RELATII EVOLUATE - Eckhart Tolle

                                                       Relatii evoluate  - Eckhart Tolle

Majoritatea  oamenilor  aleargă  după  plăcerile  fizice  sau  diferite  forme  de  gratificaţie psihologică deoarece cred că aceste lucruri îi vor face fericiţi sau îi vor elibera de un sentiment de frică sau de lipsă.

 Fericirea poate fi percepută ca un sentiment de trăire mai intensă, atinsă prin intermediul plăcerii fizice, sau ca un sentiment mai sigur şi mai complet al sinelui, atins printr-o formă sau alta de gratificaţie psihologică.

Aceasta este căutarea mântuirii ce provine dintr-un sentiment de insatisfacţie sau de lipsă. Invariabil, orice satisfacţie pe care o va obţine o astfel de persoană este de scurtă durată, aşa că starea de satisfacţie sau de împlinire este de obicei proiectată din nou într-un punct imaginar, departe de aici şi acum. „Când voi obţine X sau mă voi elibera de Y — atunci îmi va fi bine”. Acesta este cadrul mental inconştient ce creează iluzia mântuirii în viitor.

Adevărata mântuire este împlinirea, pacea, viaţa în toată plenitudinea ei. Înseamnă să fii tu însuţi, să simţi în interior acea stare de bine pentru care să nu existe o stare opusă, bucuria de a trăi care nu depinde de nimic altceva decât de ea însăşi.

       Nimic din ceea ce aţi putea face sau realiza vreodată nu vă va apropia mai mult de mântuire  decât ceea ce există în prezent.

Acest lucru poate fi greu de înţeles pentru o minte obişnuită să  creadă că toate lucrurile valoroase se află în viitor.

Niciun lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau  care v-a fost făcut în trecut nu vă poate împiedica să spuneţi „da” în faţa a ceea ce există şi sa concentraţi atenţia mai profund asupra Clipei de acum. Nu puteţi face acest lucru în viitor. Fie îl faceţi acum, fie nu-l mai faceţi deloc .

Relaţii de iubire/ură : 

Până în momentul în care aveţi acces — şi numai dacă reuşiţi aceasta — la frecvenţa conştientizată a prezenţei, toate relaţiile, mai ales cele intime, sunt profund viciate şi, în ultimă instanţă, disfuncţionale.

Ele pot părea perfecte pentru un timp, ca atunci când sunteţi „îndrăgostit”,
dar invariabil această perfecţiune aparentă este distrusă prin apariţia tot mai frecventă a certurilor, a conflictelor, a nemulţumirilor şi a violenţelor emoţionale sau chiar fizice.

 Se pare că majoritatea  relaţiilor de iubire devin în scurt timp relaţii de iubire/ură. Iubirea se poate transforma atunci în  atacuri înverşunate, sentimente de ostilitate sau de retragere completă a afecţiunii pe nepusă  masă. Acest lucru este considerat normal.

În aceste condiţii, relaţia va oscila un timp, câteva luni  sau câţiva ani, între polaritatea „iubirii” şi cea a urii şi vă va da în egală măsură plăcere şi suferinţă.

Deseori, cuplurile devin dependente de aceste cicluri. Drama lor îi face să se simtă vii. Atunci când echilibrul dintre polaritatea pozitivă şi cea negativă este pierdut, iar ciclurile negative, distructive apar cu o frecvenţă şi o intensitate din ce în ce mai mare — situaţie la care se ajunge întotdeauna mai devreme sau mai târziu — nu mai durează mult şi relaţia se destramă complet.

Puteţi avea impresia că eliminarea ciclurilor negative sau distructive ar face ca totul să fie bine şi relaţia ar înflori minunat — dar, din nefericire, acest lucru nu este posibil. Polarităţile sunt interdependente. Una nu poate exista fără cealaltă. Latura pozitivă conţine deja în ea latura negativă, care nu s-a manifestat încă. Ambele sunt, de fapt, aspecte diferite ale aceleiaşi disfuncţii. Mă refer la ceea ce se numeşte, în general, relaţie romantică — nu la iubirea adevărată, care nu are opus, pentru că se naşte din afara minţii.

 Iubirea ca stare continuă este totuşi foarte rară — la fel de rară ca şi fiinţele umane conştiente. Sunt totuşi posibile momente scurte şi fugare de iubire ori de câte ori apare o pauză în fluxul gândirii.

Desigur, partea negativă a unei relaţii este mai uşor de recunoscut ca fiind disfuncţională decât cea pozitivă.

