeaza aceasta imagine a perfectiunii pentru a le face pe plac altor persoane, chiar daca acestea isi creeaza propriul lor vis personal, care nu are nimic de-a face cu visul nostru


Am incercat sa le facem pe plac mamei si tatalui, profesorilor, preotului,
religiei, lui Dumnezeu. Dar adevarul este ca din punctul lor de vedere noi nu vom fi niciodata perfecti. Aceasta imagine a perfectiunii ne spune cum ar trebui sa fim pentru a fi buni, pentru a ne accepta pe noi insine.

 Aceasta este insa cea mai mare minciuna intre toate, caci noi nu vom fi niciodata perfecti, si nu ne vom ierta niciodata pentru asta.
Aceasta imagine a perfectiunii schimba felul in care visam. Noi invatam sa ne negam felul de a fi si sa ne respingem.



Nu vom fi niciodata suficient de buni, de corecti, de curati, de sanatosi, daca ne vom raporta in permanenta la convingerile pe care le-am acumulat. Va exista intotdeauna ceva cu care Judecatorul nu va fi de acord si pentru care nu ne va ierta.
Asa se explica de ce noi ajungem sa ne respingem felul de a fi, sa consideram ca nu meritam sa fim fericiti, sa cautam pe cineva care sa abuzeze de noi, care sa ne pedepseasca. Imaginea perfectiunii este responsabila de marile auto-abuzuri la care ne supunem atat de des.


Atunci cand ne respingem singuri, cand ne judecam, ne gasim vinovati si ne pedepsim singuri, noi ajungem sa credem ca iubirea nu exista, ca nu exista decat pedeapsa, suferinta, judecata.


Iadul are diferite niveluri. Unii oameni sunt foarte adanc scufundati in el, in timp ce altii nu au decat un contact sporadic cu el. Exista relatii extrem de abuzive si relatii aproape lipsite de abuz.


Acum nu mai sunteti copil, iar daca aveti o relatie abuziva, acest lucru se datoreaza faptului ca acceptati abuzul, ca sunteti convins ca il meritati.
Exista o limita a cantitatii de abuz pe care sunteti dispus sa o acceptati, dar nimeni nu poate abuza mai mult de dumneavoastra decat o faceti chiar dumneavoastra insiva.

Limita acestui auto-abuz este si limita abuzului pe care il veti accepta din partea altor persoane. Daca cineva va abuza de dumneavoastra mai mult decat o faceti singur, veti pleca, veti fugi, veti incerca sa scapati.

Daca cineva abuzeaza de dumneavoastra mai putin de aceasta limita, probabil ca veti ramane alaturi de el.


Doar meritati acel abuz!...

De regula, relatiile obisnuite din iad includ plata pentru o nedreptate comisa; practic, este vorba de relatii de razbunare. Eu abuzez de altcineva, care simte nevoia sa fie abuzat, si el/ea abuzeaza de mine, care simt la randul meu nevoia sa fiu abuzat. in acest fel, echilibrul este perfect. Evident, o energie atrage dupa sine acelasi tip de energie, aceeasi vibratie.

Daca cineva vine si va spune: "Sunt supus unor abuzuri atat de mari!" si il
intrebati: "Atunci de ce mai stai acolo?", el nu va sti ce sa va raspunda.
Adevarul este ca persoana respectiva are nevoie de acel abuz, caci aceasta este maniera in care se auto-pedepseste.


Viata nu ne ofera altceva decat exact ceea ce avem nevoie.


OMUL CARE NU CREDEA IN IUBIRE :


As dori sa va istorisesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea in
iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce il facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista.


Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai
mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata
cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista.

Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o.


Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o
gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa
era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-si primesti portia zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de
aceasta doza zilnica.

Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un
dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are o nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu
atat mai bine poti controla relatia cu celalalt.

Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt.

Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor.

Partenerul dependent, cel care are nevoia mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu isi va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. "Ce ma voi face daca ma va parasi?"

Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: "imi apartine!" El
devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza.
Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet.

In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat.


Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: "Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la
baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta cei doi parteneri?


Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor lor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate.

Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa isi incalce promisiunile facute.


Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul... Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc.

 Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si
pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire?"


El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spuneau era: "Am supravietuit casniciei".


Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta.


Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga
razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. "Ea este a mea". "El este al meu".
Si astfel, eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire.


El le-a mai spus oamenilor: "Eu am trecut prin toate acestea. De acum inainte nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii". Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.

Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata
pe o banca, o femeie frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea, s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti
imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista.

"Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista!" Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea.

- De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el.

- Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit pe cand eram foarte
tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi
imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect si credinta, si am intemeiat o familie.


Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera.

Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra.

A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa il mai respect pe el. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu il mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine.


Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca, daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang.

Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus:
- Ai dreptate: iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si
devenim astfel vulnerabili. in locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne
raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom putea detasa. Oricate relatii am avea,
acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea?


Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei.


Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee
absolut ciudata: "Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatie
atat de diferita de ceea ce simteam inainte.

 Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale.


Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat ce cred oamenii".


De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care i-a trecut
prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura:
- stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult
timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca
iubirea exista totusi, dar nu este ce credeam noi ca este.


Cei doi au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte
reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu.

Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.

Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o
noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva.


Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci, steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.


Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine
discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca
frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de indoiala.
Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire.


Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a
crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui
fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra.

El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui.


Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea
de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care erau asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele.

Daca veti proceda la fel, luandu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste.
Daca ii daruiti altcuiva fericirea dumneavoastra, persoana respectiva v-o poate fura.

 Pe de alta parte, de vreme ce fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii
dumneavoastra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Nu aveti dreptul sa faceti niciodata responsabil pe altcineva pentru ea. si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericiti, si invers.

 Nu conteaza cat de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste cealalta persoana sa fiti.


Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput.
Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel.
Noi facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat.


CALEA IUBIRII, CALEA FRICII :


Intreaga noastra viata este un vis. Noi traim intr-o fantezie si tot ceea ce stim
despre noi insine nu reprezinta altceva decat propriul nostru adevar.
Adevarul nostru personal nu este si adevarul altor persoane, lucru valabil inclusiv pentru copiii sau pentru parintii nostri.

 Ganditi-va de pilda ce credeti dumneavoastra despre sine si ce crede mama dumneavoastra. Ea afirma ca va cunoaste foarte bine, dar de fapt nu are nici cea mai mica idee cine sunteti.Stiti foarte bine acest lucru.

La fel, oricat de bine v-ati cunoaste mama, dumneavoastra nu aveti nici cea mai mica idee cine este ea de fapt. Ea are tot felul de fantezii interioare, pe care nu le-a impartasit niciodata, nimanui. Dumneavoastra nu aveti de unde sa stiti ce-i trece ei prin minte.


Daca va examinati viata si incercati sa va amintiti ce faceati la varsta de 12 sau 13 ani, veti constata ca nu va puteti aduce aminte de mai mult de 5% din propria dumneavoastra viata. Evident, va veti aminti de lucrurile cele mai importante, cum ar fi numele pe care il aveti, caci acesta este unul din lucrurile pe care l-ati repetat cel mai des.

Sunt momente cand uitati insa numele propriilor dumneavoastra copii, sau pe cel al prietenilor apropiati. Acest lucru se explica prin faptul ca viata este alcatuita din vise - un numar nesfarsit de vise care se schimba la infinit.


Visele au tendinta de a se dizolva, ceea ce explica de ce uitam atat de usor.
Orice om are un vis personal al vietii, care difera complet de visul altor oameni. Noi visam in functie de convingerile pe care le avem si ne modificam visul in functie de felul in care judecam sau in care suntem victimizati.

De aceea, visele unui om nu seamana niciodata cu visele altcuiva. Intr-o relatie, noi putem pretinde ca suntem la fel, ca gandim la fel, ca simtim la fel, ca visam la fel, dar acest lucru este  absolut imposibil.


Orice relatie este alcatuita din doi visatori care au vise diferite. Fiecare visator isi viseaza visul in felul sau propriu.

 De aceea, este important sa acceptam diferentele care exista intre doi visatori, sa ne respectam reciproc visele.

Noi putem avea mii de relatii simultan, dar fiecare dintre ele se stabileste intre
doua persoane, si numai intre doua. Eu am o relatie cu fiecare din prietenii mei, dar
cu fiecare in parte, nu cu mai multi simultan.


Am o relatie cu fiecare din copiii mei, dar fiecare asemenea relatie este diferita de celelalte. in functie de felul in care viseaza doi oameni, ei creeaza directia acelui vis comun pe care il numim relatie.


Orice relatie pe care o avem - cu mama, cu tata, cu fratii, cu prietenii - este unica, intrucat noi visam astfel cate un mic vis comun cu fiecare din acestia. Orice relatie capata viata din cauza celor doi parteneri.


La fel cum corpul este alcatuit din celule, visele sunt alcatuite din emotii. Exista doua surse principale din care provin aceste emotii: una este teama si toate emotiile care se nasc din teama, iar cealalta este iubirea si toate emotiile care se nasc din iubire. Noi experimentam ambele tipuri de emotii, dar cele care predomina de regula sunt cele izvorate din teama. in lumea in care traim, relatiile normale se
bazeaza intr-o proportie de 95% pe teama si numai de 5% pe iubire.

Evident, acest procent mediu variaza de la un om la altul, dar chiar daca teama nu depaseste 60%, iar iubirea 40%, tot putem spune ca avem de-a face cu o relatie bazata pe teama.

Pentru a intelege mai bine aceste emotii, vom descrie anumite caracteristici ale fricii si ale iubirii, pe care le-am numit "calea fricii" si "calea iubirii". Cele doua cai sunt puncte de referinta pentru a intelege mai bine felul in care traim. Ele reprezinta delimitari facute pentru ca mintea logica sa inteleaga si sa poata controla deciziile pe care le luam. Sa vedem asadar care sunt caracteristicile fricii si ale iubirii.
Iubirea nu presupune nici un fel de obligatii.
Teama este caracterizata in primul rand de obligatii.

Atunci cand mergem pe calea fricii, facem tot ceea ce facem pentru ca trebuie
sa facem acest lucru, si ne asteptam ca si ceilalti oameni sa faca anumite lucruri
pentru ca trebuie sa le faca. Noi avem obligatii, iar atunci cand avem posibilitatea, ne opunem lor. Cu cat le opunem mai multa rezistenta, cu atat mai mult suferim. Mai devreme sau mai tarziu, noi incercam sa scapam de aceste obligatii.

 Pe de alta parte, iubirea nu opune nici un fel de rezistenta. Atunci cand iubim, noi facem tot ceea ce facem pentru ca dorim sa facem acest lucru. Orice actiune a noastra devine o placere; este ca un joc care ne amuza.

Iubirea nu are asteptari. Teama este plina de asteptari. Atunci cand te temi,
faci tot ceea ce faci pentru ca te astepti sa fii nevoit, dar te astepti ca si ceilalti sa faca acelasi lucru. Asa se explica de ce teama raneste atat de usor, in timp ce iubirea nu raneste pe nimeni. Noi avem asteptari, iar daca acestea nu se implinesc, ne simtim raniti - nu ni se pare drept.

Ii condamnam pe cei din jur pentru ca nu ne-au implinit asteptarile. Cine
iubeste nu are asteptari. El face ceea ce face pentru ca doreste si nu este deranjat daca alti oameni nu doresc sa faca la fel, caci el nu interpreteaza faptele altora la modul personal. intrucat nu se asteapta sa se intample ceva anume, daca lucrul
respectiv nu se intampla, nu se simte deranjat.

Orice s-ar intampla, el nu sufera, caci  tot ceea ce se intampla este in regula pentru el. Asa se explica de ce indragostitilor  viata li se pare "in roz"; ei nu se asteapta ca partenerii lor sa faca ceva anume si nu simt obligatii fata de acestia.


Iubirea este bazata pe respectul reciproc. Teama nu respecta pe nimeni, nici macar pe sine. Daca imi pare rau pentru tine inseamna ca nu te respect, ca nu te las sa iei propriile tale decizii. Cand eu iau deciziile in locul tau, inseamna in mod evident ca nu am incredere in tine. Lipsa respectului conduce automat la tentativa de a controla viata celuilalt. in marea majoritate a cazurilor, atunci cand le spunem copiilor nostri cum sa-si duca viata, noi facem acest lucru pentru ca nu ii respectam.

Ne pare rau pentru ei si incercam sa facem in locul lor ceea ce ar trebui sa faca ei insisi.

Daca nu ne respectam pe noi insine, ne va parea rau pentru noi, ni se va parea ca nu suntem destul de buni ca sa reusim in aceasta lume. Cum ne-ar putea respecta altii in aceste conditii? Atunci cand spunem: "Bietul de mine, nu sunt suficient de puternic, nu sunt suficient de frumos, nu sunt suficient de inteligent, nu am cum sa reusesc", inseamna ca nu avem nici un pic de respect pentru propria noastra fiinta.

Auto-compatimirea se naste din lipsa respectului de sine.

Iubirea este nemiloasa, ei nu-i pare rau pentru nimeni; in schimb, este plina de compasiune. Teama este foarte miloasa; celui care se teme ii pare rau pentru toti cei din jur. Lui ii pare rau de altii pentru ca nu ii respecta, pentru ca nu ii crede suficient de puternici pentru a reusi. Pe de alta parte, iubirea respecta pe toata lumea.
 Cine iubeste pe altcineva crede ca acesta poate reusi prin propriile sale forte. El crede ca acesta este suficient de puternic, de inteligent, de bun pentru a-si stabili propriile sale decizii. Nu se grabeste in nici un caz sa ia decizii in locul celuilalt.
Evident, daca acesta din urma da gres, el ii intinde mana, il ajuta sa se ridice si ii spune: "Continua. Mai devreme sau mai tarziu vei reusi, sunt convins de acest lucru".

Aceasta inseamna compasiune, care nu are nimic de-a face cu mila. Compasiunea se naste din respectul reciproc si din iubire; mila se naste din teama si din lipsa de respect.

Iubirea este complet responsabila. Teama evita responsabilitatea, dar asta nu inseamna ca ea nu este responsabila pentru faptele ei. Incercarea de a evita responsabilitatea este una din cele mai mari greseli pe care le facem, caci orice actiune are anumite consecinte.

 Daca facem o anumita optiune, noi vom obtine un anumit rezultat sau o anumita reactie.

Chiar daca nu luam nici o decizie, tot vom obtine un rezultat sau o reactie. intr-un fel sau altul, noi vom ajunge sa experimentam toate consecintele propriilor noastre actiuni si decizii. De aceea, oamenii sunt complet responsabili pentru actiunile lor, chiar daca nu doresc sa fie.

Chiar si atunci cand alti oameni incearca sa plateasca in locul nostru, tot vom ajunge sa platim si noi, dar atunci vom plati dublu. Cand altcineva incearca sa fie responsabil in locul nostru, el nu face altceva decat sa amplifice drama.

Iubirea este intotdeauna amabila. Teama este intotdeauna lipsita de amabilitate. Ea ne umple de obligatii, de asteptari, ne invata sa nu ii respectam pe cei din jur, sa evitam asumarea responsabilitatii si sa ne para rau pentru altii. Cine s-ar putea simti bine in asemenea conditii? Tot ceea ce se petrece in jurul nostru ne agreseaza, ne infurie, ne intristeaza, ne face sa ne simtim gelosi sau tradati.
Mania nu este altceva decat o alta masca a fricii.

La fel si tristetea, gelozia si celelalte emotii care se nasc din teama si care
creeaza suferinta. Cine sufera de aceste boli nu poate fi amabil, nu poate decat cel mult sa pretinda ca este bun. Cand nu esti fericit, nu ai cum sa te simti bine, deci sa fii bun cu altii.


In schimb, atunci cand te afli pe calea iubirii, nu ai obligatii sau asteptari, nu-ti pare rau pentru tine sau pentru partenerul tau, totul iti merge bine, iar zambetul nu te paraseste nici o clipa. Esti fericit, deci te simti bine, iar aceasta stare se revarsa in mod natural asupra celor din jur.

Iubirea este intotdeauna amabila, iar bunatatea ei conduce la generozitate si ajunge sa deschida toate usile. Da, iubirea este generoasa. in schimb, teama este egoista. Cine se teme se gandeste intotdeauna numai la el. Egoismul inchide toate usile.
Iubirea este neconditionata.
Teama impune o mie de conditii. Cine se afla pe calea fricii iubeste pe altcineva numai daca acesta il lasa sa ii controleze viata, daca se poarta bine cu el, daca se suprapune cu imaginea pe care si-a creat-odespre el.

Si cum nimeni nu se poate suprapune vreodata perfect peste imaginea creata de altcineva pentru el, acesta il judeca, iar el se va simti vinovat. Atunci cand ne cream o anumita imagine despre altii iar acestia nu corespund, noi ne simtim rusinati, stanjeniti, enervati, si nu avem deloc rabdare cu ei. Este imposibil sa te porti cu adevarat frumos cu altcineva in aceste conditii.

Pe calea iubirii nu exista daca; iubirea nu pune conditii. Cine iubeste o face neconditionat, fara justificari. Noi iubim pe altcineva asa cum este si il lasam sa fie cel (sau cea) care este. Daca nu imi place cum este o femeie, nu are nici un rost sa stau alaturi de ea; cel mai bine este sa imi caut pe altcineva, care este asa cum doresc eu sa fie. Noi nu avem dreptul sa incercam sa schimbam pe nimeni, la fel cum nimeni nu are dreptul sa incerce sa ne schimbe pe noi.

Daca ne vom schimba vreodata, o vom face pentru ca asa vom dori noi, pentru ca ne propunem sa renuntam la suferinta.


Cei mai multi oameni isi traiesc intreaga viata pe calea fricii. Ei stabilesc relatii, dar numai pentru ca asa cred ei ca trebuie. Atunci cand intra intr-o relatie, ei au un milion de asteptari, deopotriva din partea partenerului/partenerei de cuplu si din partea lor.


Toate dramele si toate suferintele relationale se nasc din cauza faptului ca
oamenii folosesc canalele de comunicatie care existau deja inainte ca ei sa se nasca.
Ei se judeca si se victimizeaza reciproc, se barfesc unii pe altii, cu prietenii sau cu alte persoane, de multe ori in locuri sordide, cum ar fi un bar. Ei isi invrajbesc propriile rude si chiar se bucura de acest lucru. Acumuleaza astfel otrava
emotionala, pe care o transmit apoi copiilor lor. "Uite ce mi-a facut taica-tau. Sa nu te porti niciodata ca el. Toti barbatii sunt asa, toate femeile sunt pe dincolo".

 Asta este educatia pe care o dam oamenilor pe care ar trebui sa-i iubim cel mai mult, propriilor nostri copii, prietenilor nostri, partenerilor nostri de viata.
Pe calea fricii exista atat de multe conditii, atatea asteptari si atatea obligatii incat noi ajungem sa cream o sumedenie de reguli numai pentru a ne proteja impotriva durerii emotionale.

Adevarul este ca nu ar trebui sa existe nici un fel de reguli. Aceste reguli afecteaza calitatea canalelor de comunicatie dintre noi, caci cine se teme, minte. Daca te astepti ca eu sa ma port intr-un anume fel, eu ma voi simti obligat sa ma port in acest fel, dar eu nu sunt asa.

Daca ma port asa cum sunt eu, tu te vei simti ranit, te vei infuria pe mine. De aceea, prefer sa te mint, caci ma tem de judecata ta. Ma tem ca vei da vina pe mine, ca o sa ma condamni, ca o sa ma pedepsesti. si de fiecare data cand iti vei reaminti, ma vei pedepsi din nou si din nou, pentru aceeasi greseala comisa candva.
Nu se poate vorbi de justitie decat pe calea iubirii.

Daca faci o greseala, platesti o singura data pentru ea, si daca te iubesti cu adevarat, inveti ceva din greseala comisa.

 Pe calea fricii nu exista dreptate.

Cine greseste plateste de o mie de ori pentru aceeasi greseala. El isi pune si partenerul/partenera de cuplu sa plateasca tot de o mie de ori pentru greseala comisa. Aceasta tactica da nastere unui sentiment de nedreptate si creeaza multe rani emotionale, care vor conduce mai devreme sau mai tarziu la esec. Oamenii fac o drama din orice, inclusiv din lucruri absolut minore.

 Aceste drame reprezinta esenta relatiilor specifice iadului, iar explicatia este ca ele au la baza teama.


Orice relatie este alcatuita din doua jumatati.


Jumatate sunteti chiar dumneavoastra, iar cealalta jumatate este fiul, fiica, tatal, mama, prietenul sau partenerul/partenera dumneavoastra de cuplu. Intr-o relatie, nimeni nu este responsabil decat pentru propria sa jumatate, nu si pentru cealalta.

Nu conteaza cat de apropiati sunteti sau cat de puternica este iubirea dumneavoastra pentru cealalta jumatate; cert este ca nu aveti cum sa fiti responsabil pentru felul in care gandeste celalalt.


Nu puteti sti niciodata ce simte, ce crede, ce presupuneri face el. Practic, nu stiti nimic despre celalalt. Acesta este adevarul. Cum procedam insa noi? Noi ne asumam responsabilitatea pentru cealalta jumatate si asezam astfel relatia noastra pe bazele fricii, ale dramei, ale razboiului controlului, adica ale iadului.


Razboiul controlului, specific oamenilor, se datoreaza faptului ca acestia nu se respecta reciproc.


Adevarul este ca noi nu stim ce este iubirea. Relatiile dintre noi au la baza egoismul, nu iubirea. Singurul lucru de care avem nevoie sunt acele doze mici care ne fac sa ne simtim bine. Lipsa respectului conduce la razboiul controlului, caci fiecare partener se simte responsabil pentru celalalt.

Eu nu te pot controla pentru ca nu te respect. Ma simt responsabil pentru tine, caci orice te afecteaza pe tine ma va rani pe mine mai devreme sau mai tarziu, si doresc sa evit durerea.


Daca vad ca tu nu esti responsabil la randul tau, te voi bate la cap in toate felurile posibile, astfel incat sa devii responsabil, dar "responsabil" din punctul meu personal de vedere. Asta nu inseamna ca punctul meu de vedere este corect.
Asta se intampla atunci cand mergem pe calea fricii.


Lipsa respectului ne face sa ne comportam ca si cum celalalt nu ar fi suficient de bun sau de destept ca sa-si dea seama singur ce este bine si ce este rau pentru el. Pornim de la premisa ca celalalt nu este suficient de puternic pentru a-si asuma singur responsabilitatea pentru propria sa persoana.

Noi preluam controlul si spunem: "Lasa-ma pe mine sa am grija de tine", "Fa cutare lucru, sau nu fa cutare lucru". Ne reprimam astfel jumatatea si incercam sa preluam controlul asupra intregii relatii. Daca eu preiau controlul asupra intregii relatii, care mai este rolul tau? Nici o relatie nu poate functiona in acest fel.


Daca acceptam rolul celeilalte jumatati, noi putem crea impreuna si ne putem bucura de cel mai frumos vis. Nu trebuie sa uitam insa ca cealalta parte are propriile ei vise, propria ei vointa, iar noi nu-i putem controla visele, oricat de mult am incerca. De aceea, avem o singura optiune: putem fie sa cream un conflict, adica un razboi al controlului, fie sa devenim un partener si sa formam impreuna o echipa. Partenerii de echipa joaca impreuna jocul, nu lupta unul impotriva celuilalt.


Daca jucam tenis alaturi de un partener, noi alcatuim o echipa si nu jucam niciodata unul impotriva celuilalt.

Chiar daca avem maniere diferite de a juca, scopul nostru este acelasi: acela de a ne amuza impreuna, de a juca si de a castiga meciul. Daca jucam cu un partener care ne spune: "Nu, nu juca asa, joaca cum iti spun eu, ceea ce faci tu este gresit", va fi imposibil sa ne simtim bine.
Mai devreme sau mai tarziu, vom renunta sa mai jucam cu acest partener. In loc sa fim o echipa, acesta doreste sa ne controleze jocul. Daca intre noi nu exista conceptul de echipa, conflictul este inevitabil.

Daca veti privi relatia dumneavoastra de cuplu ca pe o echipa, ea se va imbunatati pe loc. La fel ca intr-un joc, relatia nu presupune neaparat un invingator si un invins.


Adevaratul scop al jocului este distractia.


Cine merge pe calea iubirii daruieste mai mult decat primeste. Evident, el se
iubeste suficient de mult pe sine pentru a nu le permite oamenilor egoisti sa profite de el. Asemenea oameni nu doresc sa se razbune, dar sunt suficient de fermi de la bun inceput.


Ei ii spun partenerului lor: "Nu-mi place sa profiti de mine, nu suport lipsa de respect sau de amabilitate. Nu am nevoie sa fiu abuzat verbal, emotional sau fizic. Nu-mi place sa te ascult injurand tot timpul. Asta nu inseamna ca eu sunt mai bun decat tine, dar iubesc frumusetea, imi place sa rad, sa ma distrez, sa iubesc. Nu sunt egoist, dar nu-mi place sa am tot timpul alaturi o victima. Asta nu inseamna ca nu te iubesc, dar eu nu-mi pot asuma responsabilitatea pentru visele tale.

Daca vrei sa ramai alaturi de mine, Parazitului tau ii va fi greu sa reziste, caci nu am de gand sa reactionez la necazurile tale inventate".

Aceasta atitudine nu are nimic de-a face cu egoismul, ci este consecinta fireasca a iubirii de sine. Egoismul, controlul si teama sunt capabile sa ruineze orice relatie. Generozitatea, libertatea si iubirea sunt capabile sa creeze cea mai frumoasa relatie intre toate: o relatie de iubire fara sfarsit.


Arta iubirii incepe cu noi insine. Primul pas consta in a deveni constienti, in a intelege adevarul potrivit caruia fiecare om isi viseaza propriul vis. Cine intelege acest lucru, devine responsabil pentru partea sa din relatie, adica pentru el insusi.
stiind ca este responsabil pentru partea sa din relatie, el o poate controla cu usurinta.


Nu are insa nici un rost sa incerce sa controleze si cealalta jumatate a relatiei.
Daca il/o respectam cu adevarat, noi vom intelege ca partenerul nostru/partenera noastra, sau prietenul, fiul, mama, toti sunt pe deplin responsabili pentru jumatatea lor de relatie. Daca vom sti sa respectam cealalta jumatate, relatia noastra nu va fi niciodata caracterizata de conflicte. Noi nu vom avea parte de un razboi in familie sau in cuplu.


Mai departe, daca intelegem ce inseamna iubirea si ce inseamna teama, putem deveni constienti de felul in care ne comunicam visul altor persoane.
Calitatea comunicarii noastre depinde de optiunile pe care le facem in fiecare moment, de racordarea corpului nostru emotional la vibratia iubirii sau la vibratia fricii.

 Chiar daca ne aflam pe calea fricii, prin simpla constientizare a acestui lucru, noi putem sa schimbam vibratia pe cea a iubirii. Este o optiune personala. Constientizarea caii pe care ne aflam poate schimba totul.


in sfarsit, daca intelegem faptul ca nimeni altcineva nu ne poate face sa fim fericiti decat noi insine, si ca aceasta fericire este rezultatul iubirii care emana din fiinta noastra, vom putea atinge maiestria in cea mai mare arta a toltecilor, Arta Iubirii.
Noi putem vorbi despre iubire si putem scrie o mie de carti despre ea, dar
iubirea difera pentru fiecare om in parte, caci ea trebuie mai intai experimentata.


Iubirea nu este un concept, ci o stare de fapt, o modalitate de a actiona. Singura cale de a atinge starea de fericire este iubirea in actiune. Singura cale care conduce la suferinta este teama in actiune.


Singura cale prin care putem atinge maiestria in iubire este sa practicam iubirea. Nu este nevoie sa o justificam sau sa o explicam; este suficient doar sa o practicam.
Practica este cea care creeaza maestrul.


RELATIA PERFECTA :


Imaginati-va o relatie perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire
perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati
descrie viata alaturi de o asemenea persoana?


Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi asemanata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil daca aveti o pisica, sau un cal. Orice animal este ceea ce este.


Cum stau insa lucrurile cu iubita sau cu iubitul dumneavoastra, cu sotul sau cu sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus, se mai si schimba tot timpul
Marea majoritate a oamenilor isi pot imagina foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om.

Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele este doar un caine, si acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun. De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?


Poate ca va ganditi: "Dar ce ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita, sau de barbatul ideal?"


intr-adevar, aceasta intrebare este foarte importanta.


Evident, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, economic, spiritual.


Cum puteti sti daca partenerul dumneavoastra este potrivit pentru dumneavoastra? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra?

 Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc. Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel.

Aceasta este femeia potrivita pentru dumneavoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.


Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aiba incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti,
ca proiectia dumneavoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumneavoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este.


Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti !


Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o
doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?


Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important.
Daca partenerul dumneavoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine.


Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este.


Atunci cand un barbat intalneste o femeie, imediat dupa "Salut", aceasta incepe sa-i trimita informatii despre sine.

Ea abia asteapta sa-si impartaseasca visul cu el si isi deschide sufletul, chiar daca nu stie ca face acest lucru. Este atat de usor sa vezi pe cineva exact asa cum este. Nu trebuie sa va mintiti singur. Va puteti da seama imediat daca persoana din fata dumneavoastra este cea pe care o doriti sau nu.

Dar nu aveti dreptul sa o acuzati niciodata pentru faptul ca este o pisica, un caine sau un cal. Daca va doriti un caine, atunci de ce sa va luati o pisica? Daca va doriti o pisica, de ce v-ati lua o gaina sau un cal?


Asadar, inainte de toate trebuie sa va puneti intrebarea daca stiti exact ce fel de barbat sau de femeie va doriti. Ce fel de persoana va poate trezi inima, cine se potriveste cu dumneavoastra exact asa cum sunteti, iubindu-va implicit in felul in care sunteti? De ce ati cauta altceva?

De ce sa nu luati exact ceea ce va doriti? De ce sa pretindeti ca cineva este potrivit, daca nu este? Asta nu inseamna ca nu o iubiti, dar aveti de facut o alegere, puteti spune da sau nu, caci va iubiti si pe dumneavoastra in egala masura.

Dumneavoastra sunteti singurul responsabil pentru alegerile dumneavoastra. Daca acestea nu sunt bine facute, nu trebuie sa va invinovatiti. Este suficient sa faceti o alta optiune.

Sa spunem ca va luati un caine, desi va plac pisicile. Ati vrea sa dresati cainele sa se comporte ca o pisica si sa spuna "miau"... Ce prostie! De ce sa nu va luati direct o pisica? Asta este singura cale prin care puteti construi o relatie perfecta. Mai intai de toate trebuie sa stiti ce anume doriti, cum doriti, cand doriti. Trebuie sa stiti exact care sunt nevoile corpului dumneavoastra, ale mintii dumneavoastra, si deci cine se potriveste cu dumneavoastra.

Exista milioane de femei si de barbati, si fiecare dintre ei sunt unici. Unii dintre ei se vor potrivi cu dumneavoastra, altii nu. Ii puteti iubi pe toti, dar daca doriti sa stati zilnic alaturi de o persoana, este de preferat sa alegeti pe cineva cu care aveti cat mai multe lucruri in comun. Nu este necesar ca ea sa va semene identic, dar impreuna, trebuie sa fiti precum o cheie intr-o broasca, sa va potriviti perfect.


Ca sa reusiti, este necesar sa fiti cinstit cu dumneavoastra insiva, dar si cu cei din jur. Nu proiectati in exterior decat ceea ce simtiti ca sunteti cu adevarat si nu pretindeti ca sunteti ceea ce nu sunteti.


Metaforic vorbind, este ca si cum v-ati afla la piata: doriti sa cumparati ceva, dar doriti sa va si vindeti pe dumneavoastra. Pentru a cumpara, trebuie sa vedeti calitatea produsului care va intereseaza. Pentru a vinde, trebuie sa le aratati celorlalti cine sunteti.

 Nu trebuie sa mintiti ca marfa dumneavoastra este mai buna decat a altora; cel mai bine este sa o prezentati exact asa cum este.