 Aşa cum este mai uşor să recunoşti sursa negativismului la partener decât la tine însuţi. Ea se poate manifesta sub multe forme: posesivitate, gelozie, control, retragere şi resentimente nerostite, nevoia de a avea întotdeauna dreptate, insensibilitate şi egocentrism, cereri emoţionale şi manipulare, nevoia de a te certa, de a critica, a judeca, a învinovăţi sau a ataca, furie, răzbunare inconştientă pentru durerea produsă în trecut de un părinte, pierderea controlului şi violenţă fizică.

Latura pozitivă constă în aceea că sunteţi    „îndrăgostit” de partenerul dvs. La început această stare vă va produce o profundă satisfacţie. Vă simţiţi extrem de viu. Existenţa proprie a căpătat dintr-o dată sens, pentru că cineva are nevoie de dvs., vă doreşte şi vă face să vă simţiţi o persoană deosebită, iar dvs. faceţi acelaşi lucru pentru ea sau el. Împreună, vă simţiţi compleţi. 

Sentimentul poate deveni atât de intens, încât restul lumii să devină complet nesemnificativ.

Totuşi, poate aţi mai observat şi că această intensitate este însoţită de o senzaţie de nevoie şi de dependenţă. Puteţi deveni dependent de celălalt. El sau ea are asupra dvs. efectul unui drog. 

Vă simţiţi foarte bine când drogul este disponibil, dar simpla ipoteză sau gândul că el sau ea ar putea să nu mai fie acolo pentru dvs. poate provoca gelozie, posesivitate, încercarea de a manipula prin şantaj emoţional, culpabilizare şi acuzaţii — teama de pierdere. Dacă cealaltă persoană vă părăseşte, acest lucru poate da naştere celei mai intense ostilităţi sau celei mai profunde dureri şi disperări. Într-o secundă, afecţiunea se poate transforma într-un atac crunt sau o suferinţă teribilă.

Ce mai este iubirea acum? Poate iubirea să se transforme în opusul ei într-o secundă? A fost oare iubire sau o poftă şi un ataşament prin dependenţă?

Dependenţa şi căutarea plenitudinii :

De ce am deveni dependenţi de celălalt?

Motivul pentru care relaţiile de iubire romantică reprezintă o experienţă atât de intensă şi universal căutată este acela că ele par să ofere eliberarea dintr-o stare de frică, nevoie, lipsă şi

neîmplinire, ce are rădăcini profunde şi face parte din condiţia umană în starea sa neeliberată şi neiluminată. Această stare are atât o dimensiune fizică, cât şi una psihologică.

 
            La nivel fizic, evident, nu sunteţi complet şi nici nu veţi fi vreodată: sunteţi fie bărbat, fie femeie, adică o jumătate din întreg. La acest nivel, nevoia de a fi complet — întoarcerea la uniune — se manifestă prin atracţia dintre bărbaţi şi femei, prin nevoia bărbatului de femeie şi nevoia femeii de bărbat.

 Este aproape o nevoie irezistibilă de uniune cu polaritatea energetică opusă. Rădăcina acestei nevoi fizice este de natură spirituală: dorinţa de a pune capăt dualităţii, de a te întoarce la starea de plenitudine. Uniunea sexuală dă senzaţia cea mai apropiată de această stare la nivel fizic.

 Din acest motiv, este considerată experienţa care oferă cea mai mare satisfacţie în lumea fizică.

Dar uniunea sexuală nu este mai mult decât o clipă trecătoare de plenitudine, o secundă de beatitudine.

 Atâta timp cât este căutată inconştient ca mijloc al mântuirii, persoana caută să pună capăt dualităţii la nivelul formei, nivel la care mântuirea nu este posibilă. Vi se oferă o imagine fugară, foarte tentantă a raiului, dar nu vi se permite să rămâneţi mai mult timp aici şi vă treziţi din nou într-un corp separat.

La nivel psihologic, sentimentul de lipsă sau de neîmplinire este chiar mai mare decât la nivel fizic. Atâta timp cât vă identificaţi cu mintea dvs., aveţi un sentiment al identităţii derivat dintro sursă externă.

Adică obţineţi o idee despre cine sunteţi din lucruri care, în ultimă instanţă, nu au nimic de-a face cu cine sunteţi în realitate: rolul dvs. social, posesiunile, aspectul exterior, succesele şi eşecurile, sistemul de credinţe ş.a.m.d.

Acest sine fals, construit de minte, se simte vulnerabil, nesigur şi caută mereu lucruri noi cu care să se identifice şi care să-i dea sentimentul că există.