Daca vedeti marfa pe care o doriti, de ce sa nu riscati? Dar daca vedeti de la bun inceput ca nu este ceea ce va doriti, nu are nici un rost sa platiti pentru ea, numai pentru a va plange apoi: "Iubitul meu (sau iubita mea) abuzeaza de mine", cand acest lucru era atat de evident de la bun inceput.

 Nu le atribuiti oamenilor calitati care nu exista. Daca stiti exact ce va doriti, puteti gasi pe cineva cu care sa construiti o relatie la fel de ideala ca si relatia cu un caine, ba chiar mai frumoasa.

Priviti la persoana din fata dumneavoastra; nu fiti orb si nu pretindeti ca vedeti ce nu exista. Nu negati ceea ce vedeti numai pentru a cumpara o marfa care nu se potriveste masurii dumneavoastra. Atunci cand cumparati un obiect inutil, acesta sfarseste de regula in garaj. Acelasi lucru se petrece si cu o relatie. Pot trece ani pana cand invatam aceasta lectie dureroasa, dar este un bun inceput. Daca am trecut de acest inceput, restul este usor, caci atunci putem fi noi insine.


Probabil ca ati investit deja o anumita perioada de timp intr-o relatie. Daca preferati sa continuati cu ea, mai aveti inca timp pentru un nou inceput, daca va veti accepta si daca va veti iubi partenerul exact asa cum este.

Dar mai intai de toate trebuie sa faceti un pas inapoi, sa va acceptati si sa va iubiti pe dumneavoastra, asa cum sunteti. Numai acceptandu-va si iubindu-va pe dumneavoastra exact asa cum sunteti va veti putea exprima ca atare. Dumneavoastra nu puteti fi altceva decat ceea ce sunteti deja. Este absurd sa pretindeti ca sunteti altcineva. Amagirea de sine nu poate conduce decat la esec.


Odata ce v-ati acceptat pe dumneavoastra asa cum sunteti, urmatorul pas este sa va acceptati partenerul/partenera de cuplu asa cum este el/ea. Daca va decideti sa ramaneti alaturi de o persoana, nu incercati sa o schimbati in nici un fel. Lasati-o sa fie cea care este, exact ca in cazul unui caine sau al unei pisici. Ea are dreptul sa fie cea care este, sa fie libera.


Daca blocati libertatea partenerului/partenerei dumneavoastra de cuplu, va blocati practic propria libertate, caci sunteti implicat direct. Daca va iubiti suficient de mult, nu veti incerca niciodata sa renuntati la libertatea dumneavoastra personala. Cunoasteti toate posibilitatile pe care le ofera relatia dumneavoastra? Explorati mai intai aceste posibilitati. Fiti dumneavoastra insiva. Gasiti o persoana care se potriveste cu dumneavoastra.


Asumati-va riscul, dar fiti onest. Daca relatia merge, continuati-o. Daca nu merge, faceti-va marea favoare si renuntati. ii veti face simultan si partenerului/partenerei dumneavoastra un mare serviciu. Lasati-1 (sau lasati-o) sa plece. Nu fiti egoist. Lasati-i sansa sa descopere cine este cu adevarat, ce doreste. Oferiti-va si dumneavoastra aceeasi sansa.

Daca va dati seama ca nu va merge niciodata, cel mai bine este sa cautati in alta parte. Daca dumneavoastra nu va puteti iubi partenerul/partenera de cuplu exact asa cum este, altcineva poate ca va reusi. Nu va pierdeti timpul, si nu risipiti timpul partenerului/partenerei dumneavoastra. Asta inseamna respectul.


Daca dumneavoastra sunteti furnizorul iar partenerul dumneavoastra este cel dependent, poate ca puteti fi mai fericit cu altcineva. Daca preferati totusi sa
pastrati relatia, faceti tot ce va sta in puteri pentru ca ea sa mearga. Nu uitati: dumneavoastra veti fi cel care va culege roadele semintelor pe care le semanati acum.


Daca va veti iubi partenerul exact asa cum este, daca va puteti deschide complet inima in fata sa, veti putea cunoaste paradisul prin intermediul iubirii dumneavoastra.


Ce se poate face daca aveti deja o pisica, dar va doriti un caine? Puteti incepe o viata noua. Puteti rupe legaturile cu trecutul, de care oricum nu va leaga nimic profund. Orice om se poate schimba in bine.


Un nou inceput poate sa insemne si iertarea partenerului dumneavoastra, indiferent ce greseli a comis in trecut. Puneti aceste greseli pe seama importantei de sine, a lipsei de intelegere reciproca.


Unul dintre dumneavoastra a fost ranit si a dorit sa se razbune pe celalalt. Indiferent ce s-a petrecut in trecut, nu merita sa ratati posibilitatea de a cunoaste paradisul prin intermediul unei relatii de cuplu. Aveti curajul sa mergeti pana la capat, sau renuntati. Renuntati la trecut si incepeti fiecare noua zi pe un nivel superior al iubirii. in acest fel, flacara se va inteti mereu, iar iubirea dumneavoastra va creste in fiecare zi.


Evident, nu trebuie sa fiti orb. Urmariti sa intelegeti care au fost momentele
bune si care au fost cele rele, care au fost cauzele care au stat la baza lor.
Dupa parerea mea, daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de
celalalt, indiferent de circumstante, atunci ei nu merita sa ramana impreuna.

Daca momentele rele tin insa de pierderea unei slujbe, de o zi proasta la serviciu, de un accident care nu are nimic de-a face cu relatia in sine, atunci nu este nici o problema; asemenea momente proaste pot fi depasite cu usurinta. Daca ele se nasc insa din teama, din lipsa de respect reciproc, din umilire sau ura, cuplul nu are nici o sansa sa supravietuiasca.

De multe ori, oamenii se simt intelesi mai bine de cainele lor decat de partenerii care doresc cu tot dinadinsul sa-i faca sa se simta fericiti. Daca nu simtiti nevoia sa fiti fericit si tot ceea ce va doriti este un moment de liniste, nu este vina nimanui, si in nici un caz a partenerului dumneavoastra. Poate ca aveti o problema si simtiti nevoia sa va linistiti.

Dar tacerea ii face pe oameni sa emita o sumedenie de presupuneri: "Ce am facut? Precis tace din cauza ca l-am suparat cu ceva!" in realitate, tacerea dumneavoastra nu are nimic de-a face cu partenerul dumneavoastra; nu este ceva personal. Daca veti fi lasat in pace, tensiunea va disparea, iar dumneavoastra veti reveni la starea dumneavoastra naturala de fericire.


Cheia trebuie sa se potriveasca cu broasca. Daca unul din parteneri trece printr- un moment prost sau printr-o criza emotionala, celalalt trebuie sa-l lase in pace, sa fie el care este. Relatiile caracterizate prin acest tip de respect sunt foarte diferite; ele reprezinta un mod de a fi, si pot deveni extrem de reusite.
Relatia reprezinta o arta.
Visul creat de doua persoane este inca si mai dificil de controlat decat propriul vis. Pentru ca amandoi partenerii sa fie fericiti, fiecare dintre ei are datoria sa-si indeplineasca perfect rolul (jumatatea de relatie). Fiecare este responsabil pentru jumatatea sa, si fiecare jumatate are propriile sale deseuri.

Cel putin, deseurile dumneavoastra sunt deseurile dumneavoastra. Singurul chemat sa faca ordine in viata dumneavoastra si sa curete aceste deseuri sunteti dumneavoastra, nu si partenerul dumneavoastra.

Daca acesta incearca sa va curete propriile deseuri, se poate alege cu capul spart.
Nimeni nu ar trebui sa-si bage nasul acolo unde nu-i fierbe oala.
Acelasi lucru este valabil si pentru jumatatea partenerului dumneavoastra.


Stiind ca acesta are propriile sale deseuri, cel mai bine este sa il lasati sa isi faca singur ordine in viata. Respectati-i viata cu tot cu deseurile sale. Nu ati intrat in aceasta relatie pentru a-i curata deseurile sale; el/ea trebuie sa aiba singur(a) grija de acest lucru.
Astfel, daca partenerul dumneavoastra va solicita ajutorul, aveti optiunea sa-i raspundeti prin nu.


Aceasta nu inseamna ca nu-l acceptati sau ca nu-l iubiti, ci doar ca nu sunteti capabil sau ca nu doriti sa intrati in acest joc. Spre exemplu, daca partenerul dumneavoastra se infurie, ii puteti spune: "Ai tot dreptul sa te infurii, dar eu nu trebuie sa ma infurii numai pentru ca te-ai infuriat tu. Nu eu sunt cel care ti-a provocat mania". Nu trebuie sa acceptati furia partenerului dumneavoastra, dar ii puteti permite sa fie furios. Nu are nici un sens sa va certati; lasati-l sa se manifeste si sa se vindece, fara sa interveniti. La fel, ii puteti cere sa nu intervina in propriul dumneavoastra proces de vindecare, atunci cand este cazul.



Sa spunem ca sunteti barbat si ca sunteti fericit; dintr-un motiv sau altul, partenera dumneavoastra nu poate fi fericita. Are probleme personale, incearca sa isi vindece propriile rani si se simte nefericita.

O iubiti si deci va simtiti dator sa o sprijiniti, dar acest sprijin nu trebuie sa insemne sa fiti si dumneavoastra nefericit numai pentru ca este ea nefericita. De altfel, acesta nu ar fi deloc un sprijin; daca ea este nefericita si veti deveni si dumneavoastra nefericit, va veti scufunda amandoi in depresie.


Daca dumneavoastra sunteti fericit, fericirea dumneavoastra i-ar putea readuce - eventual - si ei fericirea.


In mod similar, daca dumneavoastra sunteti nefericit si ea este fericita, fericirea ei poate deveni un punct de sprijin pentru dumneavoastra. Lasati-o sa fie fericita, chiar de dragul dumneavoastra. Nu incercati nici o clipa sa-i rapiti fericirea. Indiferent ce s-a intamplat la serviciu, nu veniti acasa ca sa va descarcati otrava asupra ei. Mai bine ramaneti tacut si lasati-o sa inteleaga ca nu este ceva personal, ca va veti rezolva singur problema. ii puteti chiar spune: "Continua sa fii fericita, sa te joci, iar cand imi voi reveni, voi veni si eu sa ma bucur de fericirea ta. Deocamdata simt nevoia sa fiu singur".

Daca ati inteles conceptul mintii ranite, veti intelege cu usurinta motivul pentru care relatiile amoroase sunt atat de dificile. Corpul nostru emotional este o rana vie.
Daca nu suntem constienti de ranile noastre sau de cele ale partenerului nostru, noi
avem tendinta sa devenim egoisti.


Ranile ne dor, iar noi simtim nevoia sa ni le protejam, chiar si de catre cei pe care ii iubim. Daca suntem insa constienti de ele, putem face anumite legaminte. Daca stim ca partenerul nostru are anumite rani si daca il iubim, vom urmari in mod natural sa nu-i atingem aceste rani. Nu il vom sili sa isi vindece cu forta ranile, la fel cum nici el nu ne va sili pe noi sa ne vindecam propriile rani.


Asumati-va riscul si responsabilitatea de a face un nou legamant cu partenerul dumneavoastra - nu un legamant pe care l-ati citit intr-o carte, ci unul care se potriveste in cazul dumneavoastra. Daca nu merge nici asa, schimbati-l si inlocuiti-l cu un nou legamant.


Folositi-va imaginatia pentru a explora noi posibilitati, pentru a crea noi legaminte, bazate pe respect reciproc si pe iubire.

Cheia pastrarii unei relatii bazate pe iubire, fara a deveni vreodata plictisit, consta in comunicarea nascuta din respect reciproc si din pretuire. Fiti deschis; afirmati-va nevoile. Totul depinde de increderea pe care o aveti in sine si in partenerul dumneavoastra.

Nu impartasiti cu partenerul dumneavoastra deseurile din viata dumneavoastra, ci iubirea pe care i-o purtati, intelegerea si respectul dumneavoastra.

Faceti urmatorul legamant: "imi placi; esti minunat(a) si ma faci sa ma simt atat de bine. Eu voi aduce flori, tu adu muzica. Vom dansa impreuna, si vom pluti pe
deasupra norilor". Este frumos, este romantic, este sublim. Razboiul controlului a disparut .


BUCATARIA MAGICA :


Imaginati-va ca aveti acasa o bucatarie magica, in care puteti obtine pe loc
orice fel de mancaruri, din orice colt al lumii, in orice cantitati. Cu o asemenea bucatarie nu mai aveti cum sa va faceti griji legate de mancare; orice doriti apare instantaneu pe masa.


Evident, sunteti foarte generos cu mancarea dumneavoastra, pe care o daruiti neconditionat altor persoane, fara a astepta nimic din partea lor. Oricine intra in casa dumneavoastra este invitat la masa, din simpla placere de a impartasi aceste alimente. In acest fel, casa dumneavoastra este intotdeauna plina cu oameni care vin sa manance in bucataria dumneavoastra magica.


Inr-o zi, cineva bate la usa. Este o persoana de sex opus, care a adus o pizza. Ea vi se adreseaza: "Hei, vezi aceasta pizza? Am sa-ti dau tie aceasta pizza daca ma lasi sa-ti controlez viata, daca accepti sa faci tot ce voi spune eu. Nu o sa-ti mai fie niciodata foame, caci eu voi aduce pizza in fiecare zi. Tot ce ai de facut este sa te porti frumos cu mine".


Va puteti imagina reactia dumneavoastra? In bucataria dumneavoastra puteti obtine pe loc aceeasi pizza, ba chiar una mai buna. Iar aceasta persoana vine si va ofera hrana, daca acceptati sa faceti tot ce spune ea. Probabil ca o sa radeti si o sa-i spuneti: "Nu, multumesc! Nu am nevoie de mancarea ta. Am suficienta mancare. Poti intra in casa mea si poti manca orice doresti, iar eu nu am sa-ti cer nimic in schimb. Nu voi face insa niciodata ceea ce doresti tu sa fac. Nimeni nu ma poate manipula cu ceva de mancare",

Acum imaginati-va exact opusul situatiei de mai sus. Au trecut cateva saptamani de cand nu ati mancat.


Sunteti foarte flamand si nu aveti nici un ban pentru a va cumpara de mancare. Aceeasi persoana vine la dumneavoastra cu o pizza si va spune: "Hei, ti-am adus de mancare. Singura conditie ca sa primesti aceasta pizza este sa faci ce spun eu". Pizza miroase foarte apetisant, iar foamea dumneavoastra este maxima. Va decideti sa acceptati hrana si sa faceti ce spune persoana respectiva.

Dupa ce mancati, ea va spune: "Daca vrei, iti mai aduc, dar va trebui sa faci tot timpul ceea ce iti cer eu".

Acum aveti de mancare, dar s-ar putea ca maine sa nu mai aveti, asa ca acceptati sa faceti tot ce vi se cere. Deveniti astfel un sclav din cauza mancarii, pentru ca aveti nevoie de hrana. Dupa o vreme incepeti totusi sa aveti indoieli: "Ce m-as face eu fara pizza mea? Nu as putea trai fara aceasta pizza. Ce se va intampla daca partenerul meu va da altuia aceasta pizza, pizza mea?"

Imaginati-va acum ca in loc de hrana, avem de-a face cu iubirea. Sa spunem ca in inima dumneavoastra exista foarte multa iubire. Nu numai ca va iubiti pe dumneavoastra, dar iubiti intreaga lume. O iubiti atat de mult incat nu mai aveti practic nevoie de iubirea altcuiva. O raspanditi neconditionat asupra celor din jur,
fara sa puneti conditii. Sunteti un milionar al iubirii, iar cineva va bate la usa si va
spune: "Hei, ti-am adus niste iubire. Poti avea iubirea mea, dar numai daca vei face ceea ce iti voi spune eu".


Daca sunteti deja plin de iubire, care va fi reactia dumneavoastra? Probabil veti rade si ii veti raspunde: "Multumesc, dar nu am nevoie de iubirea ta. Inima mea e plina deja de iubire, chiar mai mare si mai multa decat a ta, iar eu imi daruiesc iubirea neconditionat".