Dar nimic nu este vreodată suficient pentru a-i produce o satisfacţie de durată. Temerile sale rămân; ca şi sentimentul de lipsă şi de nevoie acută.

Dar atunci apare această relaţie specială. Ea pare să fie răspunsul la toate problemele sinelui fals şi pare să răspundă tuturor nevoilor sale. Cel puţin la prima vedere. Toate celelalte lucruri  pornind  de  la  care  în  trecut  v-aţi  derivat  sentimentul  identităţii  par  acum  relativ  nesemnificative. Acum aveţi un singur punct de interes care le înlocuieşte pe toate celelalte, dă  sens vieţii dvs. şi prin el vă definiţi identitatea: persoana de care v-aţi „îndrăgostit”. Nu mai sunteţi  un fragment dislocat într-un univers nepăsător — sau cel puţin aşa vi se pare. Lumea dvs. are  acum un centru: persoana iubită.

Faptul că centrul se află în afara dvs. şi că din acest motiv aveţi  în continuare un sentiment de identitate derivat dintr-un obiect exterior nu pare să conteze prea mult la început.

 Ceea ce contează este că sentimentele subiacente, de neîmplinire, frică, lipsă şi
insatisfacţie, atât de caracteristice stării de identificare cu mintea, au dispărut — sau nu? S-au dizolvat sau continuă să existe în spatele acestei realităţi superficiale numite fericire?

Dacă în relaţia dvs. aţi avut parte atât de „iubire”, cât şi de opusul ei — atacul, violenţa emoţională — atunci e foarte probabil să confundaţi ataşamentul sinelui fals şi dependenţa cu iubirea.

Nu puteţi să vă iubiţi partenerul la un moment dat, iar în următorul moment să îl atacaţi. Iubirea nu are opus. Dacă „iubirea” dvs. are un opus, atunci nu este iubire, ci o puternică nevoie a sinelui fals de a avea un sentiment de identitate mai complet şi mai profund, o nevoie pe care celălalt o satisface temporar.

Este înlocuitorul pe care îl dă sinele fals pentru mântuire şi pentru scurt timp aproape că ne simţim mântuiţi.

Dar vine un moment când partenerul dvs. se comportă astfel încât nu vă mai satisface nevoile — sau mai curând nevoile sinelui fals.

 Sentimentele de durere, frică şi lipsă, care sunt o parte intrinsecă a conştiinţei sinelui fals, dar au fost acoperite de „relaţia de iubire”, ies acum din  nou la suprafaţă. Ca în cazul oricărei dependenţe, vă simţiţi minunat când drogul este disponibil,  dar invariabil vine un moment când drogul nu mai funcţionează.

Când acele sentimente dureroase  reapar, le simţiţi chiar mai intens şi mai acut decât înainte. Pe deasupra, vă percepeţi partenerul,  ca fiind cauza acestor sentimente. Aceasta înseamnă că le proiectaţi în afară şi îl atacaţi pe  celălalt cu toată violenţa sălbatică a durerii dvs. Acest atac poate trezi durerea partenerului, şi el sau ea vă poate răspunde la atac.

 În acest punct, sinele fals mai speră încă în mod inconştient că  atacul său sau încercările sale de manipulare vor reprezenta o pedeapsă suficientă pentru a-l  convinge pe partener să-şi schimbe comportamentul, ca să-l puteţi folosi din nou pentru a vă acoperi durerea.

Fiecare dependenţă apare dintr-un refuz inconştient de a accepta durerea şi de a o lăsa în
urmă. Fiecare dependenţă începe cu durerea şi se sfârşeşte în durere.

 Indiferent de substanţa de  care sunteţi dependent — alcool, mâncare, droguri legale ori ilegale sau poate o persoană —, vă folosiţi de un lucru sau de o persoană pentru a vă ascunde durerea.

Acesta este motivul pentru care în relaţiile intime, după ce euforia iniţială a trecut, apare atât de multă nefericire, atât de multă durere.

Nu relaţiile provoacă durerea şi nefericirea. Ele scot la lumină ceea ce se află deja în dvs. Oricare dependenţă ajunge într-un punct în care nu mai produce rezultatul dorit şi atunci simţiţi durerea mai puternic ca oricând.

Acesta  este  unul  dintre  motivele  pentru  care  oamenii  încearcă  mereu  să  scape  de momentul prezent şi caută un fel de mântuire în viitor. Primul lucru pe care l-ar putea întâlni dacă s-ar concentra asupra Clipei de acum ar fi durerea proprie şi de acest lucru se tem ei. Dacă ar şti măcar cât de uşor este ca în Clipa de acum să obţină puterea care dizolvă trecutul şi durerea sa, realitatea care dizolvă iluzia! Dacă ar şti cât de aproape sunt de propria lor realitate, cât de aproape se află de Dumnezeu!