Dar ce se intampla daca dumneavoastra tanjiti dupa iubire, daca inima dumneavoastra este complet goala, iar altcineva vine si va spune: "Vrei putina iubire? Uite, iti ofer eu niste iubire, dar numai daca accepti sa faci ceea ce iti spun eu"?

Daca tanjiti cu adevarat dupa iubire, si daca apucati sa gustati putin din iubirea altuia, atunci veti fi dispus sa faceti orice pentru acea iubire. Unii oameni sunt atat de goi incat sunt dispusi sa-si vanda chiar sufletul pentru putina atentie.

Inima omului este la fel ca bucataria magica din metafora de la inceputul acestui capitol. Daca va veti deschide inima, veti avea la dispozitie intreaga iubire de care aveti nevoie. Nu are nici un sens sa colindati intreaga lume cersind dupa iubirea altora: "Va rog, vrea cineva sa ma iubeasca si pe mine? Va implor, ma simt atat de singur. Nu sunt suficient de bun pentru a fi iubit. Simt nevoia sa ma iubeasca cineva, ca sa imi dovedesc ca sunt vrednic de a fi iubit". Iubirea exista deja in interiorul fiecaruia dintre noi, dar noi nu o vedem.

Nu vedeti ce drama creeaza oamenii atunci cand sunt convinsi ca nu dispun de iubire? Tanjesc atat de mult dupa putina iubire incat atunci cand apuca sa guste putin din iubirea altcuiva, ei devin dependenti, creandu-si astfel o nevoie uriasa. Devin obsedati de iubire. Atunci se produce marea drama: "Ce o sa ma fac daca el/ea ma va parasi? Cum am sa pot trai fara el/ea?"

Ei nu pot trai fara furnizorul de droguri, fara doza lor zilnica. Fiind atat de infometati, ei sunt dispusi sa-i lase pe altii sa le controleze viata numai pentru acea doza minuscula. Accepta ce le spun ceilalti sa faca si sa nu faca, cum sa se imbrace si cum sa nu se imbrace, cum sa se comporte si cum sa nu se comporte, ce sa creada si ce sa nu creada. "Te voi iubi daca o sa te comporti in acest fel. Te voi iubi daca ma vei lasa sa iti controlez viata. Te voi iubi numai daca vei fi bun cu mine. in caz contrar, poti sa-ti iei adio de la iubirea mea".



Drama oamenilor este ca ei nu stiu ca in inima lor exista o bucatarie magica. Toata aceasta suferinta a inceput cu mult timp in urma, cand noi ne-am inchis inima si am uitat de iubirea care exista in ea.

 La un moment dat din viata noastra, noi am inceput sa ne temem de iubire, convinsi ca iubirea nu este dreapta, ca noi am iubit pe altii mai mult decat ne-au iubit ei pe noi, ca iubirea raneste. Am incercat sa fim buni cu altii, sa ii iubim, dar am esuat. Am avut doua sau trei relatii, dar ne-am ales de fiecare data cu inima ranita, asa ca ne vine greu sa ne mai asumam inca o data riscul.


Noi ne criticam atat de mult, incat nu este de mirare ca in inima noastra nu mai exista loc pentru iubirea de sine. Iar daca nu reusim sa ne iubim nici macar pe noi
insine, cum am putea sa ne impartasim iubirea cu altii?


Oamenii isi doresc pe cineva "care sa aiba nevoie de ei", pentru a-si justifica
propria existenta, pentru a avea un motiv sa continue sa traiasca. Ei cred ca ceea ce cauta este iubirea, dar in realitate ei cauta pe "cineva care sa aiba nevoie de ei", pe care sa-l controleze si sa-l manipuleze.


Razboiul controlului care caracterizeaza relatiile dintre oameni se datoreaza felului in care au fost crescuti si indoctrinati, in care au fost educati de mici sa concureze unii cu ceilalti pentru controlul atentiei celor din jur. Ceea ce ei numesc iubire - cineva care sa aiba nevoie de mine, cineva caruia sa-i pese de mine - nu este de fapt iubire, ci egoism curat.

Cum ar putea sa mearga o relatie bazata pe egoism? Este imposibil, caci egoismul este contrariul iubirii. Ambii parteneri sunt insetati de iubire. Ei gusta o picatura din aceasta iubire in relatiile lor sexuale, dupa care devin dependenti de ea, pentru ca si-o doresc prea mult.

Dar egoismul naste critici, temeri, vinovatie, drame...
Oamenii se tem atat de mult sa iubeasca pentru ca iubirea nu le ofera nici o siguranta. Teama de a fi respinsi ii inspaimanta de moarte.


Ei prefera sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt, asteptand de la partenerii lor sa-i accepte, desi sunt incapabili sa se accepte chiar ei insisi. Problema noastra nu este ca suntem respinsi de un partener, ci ca ne respingem singuri, pentru ca nu suntem suficient de buni, pentru ca asta credem noi despre noi insine.


Auto-respingerea este principala problema. Noi nu suntem niciodata suficient de buni pentru noi insine, si nici nu avem cum, caci totul porneste de la o intelegere gresita a conceptului de perfectiune.


Acesta este un concept fals. El nu este nici macar real, dar majoritatea oamenilor continua sa creada in el.

Dupa domesticire, nimeni nu mai poate fi suficient de bun pentru ceilalti. Oamenii nu se mai simt suficient de buni nici macar pentru ei insisi, caci marele Judecator este tot timpul prezent, reamintindu-le ca nu sunt perfecti.


Asa cum spuneam intr-un capitol anterior, omul nu se poate ierta niciodata pentru ca nu este ceea ce doreste el sa fie, si de aici se nasc toate problemele. Daca el ar renunta la aceasta problema falsa, ar putea avea grija de jumatatea lui de relatie, fara sa se mai preocupe de cealalta jumatate.


Daca ii spui unei alte persoane ca o iubesti, iar ea iti raspunde ca nu te iubeste,
este acesta un motiv sa suferi? Faptul ca altcineva te respinge nu reprezinta un motiv sa te respingi si tu insuti. Chiar daca cineva nu te iubeste, te va iubi cu siguranta altcineva. Exista intotdeauna altcineva care sa te iubeasca. si este mult mai bine sa fii cu cineva care doreste sa fie cu tine decat cu cineva care este nevoit sa stea cu tine.


Cel mai bine este sa va focalizati asupra relatiei supreme pe care o puteti avea: relatia cu dumneavoastra insiva. Aceasta relatie nu are nimic de-a face cu egoismul, ci cu iubirea de sine. Cele doua concepte sunt departe de a fi sinonime. Egoismul se naste acolo unde nu exista iubire. Cine se iubeste pe sine, este capabil sa isi reverse iubirea si asupra altora.

Numai asemenea oameni pot intra intr-o relatie adevarata, caci ei nu fac acest lucru pentru ca simt nevoia sa fie iubiti, ci pentru ca doresc sa faca aceasta optiune. Cand isi aleg un partener de cuplu, ei il privesc obiectiv si vad imediat cu cine au de- a face.


Avand suficienta iubire, ei nu au nevoie de iubirea partenerului lor, si deci nu mai trebuie sa se amageasca.


Asemenea oameni sunt completi. Iubirea emana din ei, asa ca nu mai simt nevoia sa vaneze iubire datorita fricii de singuratate. Cine pluteste in oceanul iubirii se simte la fel de bine singur sau in compania altora. Ei sunt fericiti atunci cand sunt singuri, dar gasesc la fel de amuzant sa isi impartaseasca fericirea cu altii.

Cine iubeste si doreste sa stea impreuna cu altcineva numai pentru a fi gelos, pentru a-l controla sau pentru a fi controlat? O asemenea relatie nu are nimic placut sau amuzant. Daca e vorba sa fii criticat si judecat tot timpul, sa te simti prost, mai bine renunti din start. Decat sa suferi, mai bine sa fii singur.


Daca intrati intr-o relatie pentru a suferi o drama personala, pentru a fi gelos, pentru a fi posesiv, pentru a-i controla viata partenerului, inseamna ca nu doriti placerea de a fi in cuplu, ci durerea, iar ceea ce veti gasi este exact ceea ce cautati. Daca intrati intr-o relatie din egoism, asteptandu-va ca partenerul pe care l-ati ales sa va faca fericit, puteti fi convins ca acest lucru nu se va intampla, iar vina nu ii va apartine partenerului dumneavoastra, ci dumneavoastra.


Atunci cand intram intr-o relatie, nu neaparat de cuplu, noi facem acest lucru pentru ca dorim sa impartasim anumite sentimente, sa ne amuzam, sa ne simtim bine, sa nu ne plictisim. Ne cautam un partener pentru ca dorim sa ne jucam, sa fim fericiti si sa ne bucuram de ceea ce suntem. Nu ne alegem in nici un caz partenerul numai pentru a-l impovara cu deseurile noastre, cu gelozia, mania si egoismul nostru, si asta in conditiile in care sustinem ca il iubim.


Cum poti sa-i spui cuiva: "Te iubesc", numai pentru a abuza apoi de el, umilindu-l cu lipsa ta de respect? Oricat de mult ti-ai sustine iubirea, este greu sa te creada cineva! Atunci cand iubesti cu adevarat, ii doresti intotdeauna fiintei iubite tot ce este mai bun in lume. Cine intelege insa ca in inima lui exista o bucatarie magica va fi intotdeauna generos, iar iubirea lui va fi neconditionata.


MAESTRUL DIN VIS :


Orice relatie poate fi vindecata, orice relatie poate deveni minunata, dar
procesul de vindecare nu poate incepe decat cu noi insine. Este nevoie sa avem curajul sa ne folosim de adevar, sa fim absolut cinstiti cu noi insine.


 Chiar daca nu putem fi cinstiti cu tot restul lumii, este important sa fim cinstiti macar cu noi insine. Chiar daca nu putem controla tot ce se intampla in jurul nostru, putem face cel putin efortul de a ne controla propriile reactii. Aceste reactii controleaza visul vietii noastre, visul nostru personal.


Ele sunt cauzele fericirii sau nefericirii noastre.
Reactiile noastre sunt cheia unei vieti implinite sau nu. Daca putem invata sa
ne controlam reactiile, ne vom putea schimba obisnuintele, iar apoi intreaga viata.
Noi suntem singurii responsabili pentru consecintele faptelor, gandurilor, sentimentelor si cuvintelor noastre.

Nu intotdeauna ne dam seama ce cauze au stat la baza acestor consecinte - ce emotii, ce ganduri precise -, dar este limpede ca suferim sau ne bucuram ca urmare a unor atitudini personale.


Auto-controlul este necesar in fiecare clipa.


Este nevoie de mult timp si de mult curaj pentru a atinge maiestria in arta auto-
controlului, caci este mult mai usor sa interpretam totul la modul personal si sa reactionam asa cum o facem de regula. Acest mod de viata ne conduce insa la numeroase greseli, la foarte multa suferinta si durere, caci reactiile noastre nu fac altceva decat sa genereze mai multa otrava emotionala si sa amplifice drama noastra personala.


Daca va veti controla reactiile, veti descoperi ca foarte curand veti putea vedea, percepand lucrurile exact asa cum sunt. in mod normal, mintea percepe lucrurile asa cum sunt, dar din cauza felului in care am fost programati, a numeroaselor convingeri pe care le-am achizitionat in timp, noi interpretam tot ceea ce percepem, dar mai ales ceea ce vedem.


Exista o mare diferenta intre viziunea oamenilor prinsi in magia Visului si arta de a vedea obiectiv realitatea, exact asa cum este ea. Diferenta rezulta din felul in care reactioneaza corpul nostru emotional in fata realitatii percepute.


Spre exemplu, daca mergeti pe strada si un necunoscut va spune: "Esti un prost", dupa care merge mai departe, dumneavoastra puteti percepe foarte diferit acest lucru. Puteti accepta imediat cuvintele necunoscutului, gandindu-va: "Da, cred si eu ca sunt foarte prost", sau va puteti infuria.


Va puteti simti umilit, sau puteti pur si simplu sa ignorati cuvintele acestuia.
Adevarul este ca persoana respectiva era macinata de propria sa otrava
emotionala si v-a spus ce v-a spus numai pentru ca ati fost prima persoana care i-ati iesit in cale. De fapt, otrava lui nu avea nimic de-a face cu dumneavoastra. Nu era o poveste personala. Daca puteti intelege acest adevar, nu reactionati in nici un fel.
Puteti foarte bine sa va ganditi: "Bietul om! Probabil ca sufera foarte mult,
daca mi-a putut spune asa ceva!", dar nu luati cuvintele sale la modul personal.

Acesta este doar un exemplu, dar principiul poate fi aplicat la aproape tot ceea ce se intampla, in fiecare moment. Noi avem un ego mititel, care interpreteaza intreaga realitate din jurul lui ca si cum l-ar afecta direct, lucru care il conduce la reactii exagerate. Noi nu intelegem ce se petrece cu adevarat in jurul nostru pentru ca reactionam imediat si transformam astfel evenimentele intr-o parte din visul nostru.

Reactiile noastre se nasc din convingerile inradacinate adanc in subconstientul nostru. Noi am repetat de o mie de ori aceste reactii, asa ca au devenit o rutina pentru noi.

 Ne-am conditionat astfel sa reactionam intr-un anume fel. Tocmai in asta consta provocarea: in a ne schimba reactiile normale, rutinele zilnice, in a ne asuma riscuri si in a face alegeri diferite. In cazul in care consecintele nu sunt cele dorite, putem face noi schimbari in viata noastra, mereu si mereu, pana cand ajungem la rezultatul dorit.


Adevarata misiune pe care o avem in viata este aceea de a deveni fericiti. Pentru a putea deveni fericiti, noi trebuie sa ne privim in fata convingerile, felul in care ne judecam si ne victimizam singuri, renuntand la acest mod de viata.


Sa spunem ca o tanara femeie intalneste un barbat, fata de care simte o atractie puternica.


Hormonii ei o iau razna, iar ea simte ca nu mai poate trai fara el. Toate prietenele ei vad imediat ce fel de om este respectivul: dependent de droguri, somer etc. Are toate insusirile care le fac pe femei sa sufere atat de mult. Numai ea il vede altfel: este frumos, inalt, puternic, fermecator. Ea isi creeaza o imagine despre barbatul respectiv si neaga tot ceea ce nu doreste sa vada.




Se amageste singura. in orbirea ei, ea vrea sa creada cu tot dinadinsul ca relatia ei cu el va merge. Prietenele ei incearca sa o avertizeze: "Bine, dar este dependent de droguri, este un betiv, este somer", dar ea le raspunde: "Da, dar iubirea mea il va schimba".



Evident, parintii fetei il detesta de la bun inceput pe alesul acesteia. Ei sunt ingrijorati pentru fata lor, caci isi dau imediat seama incotro se indreapta. ii spun: "Nu este bun pentru tine". Dar fata le raspunde: "M-am saturat sa imi spuneti voi ce sa fac cu viata mea". Ea se impotriveste sfaturilor primite de la mama si de la tatal ei si isi urmeaza calea hormonilor, continuand sa se amageasca si sa isi justifice alegerile: "Este viata mea si fac ce vreau cu ea".


Cateva luni mai tarziu, relatia ei cu barbatul respectiv o readuce cu picioarele pe pamant. Adevarul incepe sa iasa la lumina, iar ea il acuza pe barbat pentru ceea ce a refuzat singura sa vada. Nici unul nu il respecta pe celalalt, se abuzeaza reciproc, dar acum este in joc orgoliul ei. Cum s-ar putea intoarce acasa, cand ar trebui sa recunoasca faptul ca mama si tata au avut dreptate? Acest lucru le-ar da prea mare satisfactie. Oare cat timp ii va mai trebui acestei femei sa-si invete lectia?

Cat de putin se iubeste pe sine?


Care este limita auto-abuzului in cazul ei?


Suntem vii si deci trebuie sa ne asumam riscuri. si chiar daca esuam, ce conteaza?
Cui ii pasa? Nu are nici cea mai mica importanta.


invatam din greseala noastra si ne continuam drumul, fara prejudecati.


Pretul celui care se iubeste pe sine este foarte mare, ceea ce inseamna ca toleranta sa fata de abuzurile comise asupra sa este foarte mica. Asemenea oameni se respecta pe sine.
Ei se plac asa cum sunt, iar acest lucru le sporeste pretul. Daca sunt anumite aspecte legate de sine care le displac, pretul coboara.


Uneori, auto-condamnarea este atat de puternica incat oamenii simt nevoia sa se umileasca numai pentru a se putea accepta. Daca nu-ti place o persoana, nu ai decat sa pleci de langa ea. Daca nu-ti place un grup de persoane, nu ai decat sa pleci din acel grup.


Daca nu te placi pe tine insuti nu ai insa unde sa pleci.


Singura posibilitate care iti mai ramane este sa te reduci la tacere, sa te
refugiezi intr-un alt plan mental.


Pe unii ii ajuta alcoolul. Pe altii drogurile. Unii prefera sa manance incontinuu, numai sa uite de sine. Auto-abuzarea poate lua apoi forme din ce in ce mai rele.
Exista oameni care se urasc cu adevarat. Ei sunt auto-distructivi si se omoara incetul cu incetul, caci nu au curajul sa se sinucida rapid.


Daca veti observa pe cineva auto-distructiv, veti remarca faptul ca el are tendinta de a atrage oameni la fel ca el. Ce putem face daca nu ne placem asa cum suntem? Unii isi ineaca amarul in alcool, pentru a uita de suferinta. Alcoolul este o scuza buna. si unde este cel mai usor sa facem acest lucru? intr-un bar. Pe cine gasim acolo? Alti oameni la fel ca noi, care incearca sa se evite pe sine, ametindu-se. Ne imbatam impreuna, incepem sa vorbim despre suferintele noastre si ne intelegem cat se poate de bine. incepe chiar sa ne placa aceasta stare. Ne intelegem reciproc, caci rezonam pe aceeasi frecventa. si noi si ceilalti suntem auto-distructivi.


Ne putem chiar gasi o pereche de acest fel. Ne vom rani reciproc, dar vom crea o relatie perfecta pentru iadul pe care il cultivam.


Ce se intampla insa daca ne schimbam? Sa spunem ca dintr-un motiv sau altul nu mai simtim nevoia sa bem alcool. Ne simtim bine cu noi insine, si chiar ne bucuram de prezenta noastra. Am renuntat la alcool, dar nu si la prietenii nostri, care continua sa bea. Ei se imbata, devin astfel ceva mai fericiti, dar noi ne dam seama ca fericirea lor nu este reala. Ceea ce ei numesc fericire nu este decat o revolta impotriva durerii lor emotionale. Ei sunt atat de raniti in "fericirea" lor incat ajung sa se distreze ranindu-i pe altii sau pe ei insisi.


Simtim acum ca nu ne mai potrivim in acest cerc, iar amicii nostri ne resping la randul lor, caci isi dau seama ca nu mai suntem la fel ca ei. "imi dau seama ca ma
respingi, caci vad ca nu mai bei cu mine, nu te mai droghezi impreuna cu mine". A
sosit momentul sa facem o alegere: putem sa ne intoarcem de unde am plecat, sau putem sa ne ridicam pe un alt nivel de frecventa, intalnind acolo oameni care se accepta pe sine, asa cum facem noi. Patrundem practic astfel intr-o alta lume, intr-o alta realitate, care are alte reguli, inclusiv pentru relatii, si in care nu vom mai fi niciodata dispusi sa acceptam abuzurile altora.


SEXUL: CEL MAI MARE DEMON DIN IAD :


Visul Planetei ne face sa ne dorim sa justificam tot ceea ce ne inconjoara, sa evaluam toate lucrurile, etichetandu-le in bune sau rele, in drepte sau nedrepte, desi ele sunt exact ceea ce sunt, punct.

 Oamenii acumuleaza foarte multa cunoastere, tot felul de convingeri, de principii morale, de reguli, invatate de la familie, de la societate, de la religie. Ei isi bazeaza cea mai mare parte a comportamentului lor, a sentimentelor lor, pe aceasta cunoastere.

Ei isi creeaza singuri ingeri si demoni, iar intre toti, sexul devine cel mai mare demon din iad. Sexul a ajuns astfel sa fie considerat cel mai mare pacat al oamenilor, desi trupul lor a fost creat special pentru sex.


Omul este o fiinta biologica, deci sexuala, iar lucrurile nu pot fi schimbate. Corpul este plin de intelepciune. Inteligenta lui este structurata in genele sale, in ADN-ul sau. ADN-ul nu trebuie sa inteleaga sau sa justifice ceva anume; el stie. Problema oamenilor nu este legata de sex, ci de felul in care isi manipuleaza ei cunoasterea si judecatile, in conditiile in care nu exista nimic de justificat.

 Este atat de greu pentru minte sa se abandoneze, sa accepte ca lucrurile sunt cele care sunt. Orice om are un adevarat set de principii legate de ceea ce ar trebui sa fie sexul, de ceea ce ar trebui sa insemne o relatie, iar aceste convingeri sunt complet distorsionate.
in iad, noi platim un pret mare pentru o experienta sexuala, dar instinctul nostru este atat de puternic incat suntem dispusi sa platim acest pret. in urma experientei noastre noi ramanem cu o stare de vinovatie, de rusine.


Auzim atatea lucruri legate de sex: "Uite ce face femeia aceea! Vai! Uite-l pe barbatul acela, cum se comporta!" Avem atatea definitii legate de ceea ce trebuie sa insemne o femeie, un barbat, cum ar trebui sa se comporte fiecare din punct de vedere sexual... Barbatii sunt considerati intotdeauna ori prea macho, ori prea efeminati, in functie de cel care judeca. Femeile sunt considerate prea slabe sau prea grase.

 Avem un milion de pareri despre felul in care ar trebui sa arate o femeie pentru a fi frumoasa. Ea ar trebui sa isi cumpere anumite haine, sa afiseze o anumita imagine pentru a fi seducatoare. in caz contrar, ea ajunge sa creada ca nu este buna de nimic, ca nimeni nu o poate placea.

 Oamenii au ajuns sa creada atat de multe minciuni legate de sex incat aproape
nimeni nu se mai bucura deschis de sex. "Sexul este ceva animalic. Este ceva rau. Ar trebui sa ne fie rusine ca avem sentimente erotice".

Singura care joaca acest joc este mintea; corpului nu-i pasa de ceea ce crede mintea. El continua sa aiba nevoi sexuale. in anumite momente din viata, nimeni nu se poate impiedica sa nu simta atractia sexuala.

Acest lucru este absolut normal. in nici un caz nu ar trebui sa reprezinte o problema. Corpul se simte trezit din punct de vedere sexual atunci cand este excitat fizic, cand este atins, cand este stimulat vizual, cand vede o posibilitate de a face sex.



Cateva minute mai tarziu, daca impulsul inceteaza, corpul nu mai simte nevoia sexuala; cu mintea este insa o cu totul alta poveste...



Sa spunem ca sunteti o femeie casatorita si ca ati fost crescuta dupa principiile catolice. Aveti in minte tot felul de idei despre ceea ce ar trebui sa fie sexul, despre ceea ce este bine sau rau, corect sau incorect, despre ceea ce este acceptabil si ceea ce este un pacat.
Astfel, pentru ca sexul sa fie un act corect, este nevoie sa semnezi un contract; daca nu ai semnat contractul, el devine un pacat. V-ati dat cuvantul sa-i fiti loiala partenerului dumneavoastra, dar intr-o zi mergeti pe strada si vedeti un alt barbat.



Simtiti o atractie puternica; cel care simte atractia este corpul. Nu este nici o problema; asta nu inseamna ca trebuie sa treceti la fapte. Senzatia este inevitabila, caci ii apartine corpului dumneavoastra.



Ati fost crescuta cu convingerea ca este ceva rau, deci imediat apare judecata. si astfel incep drama si conflictul.



Mai tarziu, va ganditi la barbatul respectiv, si gandurile dumneavoastra sunt suficiente pentru a va trezi din nou hormonii. Din cauza puternicei memorii a mintii, este ca si cum ati vedea din nou barbatul in fata dumneavoastra, iar corpul va reactiona la fel.



Daca mintea ar lasa corpul in pace, acesta ar uita cu desavarsire de barbatul respectiv, ca si cum nu l-ar fi vazut niciodata. Dar mintea isi aminteste, si intrucat stiti ca acest lucru este gresit, incepeti sa va judecati singura.

Mintea afirma ca nu este bine ce faceti si incearca sa reprime ceea ce simte ea insasi. Se intampla insa un fenomen ciudat. Cu cat incerci sa-ti reprimi mai tare mintea, cu atat mai abitir se gandeste aceasta la obiectul ei. Dupa o vreme, eroina noastra se intalneste din nou cu barbatul respectiv, si desi situatia difera, corpul ei reactioneaza cu mult mai multa putere.



Daca ar fi renuntat de la bun inceput la judecata ei, poate ca a doua oara ea nu ar fi avut nici o reactie. Dar acum ea vede barbatul, simte o puternica nevoie sexuala, dupa care are tendinta sa se judece: "Doamne, ce fac? Sunt ingrozitoare!" Se simte vinovata, deci trebuie sa fie pedepsita. Starea ei proasta se amplifica, si totul a pornit de la un balon de sapun, caci in fond nu s-a intamplat nimic: totul s-a petrecut in interiorul mintii ei.


 Poate ca barbatul respectiv nici nu a observat ca ea exista. Femeia incepe sa isi imagineze tot felul de scenarii, sa faca presupuneri, si tot gandindu-se la el, ajunge sa il doreasca din ce in ce mai tare. Face cunostinta cu el, ii vorbeste, este o relatie frumoasa, dar ea devine obsedata, caci se teme.



Apoi cei doi fac dragoste, experienta care este simultan extraordinara si cumplita. Acum femeia simte cu adevarat nevoia sa fie pedepsita. "Ce femeie isi lasa dorinta sexuala sa fie mai puternica decat principiile ei morale?" Mintea incepe sa joace acum tot felul de jocuri. Desi o doare inima, ea poate nega sentimentele care o anima, sau poate incerca sa-si justifice actiunile pentru a evita durerea emotionala.

"Eh, probabil ca si sotul meu face acelasi lucru".



Atractia devine si mai puternica, dar de data aceasta nu se mai datoreaza
corpului, ci mintii, care joaca un anumit joc. Teama devine o obsesie, si continua sa se auto-alimenteze. Ori de cate ori femeia va face dragoste cu barbatul, ea va trai o experienta extraordinara, dar nu neaparat fiindca el este extraordinar, ci mai degraba pentru ca toata acea tensiune, toata acea teama va fi eliberata.

Pentru a retrai experienta, mintea joaca un joc nou, punand intensitatea experientei pe seama barbatului, dar acest lucru nu este adevarat.



Drama continua sa creasca astfel, dar totul nu este altceva decat un simplu joc mental. Ea nu are la baza nici un fel de realitate, si in nici un caz iubire, caci acest tip de relatii sunt foarte distructive. Ele sunt inclusiv auto-distructive, caci femeia isi face singura rau, iar ceea ce o doare cel mai tare este zona convingerilor sale. Nu conteaza daca acestea sunt corecte sau gresite; cert este ca ea isi incalca propriile principii. intr-un fel, acelasi lucru ni-l dorim si noi, dar de pe pozitia luptatorului spiritual, nu a victimei.



Din pacate, eroina noastra se va folosi de aceasta experienta pentru a patrunde inca si mai adanc in interiorul iadului, nu pentru a iesi din acesta.



Mintea si corpul au nevoi complet diferite, dar mintea detine controlul asupra corpului fizic. Pe de alta parte, corpul are o serie de nevoi care nu pot fi evitate; de pilda, el trebuie hranit cu alimente si apa, are nevoie de un adapost, de somn, de sex. Toate aceste nevoi sunt perfect normale si sunt usor de satisfacut. Necazul este ca mintea si le asuma, facand din ele "nevoile mele".



Noi cream tot felul de imagini in mintea noastra, iar mintea simte nevoia sa-si asume responsabilitatea pentru tot ce se petrece. Ea crede ca ea este cea care are nevoie de hrana, de apa, de adapost, de haine, de sex. Realitatea este insa cu totul alta: mintea nu are acest tip de nevoi fizice. Ea nu are nevoie de hrana, de oxigen, de apa sau de sex. Cum ne putem da seama de acest lucru?

Atunci cand mintea spune: "Vreau mancare", noi mancam; la un anumit moment, corpul se satura, dar mintea continua sa creada ca are nevoie de mancare. in acest fel, noi continuam sa mancam
in exces, fara a ne satisface vreodata mintea, pentru simplul motiv ca nevoia nu este
reala.



Mintea simte nevoia sa isi schimbe masina, sa plece din nou in vacanta, sa isi ia o noua casa pentru prieteni... Toate nevoile care nu pot fi niciodata plenar satisfacute sunt mentale, nu sunt reale. Acelasi lucru se petrece si cu sexul.

Cand nevoia este pur mentala, ea nu poate fi satisfacuta, caci alaturi de nevoie mai exista si intreaga noastra cunoastere, toate prejudecatile si principiile noastre, adeseori contradictorii si imposibil de satisfacut. Asa se explica de ce sexul devine o experienta atat de dificila. in realitate, mintea nu are nevoie de sex.

Ea are nevoie de iubire, nu de sex. De fapt, sufletul, si nu mintea, este cel care are nevoie de iubire, caci mintea poate supravietui si numai cu teama. Frica este si ea un tip de energie care hraneste mintea; nu este neaparat cea mai satisfacatoare hrana, dar merge.



Noi trebuie sa-i redam corpului libertatea in fata tiraniei mintii. Daca nevoia de hrana sau de sex dispare din mintea noastra, totul devine incredibil de usor.
Primul pas consta in a imparti nevoile in doua categorii: nevoile corpului si nevoile mintii.



Omul incepe sa devina constient atunci cand incepe sa vada ceea ce nu este, cand mintea lui incepe sa realizeze ca nu este tot una cu corpul. Ea ajunge sa se intrebe: "Atunci, cine sunt eu? Sunt eu tot una cu mana? Daca imi tai mana, eu continui sa exist. inseamna ca nu sunt una cu mana". in acest fel, negand tot ceea ce nu poate fi, omul ramane singur in fata adevaratei sale fiinte, a adevaratei sale identitati, si descopera cine este.

Acest proces de descoperire a propriei identitati este un proces de lunga durata, in decursul caruia omul trebuie sa renunte la visul lui personal, la toate atasamentele care il faceau sa se simta in siguranta, pana cand ajunge sa inteleaga cine este cu adevarat.



El descopera astfel ca nu este cine credea ca este, pentru simplul motiv ca nu el
a fost cel care si-a ales singur convingerile. Acestea i-au fost inoculate. Mai mult, ele existau deja la vremea cand s-a nascut el.

 El mai descopera ca nu este tot una cu trupul sau, caci poate functiona si fara corp. El incepe sa observe treptat ca nu este tot una nici macar cu visul sau, deci cu mintea. La un moment dat, cand ajunge la un nivel de profunzime suficient de adanc, el descopera ca nu este nici macar una cu sufletul lui. Atunci, el descopera ceva absolut incredibil. El descopera ca este o forta - o forta care ii permite corpului sa traiasca si mintii sa Viseze.



Fara acest eu superior, fara aceasta forta, corpul ar cadea la pamant. Fara ea, visul s-ar dizolva instantaneu. Noi suntem una cu aceasta forta, care este Viata insasi. Daca priviti in ochii unei persoane apropiate, veti putea vedea constiinta de sine, aceasta manifestare a Vietii, stralucind in ochii sai. Viata nu este corpul, nu este mintea, nu este nici macar sufletul.



Ea este o forta, care ii permite nou-nascutului sa devina treptat un copil, apoi un adolescent, apoi un adult care se reproduce, dupa care imbatraneste. Cand Viata paraseste corpul, acesta se descompune si se transforma din nou in tarana din care a provenit.



Noi suntem una cu Viata care circula prin corpul nostru, prin mintea noastra, prin sufletul nostru.



Descoperim ca suntem in fiecare copac, in fiecare animal, in fiecare planta si in fiecare piatra. Noi suntem forta care pune in miscare vantul si care respira prin intermediul corpului nostru. intregul univers este o fiinta vie, pusa in miscare de aceasta forta, iar noi suntem una cu ea. Noi suntem Viata.