Nici evitarea relaţiilor cu scopul de a încerca să se evite durerea nu este o soluţie. Durerea este oricum prezentă. Există o mai mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă forţeze să vă treziţi decât trei ani trăiţi pe o insulă pustie sau închis în cameră. Dacă aţi putea aduce o prezenţă intensă în singurătatea dvs., acest lucru v-ar ajuta.

De la dependenţă la relaţii illuminate :

Putem transforma o relaţie de dependenţă într-una autentică?

Da. Fiind prezent şi intensificându-vă şi mai mult prezenţa prin concentrarea intensă a atenţiei asupra Clipei de acum: indiferent dacă trăiţi singur sau cu un partener, cheia este aceeaşi.

Pentru ca iubirea să înflorească, lumina prezenţei dvs. trebuie să fie foarte puternică, astfel încât să nu mai pierdeţi controlul în favoarea celui ce gândeşte în sinea dvs. sau a corpului -durere şi să le confundaţi cu cel ce sunteţi cu adevărat.

Cunoaşterea de sine, ca Fiinţă aflată în  spatele celui ce gândeşte în sinele dvs., ca linişte în spatele zgomotului mental, ca iubire şi  bucurie în spatele durerii, înseamnă eliberare, mântuire şi iluminare.

A renunţa la identificarea cu  corpul-durere înseamnă a aduce prezenţa în durere şi a o transforma astfel.

A renunţa la  identificarea cu cel ce gândeşte în sinea dvs. înseamnă a fi un observator tăcut al gândurilor şi  comportamentului propriu, mai ales al tiparelor mentale repetitive şi al rolurilor jucate de sinele fals.

Dacă nu o mai investiţi cu „identitate”, mintea îşi pierde trăsătura compulsivă, în principal compulsia de a judeca şi astfel de a se opune realităţii existente, fapt ce duce la conflict, dramă şi dureri noi.

De fapt, în momentul în care judecata încetează prin acceptarea realităţii, v-aţi eliberat de minte. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii. În primul rând, trebuie să nu vă mai judecaţi pe dvs. înşivă; apoi să nu vă mai judecaţi semenul.

Cel mai important catalizator al schimbării într-o relaţie  este acceptarea completă a partenerului aşa cum este el, fără a simţi nevoia de a-l judeca sau de a-l schimba în vreun fel. Acest lucru vă duce imediat dincolo de sinele fals.

 În acest moment, toate  jocurile mentale şi ataşamentele prin dependenţă iau sfârşit. Nu mai există victime şi făptaşi, acu- zatori şi acuzaţi. Acesta este şi sfârşitul oricărei codependenţe, al atracţiei în tiparele inconştiente  ale celuilalt care le permitea să existe mai departe. Atunci fie vă veţi despărţi — în iubire — fie veţi  pătrunde mai profund în Clipa de acum împreună — în Fiinţă.

Să fie chiar atât de uşor? Da, este  chiar atât de uşor.

Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea dvs. nu se află în exterior, ci adânc în dvs. Nu o puteţi pierde niciodată şi nici ea nu vă poate părăsi. Nu este dependentă de un alt corp, de o formă exterioară. Este liniştea prezenţei dvs., vă puteţi simţi realitatea atemporală şi lipsită de formă sub forma vieţii nemanifeste care vă animă forma fizică. Atunci puteţi simţi aceeaşi viaţă în profunzimea fiecărui om şi a fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de vălul formei şi al separării. Aceasta este realizarea unităţii. Aceasta este iubirea. 

Ce este Dumnezeu? Viaţa eternă din spatele tuturor formelor de viaţă. Ce este iubirea? Simţirea prezenţei acestei Vieţi adânc în străfundurile dvs. şi ale tuturor fiinţelor. Identificarea cu ea. De aceea, orice iubire este iubirea lui Dumnezeu.

Iubirea nu este selectivă, aşa cum nici lumina soarelui nu este selectivă. Ea nu face o persoană să fie specială. Nu este exclusivistă.

 Exclusivismul nu este iubirea lui Dumnezeu, ci „iubirea” sinelui fals. Totuşi, intensitatea cu care este simţită iubirea adevărată poate varia. Puteţi întâlni o persoană care să vă înapoieze dragostea cu mai multă claritate şi intensitate decât altele, iar, dacă această persoană are aceleaşi sentimente faţă de dvs., se poate spune că sunteţi amândoi într-o relaţie de iubire.