ZEITA VANATORII :


Noi toti suntem vanatori, dar simultan suntem si o prada. Ce anume vanam? Noi vanam tot ceea ce ne poate satisface nevoile. Atunci cand mintea se identifica cu trupul, aceste nevoi sunt foarte iluzorii si de cele mai multe ori ele nu pot fi indeplinite. Atunci cand vanam nevoile ireale ale mintii, noi devenim pradatori, caci vanam ceva ce nu avem cu adevarat nevoie.

Oamenii vaneaza iubirea. Ei simt nevoia sa faca acest lucru deoarece sunt convinsi ca iubirea le lipseste. Nedandu-si seama ca iubirea exista in inima lor, ei o vaneaza la alte persoane, desi acestea sunt la fel ca ei, inconstiente de iubirea din inima lor.

Nimeni nu se iubeste pe sine, deci cum ar putea ei sa iubeasca pe altcineva? Oamenii isi creeaza astfel o nevoie foarte mare, care nu este reala, si continua sa o vaneze, dar in locuri gresite, caci nici ceilalti oameni nu au iubirea pe care o cauta ei.



Cand a devenit constienta de caderea ei, Artemis a redevenit cea care fusese, caci ceea ce cauta ea se afla deja in interiorul ei. Acelasi lucru este valabil pentru noi toti, caci noi suntem precum Artemis dupa cadere si inainte de mantuire. Noi vanam iubire.

Vanam dreptate si fericire. il vanam pe Dumnezeu, dar Dumnezeu se afla in interiorul nostru.



Povestea vanatorii caprioarei magice ne invata ca noi trebuie sa practicam vanatoarea in interiorul nostru. Aceasta este esenta povestii. Daca va veti aminti de povestea Artemisei, veti descoperi iubirea dinlauntrul dumneavoastra.

 Oamenii care se vaneaza reciproc pentru iubire nu vor fi niciodata satisfacuti; ei nu vor gasi niciodata iubirea de care au nevoie alaturi de alti oameni. Cea care simte aceasta nevoie este mintea, dar nimeni nu poate implini nevoia mintii, caci iubirea nu este acolo.
 
Ea nu este niciodata acolo.

Iubirea pe care o cautam cu totii se afla in interiorul nostru, dar este o prada greu de cucerit.

Cine reuseste sa o captureze isi da insa seama ca iubirea din interiorul lui creste din ce in ce mai puternica, implinindu-i toate nevoile. El descopera astfel fericirea.


De regula, oamenii intra intr-o relatie in calitate de vanatori. Ei cauta ceea ce cred ei ca au nevoie, sperand ca vor gasi toate acele lucruri la cealalta persoana, dar descopera inevitabil ca ceea ce cauta ei nu se afla acolo. Cei care intra intr-o relatie fara aceasta nevoie traiesc insa cu totul altceva.



Cum poti vana in interiorul tau? Pentru a captura iubirea din interior, este
necesar sa te abandonezi tie insuti, deopotriva in calitate de vanator si de prada.
Atat vanatorul cat si prada se afla in interiorul mintii.



Cine este unul si cine este celalalt? La oamenii obisnuiti, vanatorul este
Parazitul. Parazitul stie totul despre dumneavoastra si se hraneste cu emotiile nascute din teama.

 La fel ca si in natura, Parazitul se hraneste cu gunoaie. El adora teama si drama, se hraneste cu mania, gelozia, invidia, toate acele emotii care ne fac sa suferim. Parazitul este cel care doreste razbunare, iar placerea lui cea mai mare este sa detina intotdeauna controlul.



Prada - corpul nostru emotional - este acea parte din fiinta noastra care sufera tot timpul. Este totodata acea parte care doreste sa fie mantuita.



in mitologia greaca exista si povestea lui Prometeu, care a fost inlantuit pe o stanca. in timpul zilei, un vultur venea si ii manca ficatul, care se refacea insa in timpul noptii. A doua zi vulturul venea din nou si continua sa-i manance maruntaiele. Ce inseamna aceasta parabola? Atunci cand Prometeu era trezit, el avea un corp fizic si unul emotional. Vulturul este Parazitul care se hraneste cu maruntaiele noastre.



in timpul noptii, Prometeu nu se mai identifica cu corpul emotional, care putea astfel sa se refaca (proces care se intampla si in realitate). La trezire, corpul sau interior devenea iarasi hrana pentru vultur, lucru care s-a repetat pana cand Prometeu a fost salvat de Hercule. in povestea de fata, Hercule joaca rolul lui Christos, al lui Buddha sau al lui Moise, adica al Mantuitorului care rupe lantul suferintei si ii reda omului starea de libertate.



Pentru a vana in interior trebuie sa incepem prin a vana toate reactiile pe care le avem. in acest fel putem incepe sa ne schimbam fiecare obisnuinta, pe rand. Este o lupta de eliberare din sclavia Visului care ne controleaza viata. Este un razboi intre noi si pradatorul dinlauntrul nostru, Adevarul fiind undeva la mijloc.

Toate traditiile occidentale, din Canada si pana in Argentina, vorbesc de luptatori, caci luptatorul este un vanator care se vaneaza pe sine insusi. Lupta este cumplita, caci este dusa impotriva Parazitului.



Simplul fapt ca esti un luptator nu inseamna automat ca vei castiga razboiul, dar cel putin te revolti impotriva sclaviei si nu mai accepti ca Parazitul sa te manance de viu.
A deveni un luptator este primul pas. Cand Hercule a plecat in padure in cautarea Artemisei, el nu a stiut ce sa faca pentru a o captura.

Cand a ajuns insa la Hermes, maestrul suprem, el a invatat cum poate deveni un vanator mai bun. Pentru a o putea vana pe Artemis, el trebuia sa devina un vanator mai bun decat ea. Pentru a te vana pe tine insuti, trebuie sa devii un vanator mai bun decat Parazitul.

Acesta din urma lucreaza 24 de ore din 24; de aceea, va trebui sa lucram si noi tot atata timp, daca dorim sa devenim mai buni decat el. Parazitul are un avantaj: ne cunoaste foarte bine. Noi nu avem cum sa ne ascundem de el.



Asa se explica de ce Parazitul este prada cel mai dificil de capturat. El reprezinta acea parte din fiinta noastra care incearca sa ne justifice comportamentul in fata altor persoane, dar atunci cand suntem singuri, devine cel mai cumplit judecator. El nu stie sa faca altceva decat sa judece, sa condamne si sa ne faca sa ne simtim vinovati.


Noi nu putem face nimic impotriva acestui lucru decat daca devenim constienti de mecanismul prin care actioneaza el. De pilda, putem manifesta mai multa compasiune pentru partenerul nostru, ajutandu-l sa se lupte cu propriul Parazit. Ne putem bucura ori de cate ori el (sau ea) reuseste sa mai faca un pas catre eliberare. Putem intelege ca atunci cand se infurie, cand se intristeaza sau cand devine gelos, noi nu avem de-a face cu cel/cea care ne iubeste, ci cu Parazitul sau.



De indata ce intelegem ca Parazitul exista, noi ii putem da partenerului nostru spatiul necesar pentru a se lupta cu el. De vreme ce noi nu suntem responsabili decat pentru o jumatate din relatia noastra, ii putem permite celuilalt sa isi traiasca visul personal asa cum considera necesar. in acest fel, va fi mai usor pentru noi sa nu interpretam la modul personal ceea ce face partenerul nostru.

 Aceasta atitudine va schimba complet relatia noastra, caci intr-adevar,nimic din ceea ce face partenerul nostru nu are conotatii personale. El/ea trebuie sa isi curete propriile deseuri.



Daca nu vom interpreta la modul personal acest proces, va fi mult mai usor sa construim o relatie frumoasa cu altcineva.



CUM PUTEM PRIVI PRIN OCHII IUBIRII :


Daca ne privim cu atentie corpul, vom descoperi ca el este alcatuit din miliarde
de fiinte vii care depind de noi. Fiecare celula din corpul nostru este o fiinta vie care depinde de noi. Noi suntem cei responsabili pentru toate aceste fiinte. Pentru toate celulele noastre, noi suntem Dumnezeu. Le putem asigura nevoile, le putem iubi, sau dimpotriva, le putem face foarte mult rau.



Celulele din corpul nostru ne sunt in totalitate loiale; ele lucreaza pentru noi, in armonie. Am putea spune chiar ca ele se roaga catre noi. Noi suntem Dumnezeul lor.
Acesta este adevarul curat. Ce putem face insa, pornind de la aceasta cunoastere?
in povestea din capitolul anterior, Artemis se afla la inceput intr-o armonie perfecta cu padurea.



Dupa ce a cazut, ea si-a pierdut respectul pentru padure. Cand si-a redobandit constiinta de sine, Artemis s-a dus la fiecare floare si i-a spus: "imi pare rau; de acum inainte voi avea din nou grija de tine".



Iar relatia dintre ea si padure a redevenit o relatie de iubire perfecta.



Daca v-ati trata corpul in acelasi fel, ati putea trai o relatie plina de iubire cu el.
Corpul abia asteapta sa primeasca iubirea mintii dumneavoastra, dar mintea spune: "Nu, nu imi place aceasta parte a corpului meu. Of, ce forma ingrozitoare are nasul meu, ce urechi clapauge am... Corpul meu este prea gras. Picioarele mele sunt prea scurte". Mintea isi imagineaza tot felul de lucruri urate despre corp.



Daca dumneavoastra va respingeti propriul corp, la ce va puteti astepta din
partea altor persoane? Daca va puteti accepta propriul corp, veti putea accepta aproape pe oricine, aproape orice situatie. Acest aspect devine foarte important atunci cand este vorba de arta de a cultiva o relatie. Relatia cu sine se reflecta imediat in relatia cu ceilalti. Daca va respingeti propriul corp, atunci cand va veti impartasi iubirea cu partenerul dumneavoastra veti deveni sfios.

 Va veti gandi: "Of, ce corp am! Cum ma poate iubi, cand am un asemenea corp?" Pornind de la auto-respingere, ajungeti rapid la presupunerea ca si celalalt va respinge, din acelasi motiv. La fel si invers: cand respingeti pe altcineva, il respingeti de regula pentru acelasi motiv pentru care va respingeti pe dumneavoastra insiva.



Nu are nici o importanta daca suntem frumosi sau urati, inalti sau scunzi, grasi sau slabi. Daca esti foarte frumos, mergi pe strada si cineva iti spune: ,,O, esti frumos!", ii poti raspunde: "Multumesc, stiu", dupa care iti poti continua drumul.

Nu are nici o importanta pentru tine. Foarte important devine acest lucru numai atunci cand nu crezi ca esti frumos, dar cineva iti spune totusi ca esti. Atunci ii vei raspunde probabil: "Chiar sunt?" Opinia lui poate face o impresie puternica asupra ta, iar atunci ii vei putea cadea prada cu usurinta.



Oamenii sunt convinsi ca au nevoie sa auda asemenea lucruri, caci nu cred ca
sunt frumosi. Va mai aduceti aminte de povestea Bucatariei Magice?
Daca ai la dispozitie toata mancarea din lume si cineva iti cere sa-l lasi sa-ti controleze viata pentru ceva de mancare, ii raspunzi: "Nu, multumesc". Daca vrei sa fii frumos si nu crezi ca esti deja, iar cineva vine si iti spune: "iti voi spune tot timpul cat de frumos esti, daca ma lasi sa-ti controlez viata", vei fi tentat sa-i raspunzi: "Da,
te rog, spune-mi numai ca sunt frumos".



Multi oameni sunt dispusi sa se vanda astfel (mai ales femeile), convinsi fiind ca au nevoie de aceasta parere.



in realitate, importante nu sunt parerile altora, ci propriile noastre pareri. Noi suntem frumosi indiferent ce ne spune mintea. Aceasta este realitatea. Nu trebuie sa facem ceva pentru a deveni frumosi, caci dispunem deja de toata frumusetea din lume. Nu trebuie in nici un caz sa devenim obligati cuiva pentru a fi frumosi.

Cei din jur sunt liberi sa vada orice doresc. Daca esti constient de propria ta frumusete si o accepti, nu iti mai pasa de parerea celor din jur, indiferent cum te vad acestia, frumos sau urat.

Multi oameni cresc de mici convinsi ca nu sunt atragatori si invidiaza frumusetea altor persoane.



Pentru a-si justifica invidia, ei ajung sa isi spuna: "Eu nu doresc sa fiu frumos". Unii chiar se tem sa fie frumosi. Aceasta teama se poate naste din mai multe surse, nu neaparat identice pentru toata lumea, dar de multe ori din teama de propria putere. Femeile frumoase au putere asupra barbatilor, dar nu numai asupra lor, ci de multe ori chiar si asupra femeilor.



Alte femei, care nu sunt la fel de frumoase, le pot invidia pentru puterea pe care o au asupra barbatilor.



Astfel, daca te imbraci intr-un anume fel si esti constienta ca toti barbatii vor fi innebuniti, ce vor spune celelalte femei despre tine? "E o femeie usoara". Unele femei se tem de judecata semenelor lor. si totul se petrece numai in interiorul mintii, nefiind altceva decat o convingere falsa, care deschide o noua rana pe corpul lor emotional. si toate aceste rani trebuie acoperite apoi cu minciuni si cu negatii.

Invidia este o alta convingere care poate fi eliminata cu usurinta prin intermediul constientizarii.



Orice om are dreptul sa-si onoreze corpul si sa il accepte asa cum este. Noi nu avem nevoie de iubirea nimanui. Iubirea se naste in interiorul nostru.



Din pacate, noi avem tot felul de pareri despre ceea ce este frumos si ceea ce este urat. Daca nu suntem satisfacuti de felul in care aratam, una din posibilitati consta in a ne schimba sistemul de convingeri, si in acest fel viata noastra se poate schimba. Suna usor, dar nu este deloc astfel. Cine controleaza convingerile, controleaza visul. Cand visatorul ajunge sa isi controleze perfect visul, acesta poate deveni o capodopera.



Puteti incepe prin a practica o tehnica de puja pentru corpul dumneavoastra, in fiecare zi. in India, oamenii realizeaza tehnici de puja, sau ritualuri, pentru diferiti zei sau pentru diferite zeite. Ei se inchina in fata unui idol, aseaza ghirlande de flori la gatul acestuia si isi hranesc idolul cu iubirea lor, caci pentru ei, aceste statui il reprezinta pe Dumnezeu.

La fel, ii puteti oferi si dumneavoastra in fiecare zi - in mod devotional, iubirea dumneavoastra, corpuluidumneavoastra. Ori de cate ori faceti baie sau dus, tratati-va corpul cu toata iubirea, cu tot respectul pe care il merita, cu recunostinta. Atunci cand mancati, luati o inghititura, inchideti ochii si mestecati-o incet, bucurandu-va de savoarea ei. Ganditi-va ca hrana este o ofranda adusa propriului dumneavoastra corp, templul viu in interiorul caruia traieste Dumnezeu.


Practicati in fiecare zi aceasta tehnica si veti ajunge sa simtiti cum iubirea pe care i-o purtati corpului dumneavoastra devine din ce in ce mai puternica, astfel incat nu veti mai putea sa il respingeti niciodata.



Imaginati-va cum o sa va simtiti in ziua cand va veti adora propriul corp. Atunci cand va veti accepta complet corpul fizic, va veti simti atat de bine si veti fi atat de fericit... Cand veti intra intr-o relatie cu cineva, limita auto-abuzului va fi aproape de zero.



Aceasta este iubirea de sine. Ea nu are nimic de-a face cu importanta de sine, caci ii veti trata atunci si pe ceilalti cu aceeasi iubire, cu acelasi respect si cu aceeasi recunostinta. Va puteti imagina perfectiunea unei asemenea relatii? Asta inseamna sa- l cinstesti pe Dumnezeu in interiorul tau si in interiorul celor din jur.



Atunci cand iti faci un tel din a crea relatia perfecta intre tine si corpul tau, inveti practic ce inseamna relatia perfecta cu cei din jur, inclusiv cu mama, cu prietenii, cu iubitul sau cu iubita ta, cu copiii, cu cainele. Cand intre tine si corpul tau exista o relatie perfecta, poti spune ca jumatatea ta din orice fel de relatie exterioara este perfect acoperita. Nu mai depinzi atunci de succesul unei relatii exterioare.



Imaginati-va cate posibilitati deschide acest gen de iubire. Ea nu are nevoie nici macar de atingere.

Simpla privire in ochii celuilalt este suficienta pentru a implini nevoile mintii si ale sufletului. Corpul este deja satisfacut, caci el contine toata iubirea dumneavoastra. Atunci nu veti mai fi niciodata singur, caci veti fi implinit de propria dumneavoastra iubire.



Oriunde va veti intoarce privirea, veti intalni iubirea - nu numai din partea oamenilor. Vedeti un copac si simtiti cum iubirea acestuia va inconjoara.



Vedeti cerul, iar acesta va va umple mintea cu iubirea sa. il vedeti pe Dumnezeu pretutindeni. El devine o realitate vie, nu mai este o simpla teorie. Dumnezeu este pretutindeni. Viata este pretutindeni.



Noi ne putem crea propriul Paradis, dar trebuie sa incepem intotdeauna cu noi insine. Mai exact, trebuie sa incepem prin a ne accepta in intregime corpul. Trebuie sa vanam apoi Parazitul, pana cand acesta capituleaza. in acest fel, mintea va ajunge sa iubeasca trupul si nu ne va mai sabota iubirea. Totul depinde numai de noi, nu de altcineva. inainte de toate acestea insa, trebuie sa invatam cum sa ne vindecam corpul emotional.


VINDECAREA CORPULUI EMOtIONAL :


Va propun sa revenim putin la imaginea cu boala de piele si cu ranile care s-au
infectat. Daca apelam la un doctor, acesta se va folosi de bisturiu pentru a deschide ranile, pe care le va curata, va pune un remediu pe ele si le va pastra curate pana cand se vor vindeca si nu ne vor mai durea.



Pentru vindecarea corpului emotional trebuie sa facem acelasi lucru. Trebuie sa deschidem mai intai ranile si sa le curatam, sa punem pe ele un remediu si sa le pastram curate pana cand se vindeca de la sine.



Dar cum putem deschide aceste rani? Vom folosi drept bisturiu adevarul. Cu 2.000 de ani in urma, unul dintre cei mai mari Maestri ai umanitatii ne-a spus: "si veti cunoaste Adevarul, iar Adevarul va va face liberi".



Adevarul este precum un bisturiu, caci deschiderea ranilor si descoperirea tuturor minciunilor este un proces foarte dureros. Ranile corpului nostru emotional sunt acoperite de sistemul nostru de negare, de sistemul de minciuni pe care l-am creat pentru a ne proteja aceste rani. Daca ne vom privi ranile prin ochii adevarului, ele vor sfarsi prin a se vindeca.



Putem incepe prin a practica adevarul cu noi insine. Atunci cand esti sincer cu tine insuti, incepi sa vezi lucrurile asa cum sunt, nu asa cum ai vrea sa fie.



Luam un exemplu ,experienta rea ca ati fost violata, nu este deloc necesar sa suferiti incontinuu pentru aceasta experienta. Este alegerea dumneavoastra. aca veti descoperi putin cate putin adevarul de straturile succesive care il acopera, la fel ca foile de ceapa, este posibil ca in final sa va dati seama ca toata lumea, inclusiv dumneavoastra, minte tot timpul.



Aproape tot ceea ce exista in aceasta lume a iluziei este o minciuna. Din acest motiv, eu le solicit adeptilor mei sa urmeze trei reguli pentru stabilirea adevarului. Prima regula este urmatoarea: nu ma credeti pe mine. Nu trebuie sa ma credeti neaparat pe mine; important este sa va ganditi si sa faceti alegerile pe care le considerati necesare. Puteti crede in cuvintele mele, dar numai daca acestea au un sens pentru dumneavoastra si numai daca va ofera o anumita satisfactie.

 Daca vi se pare ca va conduc catre trezirea constiintei de sine, puteti face alegerea de a crede in ele. Eu sunt responsabil pentru ceea ce afirm, dar nu si pentru ceea ce intelegeti .



Acesta este asadar primul pas: folosirea adevarului ca un bisturiu. Puteti constata astfel ca nedreptatea care a creat rana emotionala nu mai este de actualitate. Acum, in acest moment, ea nu mai este adevarata. Puteti descoperi ca ceea ce credeati ca v-a ranit atat de profund nu a fost niciodata adevarat.

 Chiar daca a fost adevarat candva, asta nu inseamna ca mai este adevarat si acum, in clipa prezenta. Folosindu- va de adevar, puteti deschide rana si puteti privi nedreptatea dintr-o perspectiva diferita. in lumea in care traim, adevarul este relativ.



El se schimba tot timpul, caci noi traim intr-o lume a iluziilor. Ceea ce este adevarat acum nu trebuie sa ramana neaparat astfel si mai tarziu. O vreme este posibil sa nu mai fie adevarat, pentru ca mai apoi sa devina din nou adevarat. De altfel, in lumea iadului, adevarul nu este de multe ori decat un alt concept, o alta minciuna care poate fi folosita impotriva noastra.



Sistemul nostru de negare este atat de puternic incat totul devine foarte complicat. Adevarurile sunt amestecate cu minciuni, iar minciunile cu adevaruri.

Daca veti descoperi putin cate putin adevarul de straturile succesive care il acopera, la fel ca foile de ceapa, este posibil ca in final sa va dati seama ca toata lumea, inclusiv dumneavoastra, minte tot timpul.



Aproape tot ceea ce exista in aceasta lume a iluziei este o minciuna. Din acest motiv, eu le solicit adeptilor mei sa urmeze trei reguli pentru stabilirea adevarului. Prima regula este urmatoarea: nu ma credeti pe mine.



Nu trebuie sa ma credeti neaparat pe mine; important este sa va ganditi si sa faceti alegerile pe care le considerati necesare. Puteti crede in cuvintele mele, dar numai daca acestea au un sens pentru dumneavoastra si numai daca va ofera o anumita satisfactie. Daca vi se pare ca va conduc catre trezirea constiintei de sine, puteti face alegerea de a crede in ele.



Eu sunt responsabil pentru ceea ce afirm, dar nu si pentru ceea ce intelegeti dumneavoastra din cuvintele mele. Eu si dumneavoastra traim in vise complet diferite. Chiar daca ceea ce afirm eu este perfect adevarat pentru mine, acest lucru nu este neaparat valabil si pentru dumneavoastra. Prima regula este extrem de usoara: nu ma credeti pe mine.



A doua regula este ceva mai dificila: nu va credeti nici pe dumneavoastra insiva. Nu credeti toate minciunile pe care vi le spuneti singur, toate acele minciuni pentru care nu ati optat personal, ci pe care ati fost programat sa le credeti.



Nu credeti atunci cand mintea va spune ca nu sunteti suficient de bun, ca nu sunteti suficient de puternic, ca nu sunteti suficient de inteligent. Nu credeti in propriile dumneavoastra limite. Nu credeti nici o clipa ca nu meritati iubire sau fericire. Nu credeti ca va lipseste frumusetea. Nu credeti ca sunteti predestinat suferintei. Nu credeti in propria dumneavoastra drama existentiala.



Nu credeti in Judecatorul sau in Victima din mintea dumneavoastra. Nu credeti vocea interioara care va spune ca sunteti un prost, care va impinge catre sinucidere. Nu credeti in toate aceste lucruri, caci nu sunt adevarate. Mai bine deschideti-va urechile, deschideti-va inima si ascultati.



Ascultati glasul inimii care va impinge catre fericire si faceti aceasta alegere. Apoi respectati-o. Nu credeti insa in tot ce afirma mintea dumneavoastra, caci 80% din convingerile pe care le aveti sunt minciuni care v-au fost inoculate, sunt neadevaruri. Cea de-a doua regula este asadar ceva mai dificila: nu va credeti nici pe dumneavoastra insiva.



A treia regula este urmatoarea: nu credeti pe nimeni. Nu-i credeti nici pe alti oameni, caci si ei mint tot timpul. Atunci cand ranile dumneavoastra emotionale vor disparea complet, cand nu veti mai simti nevoia sa-i credeti pe oameni numai pentru a fi acceptat, atunci veti vedea totul cu mult mai multa claritate. Veti vedea ca albul este alb iar negrul este negru, si nu veti mai face confuzii intre ele. Ceea ce este corect acum poate sa nu mai fie peste cateva clipe. Ceea ce nu este corect acum poate sa devina corect peste cateva clipe.



Individul este singurul care isi poate crea propriul vis despre paradis. Nimeni altcineva nu il poate crea pentru el. Bunul-simt este singurul ghid care ne poate conduce catre fericire, caci aceasta nu poate fi decat propria noastra creatie. Cea de-a treia regula este deci la fel de dificila ca si a doua, caci noi avem tendinta de a-i crede pe ceilalti. Ei bine, nu-i credeti!



Nu ma credeti pe mine, nu va credeti pe dumneavoastra, nu-i credeti nici pe ceilalti.
Tot ceea ce exista este asa cum este. Adevarul nu trebuie justificat sau explicat. El nu are nevoie sa fie aparat.



Doar minciunile simt nevoia sa fie justificate si aparate. Pentru a apara o minciuna omul trebuie sa creeze o a doua minciuna, apoi o a treia, care sa o justifice pe a doua, si asa mai departe. El isi creeaza astfel un intreg esafodaj de minciuni, care se destrama atunci cand una din ele iese la iveala. Nici chiar in aceasta privinta nu trebuie sa va simtiti vinovat. Asa stau lucrurile in lumea noastra...



Marea majoritate a minciunilor in care credem dispar pur si simplu daca incetam sa mai credem in ele.



Ceea ce nu este adevarat nu poate supravietui scepticismului; numai adevarul poate supravietui scepticismului. Ceea ce este adevarat ramane adevarat, indiferent daca este crezut sau nu.



Numai ceea ce este adevarat supravietuieste, iar acest lucru include si propriile
noastre pareri despre sine.



Asa cum spuneam mai devreme, pe vremea cand eram copii noi nu am avut posibilitatea sa alegem ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa credem. Acum, lucrurile s-au schimbat. Am crescut si avem posibilitatea sa alegem. Putem sa credem sau sa nu credem. Chiar daca ceva nu este adevarat, noi putem crede in el pentru simplul motiv ca dorim sa credem acest lucru. Putem asadar sa alegem cum dorim sa ne traim viata. Daca suntem suficient de cinstiti cu noi insine, vom intelege rapid ca noi suntem perfect liberi sa alegem.



Dupa ce am deschis ranile, este necesar sa le curatam de toata aceasta otrava. Cum putem face acest lucru? Acelasi mare Maestru care a trait cu 2.000 de ani in urma ne-a oferit solutia: Iertarea. Nu exista nici o alta cale de a curata ranile emotionale de otrava lor decat iertarea.



Este necesar sa-l iertati pe cel care v-a ranit, oricat de grava vi s-ar parea aceasta greseala in mintea dumneavoastra. Iertati-l chiar daca nu merita sa fie iertat, nu de dragul lui, ci de dragul dumneavoastra, caci nu meritati sa suferiti de fiecare data cand va aduceti aminte ce s-a intamplat. Indiferent ce v-au facut altii, iertati-i, daca nu doriti sa va simtiti rau tot timpul. Iertarea este remediul care poate vindeca mintea. Iertati-i pe ceilalti din compasiune pentru propria dumneavoastra fiinta. Iertarea este un act de iubire de sine.



Sa luam exemplul unei femei divortate. Sa spunem ca ea a fost casatorita timp de zece ani, iar dupa o cearta ingrozitoare cu sotul ei, a divortat. Ea isi uraste acum fostul sot. Simpla pomenire a numelui lui este suficienta pentru a simti o durere in stomac si a-i veni sa verse. Otrava emotionala este atat de puternica incat ea nu o mai poate suporta. Are nevoie de ajutor, asa ca se duce la un terapeut si ii spune: "Sufar atat de mult. Sunt plina de furie, de gelozie, de invidie. Ce a facut el este de neiertat. il urasc".



Terapeutul o priveste si ii spune: "Trebuie sa iti eliberezi emotiile, sa iti
exprimi mania. Ia o perna, bate-o, musc-o, tranteste-o, si elibereaza-ti astfel furia". Femeia face cum i s-a spus si se descarca. Se pare ca terapia functioneaza. Ea ii plateste terapeutului 100 de dolari si ii spune: "Multumesc. Ma simt mult mai bine acum", dupa care pleaca cu un zambet mare pe fata.



Nici nu a iesit bine din biroul terapeutului si cu cine credeti ca se intalneste nas in nas? Cu fostul ei sot! Instantaneu, mania o orbeste, ba este chiar mai rea ca inainte. Femeia se simte nevoita sa alerge din nou la terapeut si sa-i mai dea 100 de dolari pentru o noua sedinta de eliberare a tensiunilor. Acest gen de eliberare a emotiilor nu reprezinta decat o solutie temporara. Ea poate elibera o parte din otrava si va poate face sa va simtiti mai bine pentru o vreme, dar nu vindeca rana.



Singura cale prin care ranile emotionale pot fi vindecate este iertarea. Femeia trebuie sa-si ierte fostul sot pentru abuzul pe care l-a comis asupra ei. Nu se poate vorbi de iertare decat atunci cand te intalnesti cu cel care ti-a facut candva rau si nu simti nimic fata de el.

Chiar daca auzi numele lui, nu ai nici o reactie emotionala. Numai atunci cand iti atingi rana, iar aceasta nu mai doare deloc, poti spune ca ai iertat persoana in cauza. Evident, o cicatrice tot va mai ramane, sub forma amintirii a ceea ce s-a intamplat, dar dupa ce rana s-a vindecat, durerea provocata de ea dispare.
Multi vor spune: "Usor de zis, greu de facut! Personal, am incercat, dar nu am reusit!" Sunt atatea motive, atatea justificari pentru care nu putem ierta.



Adevarul este insa cu totul altul. Noi nu putem ierta pentru ca asa am fost invatati: sa nu iertam, pentru ca am practicat indelung arta de a nu ierta, pentru ca am ajuns la o adevarata maiestrie in aceasta arta.



Pe vremea cand eram copii mici, iertarea era pentru noi instinctuala. inainte de a ne imbolnavi si noi, la fel ca toti ceilalti, era atat de usor si de natural sa iertam. Supararea ne trecea aproape instantaneu.



Daca priviti doi copii care se joaca impreuna, apoi se cearta si se iau la bataie,
veti vedea ca ei incep sa planga si alearga imediat la mamele lor: "M-a batut!"
Una din mame se duce la cealalta si incepe sa se certe cu ea, fara sa observe ca cei doi copii se joaca deja impreuna, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. in schimb, cele doua mame se vor uri de acum inainte pentru tot restul vietii.



Noi nu trebuie sa invatam arta de a ierta, caci ne-am nascut cu ea in sange. Ce
s-a intamplat insa?



Noi am invatat treptat comportamentul opus, l-am practicat, iar acum a devenit foarte greu pentru noi sa iertam. Mai mult, totul s-a transformat intr-un razboi al orgoliilor. De ce? Deoarece importanta de sine creste atunci cand refuzi sa ierti. Suna atat de ferm sa spui: "Orice ar face, nu il voi ierta niciodata. Ceea ce a facut este de neiertat".



Adevarata problema este orgoliul. Datorita orgoliului nostru, a onoarei patate, noi punem gaz pe foc si ne reamintim continuu ca nu putem ierta. Dar cine sufera din aceasta cauza si cine acumuleaza din ce in ce mai mult otrava emotionala? Noi suntem cei care suferim din cauza faptelor celor din jurul nostru, chiar daca acestea nu au nimic de-a face cu noi.



De asemenea, noi invatam sa suferim numai pentru a-i pedepsi pe cei care au abuzat de noi. Ne comportam ca niste copii mici, plini de toane, care solicita atentia
celor din jur.



Suntem capabili sa ne ranim singuri, numai pentru a putea spune: "Uite
ce am facut din cauza ta!". Nebunia devine din ce in ce mai mare, dar in loc sa-i cerem iertare lui Dumnezeu, preferam sa asteptam ca Dumnezeu sa vina la noi si sa-si ceara iertare mai intai. De multe ori nici nu mai stim de ce suntem atat de suparati pe parinti, prieteni sau pe partenerul nostru de viata. Suntem suparati, dar daca cealalta persoana ne cere iertare, tot amarul nostru iese la iveala, si noi izbucnim: ,,O, nu, tu iarta-ma pe mine!"