Legătura care vă uneşte cu această persoană este aceeaşi legătură care vă uneşte cu persoana care stă lângă dvs. În autobuz, cu o pasăre, cu un copac, cu o floare. Numai gradul de intensitate este diferit.

Chiar şi într-o relaţie de dependenţă pot apărea momente în care răzbate ceva mai real, ceva care depăşeşte nevoile dvs. mutuale legate de dependenţă. Acestea sunt momentele în care intensitatea, atât a minţii dvs., cât şi a aceleia a partenerului, scade brusc, iar corpul-durere este temporar adormit.

Aceasta se întâmplă uneori în timpul momentelor de intimitate fizică sau atunci când amândoi sunteţi martorii miracolului naşterii unui copil, în prezenţa morţii sau atunci când unul dintre dvs. este grav bolnav — în orice situaţie care face mintea să devină neputincioasă. În asemenea momente, Fiinţa dvs., care se află de obicei îngropată sub minte, se dezvăluie şi acest lucru face posibilă comunicarea autentică.

Comunicarea autentică este comuniune — realizarea unităţii, care este iubirea. De obicei, aceasta se pierde din nou foarte repede, cu excepţia cazului în care puteţi rămâne prezent suficient timp pentru a împiedica mintea să revină la vechile ei obiceiuri. De îndată ce mintea şi identificarea cu mintea reapar, nu mai sunteţi dvs. înşivă, ci vă identificaţi cu imaginea dvs. mentală şi începeţi să jucaţi din nou jocuri şi roluri cu scopul de a satisface nevoile sinelui fals. Sunteţi din nou o minte umană, care pretinde că este o Fiinţă umană, interacţionând cu o altă minte, jucând drama numită „iubire”.

Deşi sunt posibile scurte momente de iubire autentică, iubirea nu poate înflori dacă nu v-aţi eliberat pentru totdeauna de identificarea cu mintea şi prezenţa dvs. nu este suficient de intensă pentru a dizolva corpul-durere — sau dacă nu puteţi măcar rămâne prezent ca observator. Corpuldurere nu mai poate atunci să pună stăpânire pe dvs. şi să distrugă iubirea.

Relaţiile ca formă de practică spirituală :

Pe măsură ce identificarea cu sinele fals ca mod al conştiinţei şi toate structurile sociale, politice şi economice se apropie din ce în ce mai mult de faza finală a colapsului, relaţiile dintre bărbaţi şi femei reflectă din ce în ce mai mult starea profundă de criză în care se află acum umanitatea.

Pe măsură ce oamenii se identifică din ce în ce mai profund cu mintea lor, majoritatea relaţiilor nu îşi mai au rădăcinile în Fiinţă şi astfel se transformă în surse de durere, fiind dominate de probleme şi conflicte.

Milioane de oameni trăiesc singuri sau îşi cresc singuri copiii, incapabili să stabilească o relaţie intimă sau nedorind să repete drama nebunească din relaţiile trecute. Alţii trec de la o relaţie la alta, de la un ciclu de plăcere-durere la altul, în căutarea zadarnică a satisfacţiei prin uniunea cu polaritatea energetică opusă. Iar alţii preferă compromisul şi continuă să rămână împreună, perpetuând o relaţie în care domină negativismul, de dragul copiilor, al siguranţei, al obişnuinţei, de teamă să nu rămână singuri sau în virtutea unui alt gen de aranjament de pe urma căruia „beneficiază”  şi  unul  şi  celălalt  sau  chiar  în  virtutea  dependenţei  inconştiente  de descărcarea energetică a dramelor emoţionale şi a suferinţei.

Totuşi, fiecare criză reprezintă nu numai un pericol, ci şi o oportunitate.

Dacă relaţiile energizează şi amplifică tiparele mentale ale sinelui fals şi activează corpul-durere, de ce să nu acceptăm acest fapt, în loc să încercăm să scăpăm de el?

 De ce să nu cooperăm cu el, în loc să evităm relaţiile sau să continuăm să urmărim fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele noastre sau ca un mod de a ne simţi împliniţi?

Ocazia ascunsă în fiecare criză nu se manifestă până când nu sunt recunoscute şi acceptate complet toate datele unei situaţii.

Atâta timp cât continuaţi să le negaţi, atâta timp cât încercaţi să scăpaţi de ele sau vă doriţi ca lucrurile să fi fost altfel, fereastra oportunităţii nu se deschide şi rămâneţi prins în capcana situaţiei respective, care va rămâne neschimbată sau va continua să se înrăutăţească şi mai mult.

Recunoscând şi acceptând faptele, dobândim şi un anumit grad de eliberare în raport cu  ele. De exemplu, când ştiţi că există o lipsă de armonie şi conservaţi această observaţie, prin faptul că acum ştiţi acest lucru, a apărut un nou factor, iar starea lipsei de armonie nu poate rămâne neschimbată.

Când ştiţi că nu există pace într-o relaţie, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte, ce înconjoară lipsa de pace într-o îmbrăţişare afectuoasă şi iubitoare şi astfel transformă lipsa de pace în pace.

Cât despre transformarea interioară, nu puteti face nimic în privinţa ei. Nu vă puteţi transforma şi nu-l puteţi transforma nici pe partener într-o persoană diferită.

Tot ce puteţi face este să creaţi un spaţiu în care să se producă transformarea, în care să pătrundă iubirea şi graţia divină .

Aşa că, de câte ori o relaţie nu funcţionează, ori de câte ori o relaţie scoate la iveală „nebunia” dvs. şi a partenerului dvs., bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină!

Este o ocazie de a vă mântui. În fiecare moment, păstraţi observaţiile pe care le-aţi făcut, mai ales pe acelea care se referă la starea dvs. interioară.

 Indiferent dacă este vorba despre :

-gelozie

-apărare

-nevoia de a te certa

- de a avea dreptate

-un copil interior care cere iubire şi atenţie sau o durere  emoţională  de  orice  fel

 indiferent  despre  ce  este  vorba,  recunoaşteţi  realitatea momentului şi păstraţi ceea ce aţi conştientizat.

 Atunci relaţia va deveni pentru dvs. sadhana, o practică spirituală.

Dacă observaţi la partenerul dvs. un comportament inconştient, păstraţi ceea ce aţi  conştientizat  în  îmbrăţişarea  iubitoare  a  cunoaşterii  şi  nu  reacţionaţi.  Inconştienţa  şi  cunoaşterea nu pot coexista mult timp — chiar dacă această cunoaştere se referă numai la celălalt  şi nu la persoana care acţionează inconştient.

 Forma de energie care se află în spatele ostilităţii şi atacului găseşte prezenţa iubirii absolut intolerabilă. Dacă reacţionaţi în vreun fel la inconştienţa partenerului, deveniţi inconştient. Dar, dacă vă amintiţi să vă cunoaşteţi reacţia, nimic nu este  pierdut.

Umanitatea este supusă unei presiuni teribile de a evolua, pentru că aceasta este singura ei şansă de supravieţuire ca rasă. Acest lucru va afecta fiecare aspect al vieţii dvs. şi mai ales relaţiile intime. Niciodată până acum relaţiile umane nu au fost atât de problematice şi de pline de conflicte ca în prezent.

Aşa cum aţi observat, poate, ele nu există pentru a vă face să vă simţiţi
fericit sau împlinit.

 În cazul în care continuaţi să urmăriţi scopul mântuirii prin intermediul unei
relaţii, veţi suferi nenumărate deziluzii.

 Dar dacă acceptaţi faptul că relaţia există pentru a vă face  conştient, şi nu fericit, atunci tocmai acest lucru vă va oferi mântuirea şi vă veţi alinia conştiinţei  superioare care doreşte să ia naştere în această lume.

 Cei care continuă să se agate de vechile  lor tipare vor avea parte de o durere, violenţă, confuzie şi nebunie din ce în ce mai mari.

Presupun că este nevoie de două persoane pentru ca o relaţie să devină un exerciţiu spiritual, aşa cum aţi sugerat. De exemplu, partenerul meu încă îşi mai pune în aplicare vechile tipare de gelozie şi control. I-am atras atenţia de multe ori, dar el este incapabil să realizeze acest lucru. 

De câte persoane este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-un exerciţiu spiritual?

Nu  contează dacă partenerul nu vrea să coopereze. Sănătatea mentală — conştiinţa — poate să  apară în această lume prin dvs. Nu este nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină mai puţin nebună sau ca o persoană să devină conştientă pentru a vă dezvolta spiritual. S-ar putea să dureze o veşnicie.

Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă, în momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi nu numai această poziţie, dar şi sentimentul dvs. de sine.

Sinele fals a preluat comanda. Aţi devenit inconştient. Uneori, poate fi bine să subliniem anumite aspecte ale comportamentului partenerului.

Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, puteţi face acest lucru fără implicarea sinelui fals — fără să învinovăţiţi, să acuzaţi sau să încercaţi să-i dovediţi celuilalt că greşeşte. 

Când  partenerul  are  un  comportament  inconştient,  abandonaţi  orice  critică.

 Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al unei persoane cu persoana respectivă, fie  proiectarea  propriei  inconştiente  asupra  altuia  şi  confundarea  ei  cu  acea  persoană.

Abandonarea criticilor nu înseamnă că nu recunoaşteţi disfuncţia şi inconştienţa atunci când o vedeţi. Înseamnă să „fiţi cel care ştie” în loc să „fiţi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liber de orice reacţie, fie veţi reacţiona rămânând conştient, păstrându-vă spaţiul interior în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe.

În loc să vă luptaţi cu întunericul, aduceţi lumina.

În loc să reacţionaţi la o iluzie, priviţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea.

 Când sunteţi conştient creaţi un spaţiu de prezenţă iubitoare, care le permite lucrurilor şi oamenilor să existe aşa cum sunt.

 Nu există catalizator mai mare pentru transformare. Dacă exersaţi această atitudine, partenerul nu va putea rămâne alături de dvs. continuând să fie inconştient.

Dacă amândoi sunteţi de acord ca relaţia să devină un exerciţiu spiritual, atunci cu atât mai bine. Vă puteţi exprima sentimentele, gândurile şi reacţiile unul faţă de altul chiar în momentul în care apar, pentru a nu crea un gol temporal, în care o emoţie sau o durere neexprimată sau nerecunoscută să se poată deteriora şi amplifica.

Învăţaţi să exprimaţi ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul în mod deschis, nedefensiv.

 Acordaţi-i spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul — toate aceste tipare care sunt făcute să întărească sau să protejeze sinele fals ori să satisfacă nevoile acestuia vor deveni inutile.

Să acorzi spaţiu altora — şi ţie însuţi — este un lucru vital. Iubirea nu poate înflori fără el.
Când  aţi  eliminat  cei  doi  factori  care  distrug  relaţiile:  adică  atunci  când  corpul-durere  s-a transformat, iar dvs. nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale şi partenerul dvs. a făcut la fel, veţi trăi fericirea unei relaţii care înfloreşte.

În loc să vă reflectaţi unul altuia durerea şi inconştienţa, în loc să vă satisfaceţi nevoile mutuale şi dependente ale sinelui fals, vă veţi reflecta unul altuia iubirea pe care o simţiţi adânc în interior, iubirea care vine odată cu conştientizarea faptului că sunteţi una cu tot ceea ce există.

 Aceasta este iubirea care nu are opus.

Dacă partenerul este încă identificat cu mintea şi corpul-durere, în vreme ce dvs. v-aţi eliberat deja, aceasta va ii o dificultate majoră — nu pentru dvs., ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti cu o persoană iluminată sau, mai curând, este atât de uşor, încât sinele fals găseşte acest lucru extrem de ameninţător.

Nu uitaţi că sinele fals are nevoie de probleme, conflicte şi „duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea sa.

 Mintea partenerului care nu s-a dezvoltat spiritual va fi profund frustrată, pentru că poziţiile sale fixe nu opun nicio rezistenţă, ceea ce înseamnă că vor deveni nesigure şi slabe, existând şi „pericolul” de a se prăbuşi cu totul şi de a duce la pierderea sinelui. Corpul-durere cere un feedback pe care nu îl primeşte.

Nevoia de ceartă, de momente dramatice şi de conflict nu este satisfăcută.

 Dar atenţie: unele persoane care sunt retrase, insensibile, cu care nu poţi comunica sau care sunt rupte de sentimentele lor pot fi convinse şi pot încerca să îi convingă şi pe alţii că sunt dezvoltate spiritual sau cel puţin că „nu este nimic în neregulă” cu ele şi că tot răul vine de la partener.

Bărbaţii tind să facă acest lucru mai des decât femeile. Îşi pot privi perechea ca fiind iraţională sau emotivă. Dar, dacă vă puteţi simţi emoţiile, nu sunteţi departe de corpul interior radiant, aflat chiar în spatele lor.

Dacă trăiţi preponderent la nivel mental, distanţa este mult mai mare şi trebuie să aduceţi conştiinţa în corpul emoţional înainte de a putea ajunge la corpul interior.

Dacă nu există o emanaţie de iubire şi bucurie, prezenţă completă şi deschidere către toate
fiinţele, atunci nu v-aţi dezvoltat spiritual suficient de mult. Un alt indicator este felul în care o persoană se comportă în situaţii dificile, complicate sau atunci când lucrurile „merg prost”.