Renuntati la orgoliu si la toane. Nu mai sunteti copil mic. Nu aveti nevoie de ele. Renuntati la importanta de sine si cereti-va iertare. Iertati-i la randul dumneavoastra pe ceilalti si veti vedea cum in viata dumneavoastra vor incepe sa se petreaca miracole.



incepeti prin a face o lista cu toti cei carora ar trebui sa le cereti iertare. Apoi faceti acest lucru.



Chiar daca nu aveti posibilitatea sa o faceti direct, cereti-le iertare in rugaciunile si in visele dumneavoastra. in al doilea rand, faceti o lista cu toti cei care v-au ranit, cu toti oamenii pe care nu i-ati putut ierta pana acum. incepeti cu parintii, cu fratii si surorile, cu copiii, sotul sau sotia, prietenii, amantii, si continuati cu cainele, pisica, guvernul, si chiar Dumnezeu.



Iertati-i pe ceilalti pornind de la ideea ca orice v-au facut, nu au avut nimic personal cu dumneavoastra. Orice om isi viseaza propriul vis.



Cuvintele si actiunile care v-au ranit nu erau decat o reactie la demonii din mintea persoanei respective. Ea traieste in iad, iar dumneavoastra nu sunteti decat un personaj secundar in visul ei. Nimic din ceea ce face altcineva nu vi se datoreaza. Atunci cand veti ajunge sa intelegeti acest lucru, ca nimic nu trebuie luat la modul personal, compasiunea care urmeaza intelegerii va va conduce in mod natural catre iertare.
incepeti practica iertarii.

Chiar daca la inceput vi se va parea dificil, ea va deveni mai devreme sau mai tarziu o obisnuinta. Singura cale prin care puteti descoperi arta iertarii este incercarea. Practicati-o cat mai des cu putinta, si in cele din urma va veti putea ierta pe dumneavoastra insiva.

Va veni cu siguranta momentul in care veti simti nevoia sa va iertati pe sine, pentru toate acele rani si pentru toata otrava pe care le-ati creat in timpul visului dumneavoastra.



Iertarea de sine conduce la acceptarea de sine, iar apoi la iubirea de sine. Acesta este actul suprem de iertare: iertarea de sine.



Creati un act de putere si iertati-va pentru tot ceea ce ati facut de-a lungul intregii dumneavoastra vieti. in cazul in care credeti in vietile anterioare, iertati-va si pentru tot ce ati facut in ele.



Aceasta este puterea omului. Arderea karmei este un proces foarte simplu.
Daca veti inceta sa mai credeti in ea, karma va disparea. Nu este nevoie sa suferiti, nu trebuie sa platiti nimic; s-a terminat. Daca va puteti ierta pe sine, karma dispare instantaneu. incepand din acest moment puteti incepe o viata noua. Mai mult, viata devine usoara, caci iertarea este singura cale prin care pot fi curatate ranile emotionale. Nu exista nici un alt remediu care sa le vindece.



Dupa ce ne-am curatat ranile este necesar sa folosim un remediu puternic pentru a accelera procesul de vindecare, si acest remediu ne-a fost furnizat de la acelasi mare Maestru: el este Iubirea.



Iubirea este remediul care accelereaza procesul de vindecare. Nu exista nici un alt remediu decat iubirea neconditionata. Nu este vorba de: te iubesc daca, ma iubesc daca... Acest tip de iubire nu are nevoie de justificari sau explicatii. Iubiti pur si simplu. Iubiti-va pe sine, iubiti-va aproapele, iubiti-va inclusiv dusmanii.

Acest proces este foarte simplu, dar nu-i putem iubi pe altii pana cand nu incepem prin a ne iubi pe sine. De aceea, procesul incepe inevitabil cu iubirea de sine.



Exista milioane de feluri in care ne putem exprima fericirea, dar nu exista decat un singur fel prin care putem fi cu adevarat fericiti, iar acesta este iubirea. Nu exista nici o alta cale. Nu poti fi fericit daca nu te iubesti pe tine insuti. Aceasta este realitatea.



Daca nu te iubesti pe tine insuti, nu ai nici o sansa sa fii fericit. Nu poti impartasi cu altii ceea ce iti lipseste.



Daca nu te iubesti pe tine insuti, nu ai cum sa iubesti pe altcineva. Poti in schimb sa simti nevoia de a fi iubit, si daca descoperi pe altcineva care are la randul lui nevoie de tine, se creeaza o relatie pe care oamenii o numesc "iubire". in realitate, nu este vorba de iubire. Este doar o forma de posesivitate, de egoism, de control lipsit de respect. Nu va mintiti singur: aceasta nu este iubire.



Iubirea pe care o emanati este singura cale prin care puteti fi fericit. incepeti prin a va iubi pe sine, neconditionat. Abandonati-va in fata acestei iubiri. Nu va mai opuneti vietii. Nu va mai respingeti singur.



Renuntati la toata aceasta vinovatie, la toate aceste acuzatii, acceptati-va asa
cum sunteti. in acest fel, ii veti putea accepta mai usor si pe ceilalti asa cum sunt.
Aveti tot dreptul de a iubi, de a zambi, de a fi fericit, de a va impartasi iubirea si de a nu va teme sa o primiti.



Acesta este procesul de vindecare. Este alcatuit din trei puncte simple: adevarul, iertarea si iubirea de sine. Daca ar respecta aceste trei puncte, intreaga lume ar cunoaste vindecarea si nu ar mai fi un spital de nebuni.



Daca este constient ca mintea lui este bolnava, ca trupul lui emotional este
ranit, el a inceput deja procesul de auto-vindecare.



Imaginati-va ca toti oamenii ar incepe sa fie sinceri cu ei insisi, sa se ierte reciproc si sa iubeasca pe toata lumea. Daca toti oamenii ar iubi in acest fel, egoismul ar disparea de pe Pamant. Oamenii ar fi deschisi sa daruiasca si sa primeasca, si nu s- ar mai judeca reciproc. Barfele ar inceta cu desavarsire, iar otrava emotionala s-ar dizolva instantaneu.
Visul planetar s-ar schimba complet.

Pur si simplu am trai pe o alta planeta, care nu ne-ar mai aminti prin nimic de Pamantul de dinainte. Aceasta lume diferita a fost numita de Iisus "imparatia lui Dumnezeu pe pamant"; Buddha i-a spus "Nirvana", iar Moise "Taramul Fagaduintei". Este un loc in care putem trai cu totii in iubire, pentru ca toata lumea s-ar concentra asupra iubirii. Oamenii ar alege in mod constient un alt mod de viata: viata in iubire.



Dar oricum i-am spune noului Vis, acesta ar ramane tot un vis, la fel de real sau de fals ca si visul iadului. Dar cel putin puteti alege visul in care preferati sa traiti. Aveti acum la dispozitie uneltele prin care va puteti vindeca. intrebarea este: ce veti face cu ele?



DUMNEZEUL DIN NOI :


in realitate, noi suntem forta care se joaca cu mintea noastra si care se foloseste
de corp ca de o jucarie preferata pentru a se amuza. Acesta este motivul pentru care ne aflam aici: de a ne juca si de a ne amuza. Noi avem prin nastere dreptul de a fi fericiti, de a ne bucura de viata. Nu ne-am nascut ca sa suferim. Oricine doreste sa sufere este liber sa o faca, dar nimeni nu este nevoit sa sufere.



Atunci de ce suferim? Pentru ca intreaga lume sufera, iar noi ajungem sa credem ca suferinta este ceva normal. Ne cream apoi un sistem de convingeri pentru a sustine acest "adevar". Religiile ne spun ca ne-am nascut pentru a suferi, ca viata nu este altceva decat o vale a plangerii. Suferiti acum, aveti rabdare, iar in viata de apoi va veti primi rasplata. Suna frumos, dar este complet fals.



Noi alegem suferinta pentru ca asa am invatat.



Daca vom continua sa facem aceeasi alegere, vom continua sa suferim.



Nu este adevarat ca vom ajunge in iad sau in rai dupa moarte. Noi traim deja in iad sau in rai, chiar acum. Iadul si raiul nu exista decat in interiorul mintii.



Daca suferim in prezent, vom continua sa suferim si dupa moarte, caci mintea nu moare odata cu creierul.



Visul marii majoritati a oamenilor de pe aceasta planeta este in mod evident un iad colectiv. Aceasta nu inseamna ca este ceva gresit sau rau, ori ca cineva poarta raspunderea pentru acest lucru. Ne putem invinovati noi parintii? Nu. Atunci cand ne- au crescut, ei au facut ce au stiut mai bine. Acelasi lucru l-au facut si parintii lor: ce au stiut mai bine.


Daca veti avea copii, veti proceda probabil la fel, caci nu veti sti ce altceva sa
faceti. Sunteti vinovat pentru acest lucru?
Nu. A deveni constient nu inseamna sa condamni pe altcineva sau sa te simti vinovat pentru ceea ce ai facut. De ce am fi vinovati pentru o boala mentala care este atat de contagioasa?



in realitate, tot ceea ce exista este perfect. Noi suntem perfecti exact asa cum suntem. Acesta este adevarul curat. Fiecare dintre noi este un maestru.



Daca pornim numai de la cunoasterea noastra, noi nu avem cum sa ne descoperim pe sine, iar acesta este scopul oricarui om, indiferent daca isi da seama sau nu: sa se cunoasca pe sine, sa fie el insusi, sa isi traiasca propria sa viata, nu viata Parazitului - viata pentru care a fost programat.



Cunoasterea nu ne poate conduce la descoperirea de sine; numai intelepciunea poate face acest lucru.



Exista o mare diferenta intre cunoastere si intelepciune. Noi folosim cunoasterea pentru a comunica unii cu ceilalti, pentru a cadea de acord asupra lucrurilor pe care le percepem. Cunoasterea este singurul instrument pe care il avem la dispozitie pentru a comunica, intrucat oamenii nu mai stiu sa comunice de la suflet la suflet. De aceea, este foarte important felul in care ne folosim de cunoasterea noastra, caci noi avem tendinta sa devenim sclavii ei si sa ne pierdem astfel libertatea.



intelepciunea nu are nimic de-a face cu cunoasterea; ea reprezinta in schimb premisa libertatii interioare. Omul intelept este liber sa isi foloseasca mintea si sa isi controleze viata asa cum doreste. O minte sanatoasa nu este afectata de Parazit; ea este la fel de libera cum era inainte de domesticire. Prin vindecarea mintii si
eliberarea de Vis, omul nu isi redescopera inocenta de dinainte, ci devine un intelept.



Fi cel care esti cu adevarat nu presupune nici un efort.



inteleptul nu se mai foloseste de toate imaginile pe care si le-a creat de-a lungul timpului; el nu mai pretinde ca este altcineva decat este in realitate. El se accepta pe sine asa cum este, iar acceptarea de sine se traduce inclusiv prin acceptarea celor din jur asa cum sunt. Cel intelept nu mai incearca sa-i schimbe pe ceilalti sau sa le impuna punctul lui de vedere.



inteleptul isi respecta corpul fizic, la fel cum isi respecta mintea si sufletul. Viata lui este controlata de inima, nu de minte. El nu isi mai pune singur piedici, nu isi mai refuza singur fericirea sau iubirea. Nu se mai simte vinovat de nimic, nu mai emite judecati stupide despre sine sau despre cei din jur. incepand din clipa atingerii starii de intelepciune, toate convingerile care conduc la nefericire, la lupta, care fac viata sa fie atat de dificila, dispar pur si simplu.



Imaginati-va ca v-ati trezit brusc de sub magia Visului si ca v-ati vindecat complet. Nu mai aveti nici un fel de rani, deci nici otrava emotionala.



Imaginati-va libertatea pe care o puteti experimenta.



Oriunde v-ati duce, totul v-ar face sa va simtiti fericit.



De ce? Pentru ca o fiinta umana sanatoasa nu se teme sa-si exprime iubirea.
Nu v-ar mai fi atunci teama sa traiti, sa iubiti. Imaginati-va ce fel de viata ati putea avea, cum i-ati trata pe cei dragi daca nu ati mai avea toate aceste rani infectate cu toata aceasta otrava emotionala.



Cand isi deschide in sfarsit ochii si constata ca toate ranile emotionale i-au disparut, omul devine un sceptic, dar nu in sensul amplificarii importantei de sine; el nu le spune celorlalti cat de inteligent este el, si nu isi bate joc de minciunile lor. Pur si simplu, pentru el Visul isi pierde relevanta. El intelege ca Visul nu este adevarat. Cand isi deschide ochii si se trezeste, totul devine evident pentru el.



Prin trezire, omul trece de frontiera dincolo de care nu mai exista intoarcere si nu mai poate vedea lumea in acelasi fel. El continua sa viseze, caci visul nu poate fi evitat (intrucat este principala functie a mintii), dar cel putin stie ca viseaza. Pornind de la aceasta cunoastere, el se poate bucura de vis, sau poate suferi.

Totul depinde numai de el.



Trezirea poate fi asemanata cu participarea la o petrecere la care participa mii de persoane, in care toata lumea este beata, cu exceptia ta. Tu esti singura persoana treaza de la petrecere. Marea majoritate a oamenilor vad lumea prin prisma propriilor rani emotionale, prin filtrul otravii care le invenineaza mintea.

 Ei nu isi dau seama ca traiesc intr-un vis al iadului, la fel cum un peste nu este constient de faptul ca traieste in apa.

Atunci cand se trezeste si constata ca este singura persoana treaza de la petrecere, inteleptul se umple de compasiune pentru cei beti din jurul sau, caci stie ca si el obisnuia sa se imbete inainte. El nu ii judeca pe oamenii care continua sa traiasca in iad, caci si el a trait acolo si stie ce inseamna acest lucru.



incepeti asadar cu dumneavoastra. Ceilalti vor incepe apoi si ei sa se schimbe, pana cand toti participantii la petrecere se vor trezi.



invataturile din India, cele ale toltecilor, ale crestinilor, ale grecilor, ale tuturor culturilor din intreaga lume, s-au nascut din acelasi adevar. Toate vorbesc despre scanteia divina care exista inlauntrul omului si despre necesitatea revelarii lui Dumnezeu in sine. Toate vorbesc despre deschiderea completa a inimii si despre revelarea intelepciunii. Va puteti imagina cum ar arata aceasta lume daca toti oamenii si-ar deschide inimile si ar descoperi iubirea din ele?



Totul se rezuma la convingeri. Existenta noastra, viata noastra sunt guvernate de ceea ce credem.



Sistemul de convingeri pe care ni l-am creat este precum o cutiuta in care ne-
am asezat singuri si din care nu mai putem scapa pentru ca nu credem ca putem scapa. Aceasta este situatia in care ne aflam.



Oamenii isi creeaza singuri propriile limitari. Ei sunt singurii care afirma ce este si ce nu este posibil. Apoi, aceste limitari devin pentru ei realitatea, pentru ca ei cred in ele.



Singurul lucru pe care il puteti face totusi este sa va bucurati de propria dumneavoastra viata, sa va vindecati corpul emotional, astfel incat sa va puteti reface viata, pentru a impartasi deschis iubirea dinlauntrul dumneavoastra.



Chiar daca v-ar iubi intreaga lume, iubirea altora nu va va face niciodata fericit. Singurul lucru care va poate face fericit este iubirea dinlauntrul dumneavoastra.

Aceasta este singura modalitate de iubire care conteaza, nu cea care vine din afara fiintei dumneavoastra. Iubirea dumneavoastra pentru ceilalti este jumatatea care va apartine; cealalta jumatate poate fi un copac, un caine sau un nor.

Dumneavoastra sunteti o jumatate; cealalta jumatate este ceea ce percepeti. Visatorul este o jumatate, visul este cealalta jumatate.



Atunci cand iubeste fara conditii, omul devine una cu Dumnezeu si cu spiritul Vietii care curge prin el.



Viata lui devine expresia frumusetii spiritului. Viata nu este altceva decat un
vis, iar daca stiti sa creati o viata din iubire, visul poate deveni o capodopera.