Dacă „dezvoltarea dvs. spirituală” este o autoamăgire mentală, atunci viaţa vă va pune curând în faţă un obstacol care va scoate la iveală inconştienţa dvs. sub o formă oarecare — a fricii, furiei, a unei poziţii de apărare, a criticării, deprimării ş.a.m.d. 

Dacă aveţi o relaţie, multe probleme vor veni de la partener. De exemplu, o femeie poate fi pusă în dificultate de un partener indiferent sau apatic, cu care nu poate comunica şi care trăieşte aproape în întregime la nivel mental.

 Ea va fi afectată de incapacitatea lui de a o auzi, de a-i acorda atenţie şi spaţiu (libertatea de a fi ea însăşi), care se datorează lipsei lui de prezenţă. Absenţa iubirii în relaţie, care de obicei este simţită mai acut de femeie decât de bărbat, va declanşa trezirea corpului-durere al femeii şi, prin intermediul lui, ea îşi va ataca partenerul — îl va învinovăţi, critica, îi va arăta că greşeşte ş.a.m.d.

Lucru care, la rândul său, devine o dificultate pentru el. Pentru a se apăra de atacul corpului-durere al femeii, pe care îl consideră total nejustificat, el va deveni şi mai profund înrădăcinat în poziţiile sale mentale, pe măsură ce se justifică, se apără sau contraatacă şi mai mult.

În final, acest lucru poate activa propriul său corp-durere. Când ambii parteneri au ajuns să fie astfel controlaţi, este atins un nivel de inconştienţă profundă, de violenţă emoţională, de atac şi contraatac sălbatic, care nu se va reduce până când ambele corpuri-durere nu şi-au făcut plinul cu energie, putând intra astfel în faza de somnolenţă. Până data viitoare.

Acesta este numai unul dintre infinitele scenarii posibile. S-au scris pe această temă multe cărţi şi ar putea fi scrise mult mai multe despre felul în care inconştienţa iese la lumină în relaţiile heterosexuale. Dar, aşa cum am spus mai devreme, după ce aţi înţeles cauza principală a disfuncţionalităţii, nu mai aveţi nevoie să exploraţi nenumăratele ei manifestări.

Să aruncăm din nou o scurtă privire asupra scenariului pe care tocmai l-am descris. Fiecare dificultate apărută aici este de fapt o şansă mascată de iluminare.

În fiecare etapă de desfăşurare a procesului disfuncţional, este posibilă eliberarea de inconştient. 

De exemplu, ostilitatea femeii ar putea deveni pentru bărbat un semnal pentru a abandona nivelul de identificare cu mintea, pentru a se trezi în prezent — în loc să se identifice din ce în ce mai mult cu mintea, să devină din ce în ce mai conştient. În loc să „devină” corpul-durere, femeia ar putea deveni cunoscătorul care observă durerea emoţională în propria sa Fiinţă, accelerând astfel puterea Clipei de acum şi iniţiind transformarea durerii.

Aceasta ar înlătura proiectarea compulsivă şi automată a durerii în exterior.

Atunci ea ar putea să-şi comunice sentimentele partenerului. Desigur, nu există nicio  garanţie că el ar asculta-o, dar astfel ar avea o mare şansă de a fi prezent şi de a sparge ciclul  nesănătos de aplicare involuntară a tiparelor mentale inconştiente.

Dacă femeia pierde această ocazie,  bărbatul  ar  putea  să-şi  urmărească  reacţia  mental-emoţională  faţă  de  durerea  ei, defensivitatea care îl împiedică să reacţioneze.

El ar putea atunci să privească trezirea propriului corp-durere şi astfel să-şi conştientizeze emoţiile.

 În acest mod, ar putea lua Fiinţă un spaţiu liber şi liniştit de conştiinţă pură — cunoscătorul, martorul tăcut, observatorul.

Conştiinţa nu neagă durerea şi totuşi este cu mult deasupra ei. Ea îi permite durerii să existe şi totuşi o transformă în acelaşi timp.

Ea acceptă totul şi transformă totul. Astfel, partenerei i-ar fi fost deschisă o uşă, prin care ea ar fi putut uşor să se alăture lui în acest spaţiu.

Dacă sunteţi în mod constant sau cel puţin predominant prezent în relaţia dvs., acest lucru
va reprezenta cea mai mare dificultate pentru partener. El nu va fi capabil să vă tolereze prezenţa  mult timp, atâta vreme cât rămâne inconştient. Dacă este pregătit, va intra pe uşa pe care aţi  deschis-o pentru el şi vi se va alătura în această stare. Dacă nu este pregătit, vă veţi separa ca  uleiul şi apa. Lumina este mult prea dureroasă pentru o persoană care doreşte să rămână în  întuneric.